Un bebelus mic si…Ah, ce-as mai vrea sa dorm!

Fix acum 2 ani eram in oras si postam poze pe la 11 noaptea. Toate „deja mamele” imi dadeau comentarii cu „treci la somn!, ca n-ai sa mai apuci.” sau „dormi acum cat mai poti!„. Ce era in capul meu, ma gandeam: doamne, ce stiu ele, de ce sa nu mai pot sa dorm? N-as fi ghicit ca imediat dupa nastere ti-ai dori sa iti uiti copilul intr-un premergator, pat, parc?, oriunde, pentru jumatate de ora, sa poti sa….dormi!

Prima oara cand am adormit in fund!
Adorm tare greu si abia dupa ce imi caut pozitia cea mai confortabila timp de cateva minute in sir. Imi vin in cap tot felul de ganduri, amintiri, probleme, somnul pentru mine nu e usor. Prima noapte acasa cu bebelusul a fost si prima noapte cand am dormit in fund! Extrem de obosita si speriata ca nu o voi auzi noaptea daca plange, dar si ca nu ma voi putea ridica sau ca ma va durea din cauza operatiei…de fapt nici nu stiu, cert e ca m-am trezit toata amortita pentru ca dormeam in fund sprijinita de tablia patului.

Am avut noroc primele luni, Sabrina nu s-a trezit des noaptea, desi alaptata exclusiv timp de 7 luni. Totusi, trezirile in fiecare noapte, sesiunea de restante din septembrie cand ea avea doar o luna, grijile si lipsa somnului din ultimele luni de sarcina si-au spus cuvantul.

Nici acum, dupa 2 ani de la nastere nu avem nopti dormite complet!
Ca dintii, ca febra, ca viseaza urat sau ca doar e agitata si vrea cu noi in pat, nu cred ca am mai avut macar o singura noapte cu somn legat. Unde mai pui ca, somnul nu e cand vrei tu ci…cand vrea ea! Daca nu adoarme…stai treaz nenica si joaca-te sau stai cu ea, chiar daca tu abia astepti sa inchizi ochii. Ce daca tu aseara ai fost la party, crezi ca mai ai timp de somn cand vrei tu?

Noroc ca functioneaza terapia prin shopping. Oricat de obosita as fi, nu ma satur niciodata de mers in mall si cautat rochite sau botine. Nici cu magazinele online nu stam rau, mai ales daca intram pe noriel.

Credeti ca recuperam candva lipsa asta de somn? Nu de alta, dar cum mai faci inca un copil, cand tu n-ai mai dormit de 2 ani? Cum o iei de la inceput cu toata lipsa asta de somn deja acumulata? #intrebpentruunprieten

18 august 2016

Ce port cu mine in bagajul vietii mele

De pe la 16 ani sustin „teoria” conform careia viata e o calatorie. Ma gandeam atunci ca asa a fost, ca omul meu sa stea intr-un tren prea mult si sa coboare apoi exact in statia in care trebuia ca sa ma gaseasca pe mine. Altfel nu inteleg de ce am trecut cumva amandoi prin aceleasi locuri de-a lungul vietii, fara sa ne intersectam pentru ca, pur si simplu, nu ar fi fost momentul potrivit.
In timpul calatoriei avem langa noi tot felul de oameni. Pentru unii incepem si dezvoltam sentimente, cu altii colaboram, unii dintre ei coboara mai devreme din trenul vietii, si tot asa…

Nu m-am gandit, insa, la bagajul pe care il purtam cu noi. Ce tinem in bagaj si la ce ne foloseste, ce ni-l ingreuneaza sau ce il face mai usor si ne ajuta sa-l caram. Fiecare bagaj e unic si diferit in functie de experientele calatorului, si fiecare dintre noi trebuie sa stie ce sa scoata din bagaj intr-un anumit moment si sa se ajute de acel lucru.

Cred ca a venit timpul sa fac ordine in bagajul meu, ca am adunat prea multe lucruri pe care nu le vreau acolo!
ura– ingreuneaza bagajul si nu ajuta in nicio situatie. viata e o calatorie prea scurta ca sa cari ura dupa tine.
frustrarile – am niste frustrari legate de doua interviuri de angajare unde m-am simtit discriminata din cauza faptului ca sunt mama. Desi ma lovesc des de ele, le dau la o parte si le las acolo. Nu! Vreau sa le scot de tot! Cu totii avem in bagaj frustrari. Pe unele nu le putem scoate, sunt parte din noi, mai ales cele din copilarie.
prietenii de o zi – cei care te cauta doar cand au nevoie de tine. Imi pare rau, dar nu va vreau langa mine in calatoria asta.

Ce-mi ajuta bagajul? Iubirea. Ii da aripi. Ii ia din greutate, ma ajuta sa il car cu tot cu experient grele si responsabilitati. Speranta. Optimismul. Ce imi mai ajuta bagajul? Cunostintele, pe care le scot ori de cate ori am nevoie, amintirile frumoase, muzica buna, arta, dansul.

Ce as lua cu mine pe o insula pustie? Iubirea, ca sa-mi tina de urat. Amintirile, ca sa imi dea putere sa ma intorc inapoi la cei iubiti, zambetele oamenilor. Abilitati tehnice. Asta as tine in bagajul meu.

Din pacate, ajungem la destinatie prea devreme, cocosati de la caratul unor lucruri total inutile si chiar daunatoare.

Vine toamna. Fa curat in bagajul tau. Scoate de acolo tot ce te framanta, le-ai lasat prea mult, te-ai lovit prea mult de ele crezand ca, poate, se vor schimba. Scoate-le din bagaj si fa curat in viata ta!

13 august 2016

In 3 saptamani se fac 2 ani!

Nu imi vine sa cred, cand ma uit un pic peste umar, ca in spatele meu sunt deja aproape 2 ani de la intalnirea vietii mele. Pasii aproape ca nu se mai vad, dar drumul a ajuns pana aici atat de repede!

Acum 2 ani, pe o vreme ca asta, groaznic de calda si sufocanta, purtam cu mine o minune de bebelus care dadea din maini si din picioare a „vin acum, mami, mai e putin!„. Probabil ca sufeream de sindromul pregatirii cuibului, stiu sigur ca eram super stresata de parul catelului, de praful de pe mobila, pregateam hainute si faceam ultimele cumparaturi.

Nu, nu pot sa zic ca stateam cuminte, stiu ca mergeam pe terasa de la salsa si ei ma intrebau:
„Cand nasti?”
„Pe 22!”
„Luna asta?! Acum?!”
„da, fix!” nimanui nu ii venea sa creada, pentru ca burtica mea era mica, picioarele mele inca subtiri, iar eu nu ii lasam sa vada cum mor de cald si de greu, de atata greutate in plus. Incercam sa dansez bachata, dar soldurile nu ma ajutau prea mult si simteam cum uterul se incordeaza usor.

In fine, e amuzant acum sa ma gandesc la cate griji imi faceam atunci. Poate ca asa e natural, sa te transformi, chiar daca furtuna de hormoni nu o poti tine in loc si realizezi ca erai un pic cam…razna. (nah, noroc ca trece si perioada asta)

Fetita mea micuta lua in greutate normal, uneori nu ma lasa sa respir, loviturile ei erau tot mai puternice. Simteam oarecum ca e fericita, ca stie ca mai e putin si vom avea parte de intalnirea vietii noastre! Nu reuseam sa mi-o imaginez nicicum, desi mi-ar fi placut sa mi-o pot imagina atunci atat de frumoasa cum era in realitate. Vorbeam cu ea si o rugam sa mai stea 3 saptamani, ca e prea devreme, prea cald, ca daca vine acum va trebui sa stam in spital prea mult, ca nu e bine, ca trebuie sa fie puternica si ca e iubita. M-a ascultat, a mai stat exact cat trebuie, dar si-a dorit tare mult sa fie leu!

Sabrina, in 3 saptamani se fac 2 ani de la intalnirea vietii mele si mie inca nu-mi vine sa cred! Nu sunt pregatita pentru asta, minunile sunt mereu prea mult pentru mine!

2 august 2016

Bloggeri, fashion, beauty si discutii

Nu stiu daca stiti, de multe ori am inspiratie sa scriu mai mult despre fashion si frumusete. De multe ori nu o fac. De ce? Pentru ca ma gandesc ca nu am experienta necesara cu produsele respective, ca nu am studii de arta sau design, ca poate combinatiile mele nu sunt cele mai corecte si mai stralucite.

De multe ori aleg sa scriu despre lucrurile si domeniile in care m-am documentat inainte, despre care am habar si unde pot aduce o informatie utila.

Cred ca despre asta este vorba in „conflictul” dintre bloggerii generalisti si cei de beauty sau fashion. Sa fim seriosi, sa spui ceva real e taxat grav. Mizeria se ascunde sub pres, de obicei. Desigur ca discutia s-a dus in directii total gresite, desi jignirile, ofensele si alte vorbe grele nu isi au niciun rost.

Opinia mea pe care o voi expune aici este urmatoarea: ca trebuie sa fim corecti. Poti sa folosesti si sa imi spui despre cele mai scumpe creme si cel mai mirific machiaj, daca tu imi dai impresia ca nu iti respecti corpul si sanatatea, nu pot sa ma gandesc decat la ceva total nesanatos. Cum spuneam, nu e vina mea, asta simt. Dar noi, femeile, vrem sa para ca ne sustinem una pe cealalta, ca sa dai bine trebuie sa sari in aparare.

Mai mult ca orice, in bula asta e vorba despre continutul relevant. Am mai scris si aici despre importanta continutului relevant, atunci cand o bloggerita a criticat aspru femeile cu par pe maini, fara sa aduca o informatie concreta si utila, doar pentru a face reclama unui salon de epilare definitiva. Alexandru Nestian se refera la colantii leopard si la capsunile din iarna, Cetin la rochiile cu buline, e clar ca informatia relevanta e necesara si de negasit. Un alt articol cu care rezonez am gasit si la Cristina Bazavan.

Partea buna pe care o vad eu in toata treaba asta este ca agentiile isi vor da seama ca nu prea exista plusvaloare pe nisa de fashion, iar cititorii isi vor da seama ca vor mai mult, mai bine, mai relevant si asteptarile lor vor creste. O poza nu va fi de ajuns sa fii diva, ci faptul ca i-ai acordat cititorului tau respect pentru timpul lui si pentru ca a ales sa te citeasca pe tine. Iar el o sa intre iar si iar pentru ca stie ca de la tine pleaca cu ceva. Poate ca blogging-ul nu este despre bani si vizitatori, ci despre a pune suflet si a dedica timp. Poate ca blogging-ul este despre a acorda respect cititorului, de a nu il lua de prost. nu e prost, nu o sa mai revina.
Nu aduci plus valoare daca faci o poza si dai numele unui magazin. Nu ai sa faci conversii asa. Dar mai dureaza un pic pana ce agentiile si clientii lor se vor prinde.

Vorba aceea „timpul le rezolva pe toate”.

7 iulie 2016

Din vacanta: The Cliff beach and spa, Obzor, Bulgaria

Buna dimineata! Nu am mai scris de aproape o saptamana, de cand va povesteam ca incerc fara succes sa fac bagajul, recunosc ca mi s-a facut dor.
Cat timp Sabrina isi alege cerealele cu lingurita una cate una am sa va scriu repede si pe scurt cum decurge vacanta noastra la mare in Bulgaria.
Suntem cazati la The Cliff beach and Spa Resort, in Obzor, am ales hotelul dupa pret, review-uri si locatie. Am mai crezut ca este un loc pentru familii, dar ajunsi aici mi-am dat seama ca m-am cam inselat.

Sabrina poate deschide usa camerei care nu are niciun sistem de inchidere pe interior, asa ca stam destul de stresati cand ea se duce glont pe usa pentru ca vrea la apa. Locul de masa are niste scari care coboara spre pisicina, astfel ca mancam doar pe rand, unul dintre noi pazind copilul sa nu cada in piscina. Din pacate, nu suntem singurii, cam toti parintii au acelasi stres aici. Locul de joaca este alcatuit dintr-un tobogan si un leagan, pe tobogan nu se aluneca iar leaganul este prea mare. Intr-o seara, o doamna a inceput sa tipe, toata lumea a sarit de la masa crezand ca inevitabilul s-a produs, ca un copil este probabil in piscina. In realitate, copilul cazuse de pe leagan si s-a ales cu o zgarietura pe fata din care curgea sange. Asadar, nu recomand locul pentru familii cu copii. Daca am fi fost singuri ar fi fost insa perfect.

Marea e frumoasa si curata, nisipul este fin. Plaja din zona hotelului este neamenajata, ne-am cumparat umbreluta.
Avem asigurat micul-dejun si cina, mancarea nu este excelenta, exista cam 4 feluri principale in fiecare seara din care poti alege. Bulgarii astia nu se pricep deloc la paste, totusi in fiecare seara un fel este alcatuit din paste!

Intre timp, ne bucuram cat putem de soare si de marea albastra, deja sunt mai obosta decat am plecat dupa 6 zile de alergat dupa Sabrina. Am gasit in apropiere un fel de ferma animalelor de la noi, in aer liber, animalele au mult loc, sunt ingrijite, par fericite.

P.S. Aperol nu aveau, ca ramasesera fara sampanie. Dar va astept si pe voi la un Mojito!

7 iulie 2016

Cand faci bagajul impreuna cu copilul, nu-l mai termini niciodata

Auch! astea de tocmai mi-au intrat in picior erau niste jucarii lego pe covor?

Incerc sa fac bagajul pentru mare impreuna cu Sabrina. Eu le asez frumos, mandra ca aproape il termin, ea incepe si le scoate una cate una, le mototoleste, le arunca prin casa…la final nici nu mai stiu ce am pus si ce a mai ramas in bagaj.
Si Sabrina e entuziasmata, chiar daca ea nu stie inca unde plecam si ce o sa facem acolo.

Am luat cu noi multe hainute, pentru ca se vor uda si se vor umple de nisip. Sandalute, doua costumase de baie, crema cu protectie UV, gelul ei de dus, biscuiti pentru drum.
Era cat pe aici sa uit pasaportul piticei, preocupata fiind cu lucrurile aruncate de ea prin casa si verificand care era din bagaj si care nu. Tot felul de lucruri sunt aruncate pe jos.

Sabrina si-a aliniat jucariile de apa, zici ca sunt soldatei. Am invatat sa numaram trei-patru, si le numara trei-patru de la prima si pana la ultima. Desigur ca jumatate din bagajul nostru este plin cu jucarii de la noriel.

Apoi am rugat-o frumos sa stea cuminte sa imi pot face si eu un dus scurt. Cuminte zici, mami? Cand ies din dus, Sabrina curata peria de WC cu un biscuite. Pe jos, numai firmituri. Pffoa, abia cand credeam ca am terminat, ia-o de la capat. Da cu matura, spala manutele, curata copilul.

Zic, ihm, bine, hai sa te pun in scaunul de masa, iti fac cadou un piure de fructe la borcanas, poate stai cuminte asa. Liniste 5 minute. Ma duc sa o verific…Sabrina picta cu piure de fructe scaunul de masa! Era plin peste tot de piure in care ea era cu mainile pana la coate! Ok…inteleg ca nu ti-e foame…
Hai sa spalam bucataria, poate pana trebuie sa plecam reusim sa facem si bagajul.

Tare greu sa pregatesti bagajul cu copilul langa tine. Dar, numai gandul la mare si merita tot efortul. Abia astept sa vad valurile si sa simt nisipul fierbinte in timp cema rasfat cu un Aperol cu multa gheata.

Pai ce, nu merit?

1 iulie 2016

Cea mai mare durere de mama: neputinta

inainte sa devin mama Sabrinei nu imi era teama de nimic. Teama? Ce e aia, teama? Dupa, insa, lucrurile s-au schimbat enorm, si teama a devenit un sentiment care ma insoteste aproape la orice pas.
Puteam sa sar cu parasuta (dar n-am apucat), puteam sa ma urc in orice avion si sa plec oriunde in lume, puteam sa fac orice, fara nicio teama, fara uitat inapoi, fara gandit de 2 ori.

Sentimentul de neputinta nu l-am cunoscut niciodata cu adevarat, nu pana la prima injectie a Sabrinei. Nu pana in prima seara cu ea la spital, cand nu avea nici macar un an, pentru ca mancase o supa crema comandata special pentru bebelus pe litoralul romanesc. Si atunci am realizat cum se schimba lucrurile, ce inseamna neputinta si teama. Sentimentele cele mai reale si mai rele de pe pamant. Atunci cand ai da orice, dar – crede-ma – ORICE, ca al tau copil sa fie sanatos si fericit.

Multi dintre noi am trecut doar prin perioade de febra si cateva viroze sau enterocolite, nici nu vreau sa ma gandesc cat de curajosi si plini de speranta trebuie sa fie alti parinti care nu au avut intotdeauna norocul de partea lor. Nici nu vreau sa ma gandesc, dar pentru mine sunt adevarati luptatori.

Sabrina e un copil cu predispozitie spre febra. una, doua mercurul urca in termometre si o tine asa…pana nu mai poate. A avut un episod cu 11 zile de febra, cand umblam pe la medici, analize de viroza, ce sa ii dea, ce sa ii faca, ca viroza trece singura…Abia dupa ce a trecut, dupa ce nu mai stiam ce sa fac si unde sa ma duc, ne-am gandit ca poate a fost boala gura-mana-picior, o infectie virala pe care putea sa o ia din gradinita. Avea bubitele aferente in palme si la glezne, dar nefiind in numar foarte mare, nimeni nu a diagnosticat-o pana nu le-am spus chiar noi!

Zilele trecute Sabrina fierbea la 39,3 grade C. Si a tinut-o asa 12 ore, incepand ziua cu un frison in care buzele i s-au invinetit si fata i s-a facut galbena portocalie in timp ce incercam sa ii scad febra cu un dus. Cand am vazut-o asa am crezut ca o sa pic din picioare. A incheiat ziua cu ochii care i se inchideau de la atata chinuiala si cald, desi ea plangea si dorea sa ii mai tina deschisi.

asa realizezi ca nu exista durere mai mare decat sa iti vezi copilul chinuindu-se iar tu, pur si simplu, sa nu ai cu ce sa il ajuti. Cand se uita la tine cu ochii inlacrimati si iti cere ajutorul pe care tu nu poti s ail oferi oricat ti-ai dori de mult. Indiferent ca e bolnav sau ca sufera din dragoste, ca trece printr-un divort sau ca are o zi mai proasta, faptul ca nu poti ajuta cea mai draga persoana din lume te face sa te simti neom.

Asa ca sentimentul de neputinta a devenit ca o a doua natura a mea si ma urmareste peste tot. Cand traversez o trecere, cand Sabrina e cu altcineva in parc, cand trebuie sa zbor cu avionul, cand…orice.

Pentru ca iti e frica sa nu patesti tu ceva, pentru ca al tau copil are nevoie de tine alaturi. Si pentru ca iti este frica sa nu pateasca el ceva, ca nu te-ai mai imagina fara el, si nici nu poti sa te gandesti la asta.
Cel mai des, nu ai ce sa faci. De aici vine neputinta. Trebuie doar sa accepti ca asta-i viata si sa speri ca o sa fie bine!

Sa va fie copiii sanatosi si paziti de orice pericole. Si voi la fel, sa fiti sanatosi pentru ei. In final, asta-i tot ce conteaza!

28 iunie 2016

Am schimbat patutul de bebelus cu un patut de toddler, dar cine sa il foloseasca la 39,3 grade C?

Saptamana trecuta am fost foarte entuziasmati! Mai mult noi decat Sabrina, care nu prea stia ce are sa se intample, ne-am hotarat ca ar fi cazul sa schimbam patutul de bebe cu un patut de „bebe mare” sau de toddler, cum s-ar spune.

Patutul pentru noi a fost un ajutor de nedescris. Nu stiu cat il foloseste un bebelus la somn, mai ales daca este alaptat pe timpul noptii si daca doarme cu parintii, dar este pentru copii cel mai sigur loc din casa. De cate ori am avut nevoie sa o las undeva in siguranta, chiar si pentru cateva minute, am ales patutul. Noi am ales acest tip de patut: Patut pliant muzical Chicco Lullaby si a fost cu siguranta cel mai util obiect cumparat de la nasterea bebelusului nostru. Am folosit intens masuta de schimbat, foarte usor de folosit pentru ca nu ocupa loc in plus, iar vibratiile si muzica de la pat ne-au ajutat la multe somnuri lungi si linistite.

Insa, de la o vreme, Sabrina nu a mai fost atat de incantata de el, din pricina faptului ca nu putea sa iasa singura, oricand si oricum pofteste. Asa ca la ora de culcare, se agata de noi ca o caracatita numai numai sa nu o punem in patul ei.

Ce era de facut? Ne-am reorientat catre un patut de toddler, unul din care sa poata sa iasa si in care sa poata intra singura, gandindu-ne ca poate, in acest mod, la ora de culcare se va duce fericita in pat si va inchide ochii pentru 8 ore linistite. Da, de unde? Ce copil face asa ceva?

Cam asa arata patutul nou (sursa foto)

Dupa ce l-am montat a fost destul de incantata si chiar a dormit in el o data, seara, singurica. Insa…fericirea n-a tinut mult pentru ca a doua zi s-a trezit cu 39 de grade Celsius. Pe langa ca afara este extrem de cald, Sabrina fierbea la propriu. A avut o zi plina in care febra a reaparut la interval de o ora dupa ce cu chiu cu vai scadea un pic. Se oprea fix la 39,3. Totul din cauza unei infectii pe care, credem noi, a dobandit-o la piscina, in lunea libera, de Rusalii. Sabrina nu se oprea din baut apa din piscina nici cu toate rugamintile noastre, astfel ca si gatul ei este iritat, probabil de la clor. Ce sa mai doarma ea in patut, cand trebuia verificata din ora in ora? Normal ca a dormit cu mami si cu tati… care a dezertat de la caldura si a fugit pe canapea.

Acum se pare ca febra a trecut, iar somnul de pranz chiar l-a facut in patutul cel nou, inconjurata de toti bebelusii de jucarie care trebuie si ei pusi la somn, ori de cate ori ne culcam si noi, normal!

Pentru idei de patut si mobilier pentru copii, sau pentru jucarii de apa, de mare, de curte…puteti sa aruncati oricand un ochi si pe site-ul noriel.

Pana data viitoare, sa fie cald!…dar nu chiar asa de cald. :)

24 iunie 2016

„Am crescut cu bataia si uite ce bine sunt acum!” sau despre o copilarie traumatizanta

De curand am fost invitata la un eveniment. Am gasit loc la o masa ocupata in totalitate de doamne si domnisoare, care n-au observat ca m-am asezat langa ele, prea ocupate fiind cu comentarea tinutelor afisate la petrecerea VIVA. (parca)

Trei domnisoare si doua doamne mai in varsta (decat mine) au inceput sa vorbeasca despre mamiceala. Una singura dintre cele doua mai in varsta avea copil, despre cealalta nu sunt sigura dar n-as crede. Apoi am asistat total fara voia mea la o discutie care m-a macinat multe ore dupa, mai mult simtindu-ma vinovata ca nu am zis nimic atunci, dar asa sunt eu – uneori fac din tantar armasar, alteori ma bag sub masa si tac malc, desi cred cu toata taria ca, pe undeva, as avea dreptate. Asta inseamna resemnarea. Sa ai principii si sa le incalci pentru ca sunt prea multi idioti in jurul tau.

Una dintre domnisoare a inceput sa spuna ce demente au devenit prietenele ei care au nascut (nimic suspect pana aici, stiam deja ca noi, mamele, suntem o specie aparte) apoi au inceput sa vorbeasca despre…educatie si rolul benefic al bataii.

Da, exact asa. Nu retin cum a pornit discutia, dar urmatorul aspect n-am reusit sa-l uit oricat am incercat.

-Mamele din ziua de azi, ca nu cumva sa il bati! Pai ce, eu am crescut cu bataia si ce, faceam prostii, mi-o meritam! Acum ei nici n-au ce prostii sa faca, eu stricam sifonierul, patul, cine stie ce faceam. Mi-o meritam! Si eu i-am tras una lui fie-miu, ca na, o merita!

-Da, si eu mi-o meritam! Pe langa sora mea eu nu eram deloc cuminte. Asta e, mi-o meritam, cate prostii faceam!

Cam atat am retinut eu din toata discutia. N-as vrea decat sa completez ca: DA, se vede ca ati fost crescute cu bataia, si nu sunteti deloc mari si bine acum! Un om care accepta bataia nu e bine. O accepta si o da mai departe tocmai pentru ca a fost crescut cu ea. Si n-ar fi acceptat-o si n-ar fi dat-o mai departe daca ar fi fost bine acum, fericit si sanatos emotional. Nu pot decat sa spun ca imi este mila de voi, ca ati crescut asa, cu bataie. Nu sunteti singurele, cred ca multi dintre noi au crescut asa si inca au impresia ca asta este metoda utila de a educa.

Aveti impresia ca ati meritat asta pentru ca a fost singurul mod in care ati putut sa treceti peste – acceptarea. Nu! Nu meritati asta! nimeni nu o merita! Nici voi si nici copiii vostri! Ati primit bataie din cauza ca parintii nu au stiut sa-si gestioneze furia de moment, sa se linisteasca si sa va dea o lectie vorbind calm si linistit cu voi despre ceea ce ati gresit sau i-a suparat.

Faptul ca voi acceptati ca „o meritati” si strigati asta cu atata hotarare nu e bine deloc. Ce inseamna a merita? Pentru mine inseamna a oferi ceva in schimbul a ceea ce cineva tocmai a facut. Sa oferi durere unui copil pentru ca „a facut prostii” nu intra la ” a merita”. intra la violenta. Uite consecintele, mobilierul a fost schimbat, voi insa ati ramas cu traume pe viata. Care nu va afecteaza doar pe voi cat si pe copiii vostri.

Si apoi, ce lectie ii oferi tu copilului? Ca el din palma aia nu invata nimic, decat ca bata-i buna si asa are sa faca si el cu copiii lui. Dar ce invata el concret? Ca ala mai mare are dreptate din cauza ca poate sa foloseasca forta fizica? Asta-i lectia pe care vrei sa i-o dai? Doar pentru ca tu nu poti sa-ti gestonezi furia si sa ii explici calm si linistit ce a gresit si de ce te-ai infuriat?

Nu! Palma aia nu o merita el, durerea aia nu o merita el pentru ce a facut. Palma aia vrei tu sa i-o oferi pentru ca nu esti in stare sa-ti gestionezi propriile trairi. Refulezi si te descarci pe el, doar pentru ca este mai mic.

Ar trebui sa fiu dusa in piata publica. Sa aruncati cu rosii in mine. Sunt una dintre mamele alea nebune care lupta impotriva violentei. Puteti sa ma ardeti pe rug. Cel putin, in urma mea, va ramane un copil fericit si sanatos emotional.

V-am pupat!

10 iunie 2016

Atunci cand timpul liber nu mai este timp liber

Ce nu am inteles eu inainte sa am un copil este ca o mama nu are niciodata timp liber. Ce e timpul liber? Timpul cand vorbesti despre ce iti place si faci ce vrei. Adica lasi deoparte subiectele precum: virozele sezonului, ultimele tipuri de carucioare sport, mancarea sanatoasa, sau mai stiu eu ce alte subiecte hot ale verii (legate de copii, cu si despre copii, pentru copii) si te gandesti si la tine. Sau, pur si simplu, faci ce-ti place.

Dar lucrurile se schimba si, de cele mai multe ori, faci ori ce trebuie(pentru ca e vara si cel mic nu are sandale) ori ce vrea el sa faci, ori ce nu vrei tu sa faci (dar na, nu iese mereu cum iti propui).

Te gandeai ca iti place shopping-ul. Minunat! Dar de cate ori ajungi in mall te opresti la hainutele de copii, la farmacie, la plafarul de la -1, la magazinele cu jucarii. Uite asa, cand sa te duci in magazinele cu haine si bijuterii potrivite tie iti dai seama ori ca portofelul este deja gol, ori ca a expirat timpul si trebuie sa fugi acasa. Si cand zic fugi, NU glumesc.

Iti place sa te duci la salon? OH, vrei sa spui ca…iti placea. Da, te cred, si mie imi placea. Apoi am descoperit ca mai repede imi dau eu doua straturi de oja decat daca ma duc la o manichiura spa, pentru ca, nu-i asa: nu mai am timp liber.

Aveam un hobby, mergeam la cursuri de dansuri latino. Cine sa mai mearga acum? Adica pot sa merg, daca plec de acasa de la 18:00 la 21:00 cam doua seri pe saptamana. Daca esti mamica, stii deja ca nu se poate asta. Este mai probabil sa fiu rapita de extraterestrii decat sa ajung si sa si raman la un curs intreg de salsa ori bachata. N-am mai pus after party-ul, ca sa nu fiu deja nesimtita.

Totusi, m-am mai relaxat din cand in cand. M-am pierdut uneori intr-o rochie noua, un film, un pahar de vin, o baie fierbinte sau o carte ~~despre parenting~~ buna. Cred ca stii deja despre ce vorbesc. Si cand chiar n-am mai putut, am apelat la o jucarie noua, care sa o tina ocupata macar 10 minute, sa se relaxeze si EL. De multe ori, ne-am relaxat impreuna cautand lucruri care sa ne faca existenta mai usoara, sau macar seara mai linistita, pe site-ul Noriel. Asta merge (inca) de fiecare data.

Voi la ce apelati cand sunteti prea obositi sau cand vreti sa va relaxati?

10 iunie 2016

Mereu pro sau contra, neaparat cu ura

In fiecare dimineata oamenii se trezesc chititi sa faca parte dintr-o tabara sau alta. Unii se uita pe geam si sunt fericiti ca ploua, altii injura de mama focului si ii injura si pe aia de se simt bine cand ploua, ca e vina lor ca e ploaie.

Dupa ce isi beau cafeaua continua sa caute tabere din care sa faca parte sau pe care sa le urasca. Sunt ori pro gay, pentru ca e cool, ori impotriva lor, pentru ca Doamne fereste, cum sa existe iubire intre doua persoane de acelasi sex?!

Eu nu inteleg, jur! Incerc sa inteleg ca poate e natural sa cautam oamenii cu care rezonam, cu care impartim aceleasi credinte si valori, dar ce avem cu cei care au alte credinte si alte valori?? De ce trebuie sa ii judecam noi, sa ii injuram, sa nu ii suportam, etc, etc etc? Sunt oameni, si au aceleasi drepturi ca si fiecare dintre noi!

Inima alege pe cine sa iubeasca, si pot sa jur ca in inima unui gay care iubeste pe altcineva e mai multa iubire decat in a voastra, care va treziti dimineata doar ca sa ii judecati!

Sau cei de la radioul acela, care i-au numit pe cei de culoare neagra maimute. Da, mai, inteligentule, macar i-ati asemanat cu niste animale care au aratat inteligenta, ca ar fi fost o umilire pentru ei sa ii asemanati cu voi, care nu aveti creier nici cat o maimuta. Ok, nu va place de culoarea pielii lor, dar de ce sa ii judecati pentru asta? De ce sa le puneti nume, sa ii jigniti sau mai stiu eu ce? Vedeti-va de treaba voastra!

Mamici pro si contra alaptat, mamici pro si contra cezariana.

Cuuuuum, alaptezi??? ce nasooolll! nu alaptezi?? ce mama denaturata, iti distrugi copilul! orice ai face, mamica perfecta din parc te va judeca aspru.

Cuuummm, ai nascut natural??? vaaaai, inseamna ca te-ai chinuit si te-ai facut ca o vaca! Cuuuum, ai facut cezariana, deci nu te-ai gandit la copil, ci mai mult la tine, sa fii tu bine! Stii ce, go fuck yourself!

M-am saturat, mereu trebuie sa fim pro sau contra. Nu frate, accepta-i pe ceilalti cu valorile si credintele lor. Nu te obliga nimeni sa aderi la ei, sa faci ca ei, sa ii iubesti, dar accepta-i.

Accepta ca oamenii sunt diferiti, din fericire!

31 mai 2016

Copii mai fericiti de 1 iunie -pentru ca #zambeteleconteaza

Nu stiu de ce, avem nevoie de o zi speciala ca sa sarbatorim iubirea, femeile sau copiii. Asa ne gandim noi oamenii, in ritmul agitat al vietii de zi cu zi, ca o zi pe an este suficienta pentru a celebra, pana la urma, unele dintre cele mai de pret lucruri de pe pamant.

Dar sunt copii care au nevoie de grija si atentia noastra zi de zi, sau cat de des putem, nu doar de 1 iunie. Sunt copii care locuiesc in case de plasament, cu „mame” care se schimba regulat, care, din pacate, au prea putine brate pentru toate sufletele care locuiesc acolo si pentru toate nevoile lor afective…

Asa ca, daca tot este o zi speciala, hai sa incercam sa ii facem sa zambeasca, sa se bucure, sa poarte haine de sarbatoare, sa aiba jucarii noi!

Strang hainute, jucarii, fructe si sucuri Tedi cu pai, pentru 20 de copii dintr-o astfel de casa. Pentru 20 de copii care au pornit in viata cu mai putin noroc decat noi, restul. Copiii au varste intre 3 si 8 ani, si daca vrei si poti sa ma ajuti imi poti lasa un comentariu, imi poti trimite un email in formularul de contact sau ma poti cauta pe facebook si eu am sa fac tot ce pot ca sa iti fac treaba mai usoara si lucrurile de la tine sa faca un copil fericit chiar de ziua lui!

P.S: daca avem printre noi animatori de copii care se ofera voluntar de 1 iunie pentru o ora, ma pot contacta aici si le voi ramane recunoscatoare.

Sa fie party pentru toti copiii! Pentru ca #zambeteleconteaza. Chiar conteaza.

23 mai 2016

Cand se termina programul de gradinita, agitatia abia incepe

Am avut noroc de un copil linistit, care nu s-a trezit des noaptea, nu a plans prea mult, nu mi-a dat batai de cap. Genul de copil care mananca bine, nu se imbolnaveste des, iar daca ii dai un lego se joaca singur minute in sir, construind te miri ce…
Ne intelegeam perfect, oriunde eram si cu oricine, noi doua functionam foarte bine impreuna. Pana cand Sabrina a inceput sa mearga la gradinita. Si pentru ca am auzit ca mai sunt si alti copii de acest fel, am zis sa scriu aici, sa cer un sfat, sa-mi dati o parere.

Sa fie asta o forma de tantrum?

Dupa terminarea programului de gradinita, cand o iau acasa, Sabrina se opreste la fiecare scara de bloc. Se pune in genunchi, o ia tarasi pe scari, puna mana pe toti cacatii de catel pe care nu apuc sa ii dau mai incolo inainte sa ii vada ea, eu ii spun ca nu e bine, ea se pune pe urlat. O iau cu chiu cu vai, (si am observat ca functioneaza doar daca o iau in brate) si totul o ia de la capat la urmatoare scara. De multe ori o ia la alergat, nu vrea sa ma tina de mana, vrea sa fuga in strada pentru ca stie ca acolo e un loc periculos, se pune pe urlat cand incerc sa o tin. In stilul asta ajungem la urmatoarea scara, se opreste si aici, urca scarile in genunchi, se umple de praf si mizerie pe palme si pantaloni si nu vrea sa plecam cu niciun chip.

O iau iar in brate, mai mergem putin, si dam in drumul nostru de o parcare plina cu pietre. Se pune in fund, se taraste prin pietre, le ia in mana si cred ca ar sta acolo ore intregi. Doar ca eu trebuie sa fiu atenta, fiind ora la care lumea vine de la serviciu si in parcare intra frecvent masini. O iau iar in brate, o dau jos mai incolo, unde dam de o gradina in care intra si din care nu mai poti sa o scoti.
Facem asta in fiecare zi de gradi/ 5 zile pe saptamana, garantat 100%. Ori e prea agitata, ori e deja prea obosita.

E ceva ce-mi scapa mie?

Apropo, daca sunteti in cautare de jucarii care sa fie pe placul copilului, sa il tina ocupat, dar sa fie si sigure pentru el, puteti incerca si pe site-ul noriel.

13 mai 2016

Iti multumesc, Doamne, pentru aceasta minune!

Nu stiu daca e cineva acolo care primeste multumirile mele, dar eu i le ofer, pentru ca simt ca e ceva mai presus de noi, caci altfel nu-mi imaginez cum iau nastere niste fiinte atat de adorabile, cu sufletul curat si plin de iubire.

Intr-una din noptile trecute am dormit in pat cu micuta Sabrina. Ma uitam la ea cat de frumos doarme, ce fata mica si alba are, parul ei blond, surasul din somn…iar ea s-a intors cu corpul catre mine, in pozitia fetusului. Atunci am strans-o in brate si m-am surprins exclamand ” Iti multumesc, Doamne, pentru aceasta minune!”.

Sa ai in brate un copil sanatos si fericit este, cred eu, tot ce ai putea sa iti doresti ca si parinte. Ca si om. tu si puiul tau de om, cea mai mare implinire.

M-am gandit apoi ca sarcina mea a fost presarata cu hop-uri hop-uri, cu internari regulate, cu injectii chiar si de doua ori pe zi, pentru perioade de timp, cu perfuzii cu substante care se tin non-stop (pentru ca isi fac efectul doar cat substanta e in sange) si care sunt interzise la comercializare in farmacii din cauza prea multor decese ale mamelor si a pruncilor, cu frici, temeri si contractii dureroase. Cu sincope in ritmul cardiac (sper ca ma exprim bine) din cauza perfuziilor.

Nu m-am plans niciodata. Nici nu cred ca am de ce. Mi se pare un pret echitabil, sau chiar prea mic, pentru minunea pe care o tin acum in brate. Puiul asta de om merita orice sacrificiu, chiar inainte sa se nasca.

Le oferim puilor de om, pentru inceput, corpul nostru. Sa creasca si sa se dezvolte. Apoi inima noastra, plina de iubire pentru ei pana sta sa explodeze. Apoi tot timpul nostru, toate grijile noastre, toate gandurile noastre si toate eforturile ca sa creasca sanatosi si fericiti. Tot locul din bratele noastre.

Le oferim tot. Un pret prea mic pentru o minune, as zice…

10 mai 2016

Sarbatori in familie

Timp petrecut cu familia, dragoste pentru copii. Vizite la parinti si amintiri din copilarie. Un pahar de vin la lumina lumanarilor. Asta va doresc voua. Asta imi doresc si mie.

Sa va pupati parintii pe obraz, sa-i strangeti de mana, sa va aduceti aminte de iubirea lor. Sa va bucurati de toti ce pe care ii aveti alaturi. ~~Sa zambiti~~ (pardon) Sa radeti in hohote. Sa va imbracati frumos, sa lasati vasele nespalate in chiuveta. Sa va jucati cu cei mici si cu cei mari. Sa va bucurati de soare.

Sa fim sanatosi si fericiti. Sa ne gandim si la cei mai putin favorizati. Sa intindem o mana, sa-i ajutam. Sa le oferim macar un zambet, daca mai mult nu avem cum.

Sa redescoperim iubirea. Sa fim romantici, sa ne reconectam. Sa se vindece toate ranile sufletului. Sa speram iar.

Paste fericit va urez, in liniste si pace, alaturi de cei dragi!

1 mai 2016

Advertoriale scrise cu c***l si „educare” mai mult nu – Ce facem cu pilozitatea excesiva?

Astazi mi-a fost dat sa citesc un „excrement” de articol, si folosesc acest cuvant pentru ca este in perfecta concordanta cu tonalitatea aleasa de autoare pentru a expune o problema sensibila.

Autoarea sustine ca „parul de pe maini este inestetic si hidos” iar in statusul postarii pe Facebook isi exprima senzatia de voma la vederea acestuia! Toate astea pentru a promova serviciile unui salon de epilare definitiva! In cele din urma, articolul se vrea unul educativ, nicidecum un articol care lezeaza si care, poate, discrimineaza. Adica, daca asa te-a inzestrat natura, cu par pe maini, nici nu meriti sa ma uit la tine, ca mi se face rau! Unde mai vorbm de democratie si alegeri personale?

Dupa tot articolul asta de rahat, in comentarii, sugereaza ca daca n-ai bani de epilare definitiva, poti apela la BIC. Mare iti e gradina, Doamne!

Dupa cateva luni intr-o clinica de estetica medicala si inca ceva ani de pasiune pentru acest domeniu, asta e cea mai mare prostie pe care cineva cu pilozitate excesiva o poate face! (sau pe care cineva care nu stie despre ce vorbeste o poate spune)
In primul rand, pilozitatea nu este ceva ce alegi sa ai. Poate sa fie o dereglare hormonala, si nu cred ca este frumos sa judecam oamenii dupa problemele lor de sanatate. O comunicare in scop educativ poate aduce aceste probleme in discutie, in incercarea de a gasi solutii eficiente pentru cei ce se confrunta cu ele.

Primul lucru pe care cineva cu pilozitate excesiva il poate face este sa apeleze la un dermatolog. Acesta poate sugera, in cele din urma, analize hormonale si vizite la alti medici, sau poate spune daca este cazul (sau nu) de epilare definitiva si, mai ales, de cate sedinte este nevoie.

Rasul parului cu lama nu va conduce decat spre iritatia pielii, probleme dermatologice sau folicuita, mai ales in zone precum mainile. Din experienta personala, va spun, pentru parul blond epilarea definitiva nu este o solutie, pentru ca nu va avea efectul scontat. Iar pentru parul negru, cu fir gros si radacina groasa, un minim de sedinte nu vor fi suficiente. Plus ca epilarea definitiva nu este definitiva, ci progresiv definitiva, urmand apoi sedinte de mentinere.

Nu trebuie sa te simti prost daca ai probleme cu pilozitatea in exces, trebuie doar sa gasesti solutia care te avantajeaza pe tine! (si sa nu crezi/asculti tot ce citesti.) Din acest motiv, iti recomand cu caldura sa consulti un medic dermatolog, sau sa alegi o clinica/ un salon unde epilarea definitiva este efectuata de un astfel de medic ci nu de un cosmetician.

Sper ca articolul asta chiar ti-a fost de folos daca te confrunti cu astfel de probleme si promit ca, intr-un urmator articol, voi aduce si sfaturile unui medic dermatolog.

sursa foto

26 aprilie 2016

Apucaturi de antreprenor la 23 de ani

Ce paradox ciudat, cand esti tanar, curajos si ai putere de munca, nu ai suficiente cunostinte sau bani, iar cand esti senior si experimentat, nu mai ai curaj si putere.
Cred cu tarie ca tinerii pot face multe lucruri frumoase in mediul de afaceri, in lipsa experientei de munca/viata, ei pot compensa cu curajul si perseverenta tineretii, penru ca, nu-i asa, ce pierzi? Timp ai destul!

Insa, sa te decizi ca incepi sa construiesti un lucru de la 0 nu este usor deloc, nici pentru cei mai curajosi dintre noi, aceia care se arunca cu capul inainte, convinsi ca si cel mai trainic zid are sa cada in urma loviturilor repetate.
In primul rand iti dai seama ca trebuie sa renunti la job (cine are), si sa te dedici trup si suflet pasiunii sau ideii tale. Si aici incep problemele…

Cat o sa imi ia pana scot primul ban?
Cate luni trebuie sa ma intretin singur, in timp ce investesc timp si bani in ideea mea?
ce se intampla daca nu reusesc sa o duc la capat? Iar aici intervine frica de posibilitatea sa fi pierdut si bani si timp, pentru un ideal care nu poate sa fie atins.
95% dintre afaceri esueaza, de ce ar functiona a mea?
cum cresc, cum ma dezvolt, unde voi ajunge?

E foarte greu sa raspunzi tuturor acestor intrebari, si sa gestionezi toate fricile care vin o data cu ” construiesc ceva de la 0″. Iti faci un plan de afaceri cat mai realist si speri tu ca nu ai ratat nicio cheltuiala, iar la „cheltuieli neprevazute” ai trecut o suma frumusica.
Dar apoi intervine altceva. Lipsa experientei. Cum incep? Ce acte am nevoie? Cine o sa ma ia in serios? Unde gasesc furnizorii potriviti?
Exista riscul sa te pierzi in prea multe intrebari, sfatul meu: pui pe o foaie de hartie tot ce ai nevoie in primele 3 luni. Tot ce ai din ceea ce ai nevoie si tot ce nu ai. Cat te costa fiecare lucru. Cat esti dispus sa investesti. Pasi de urmat. Si o iei usor, usor.

Cea mai mare teama este ca, la final, o sa mori de foame. Angajat nu esti, afacerea nu a iesit, timp si bani aruncati pe apa sambetei.

Dar, stai un pic! Esti tanar, ai uitat? Ai timp destul sa faci greseli. Si cel mai important, ai invatat o lectie si ai acumulat mult mai multa experienta decat aveai inainte. Experienta aia care o sa-ti foloseasca la urmatoarea incercare.

Cand pierzi, nu pierzi, castigi o lectie!

15 aprilie 2016

Cum imparti timpul intre cariera si familie fara sa uiti de tine

O zi are 24 de ore. Dar tu esti mama, si uneori simti ca ai avea nevoie sa dilati timpul, sa treaca un pic mai incet, sau sa mai furi doua ore pentru somn si pentru a iti duce treburile casnice la bun sfarsit.

E greu cu impartitul timpului, si mai greu este cand vrei sa le faci pe toate!

Viata mea e cumva impartita pe 3 paliere, asa ca aloc tot timpul meu acestor 3 paliere ale vietii mele (si cred ca majoritatea dintre noi fac acelasi lucru):

viata de familie – timpul petrecut in special cu copilul, dar si cu partenerul. De multe ori consideram ca aceasta e cea mai importanta parte a vietii, (si este, fara indoiala) si tindem sa ii alocam tot timpul nostru disponibil. Insa, pentru mine, nu este suficient.

viata profesionala/cariera – timpul petrecut la job si pentru dezvoltarea profesionala. Viata mea nu incepe si nu se termina dupa orele de program(nici a voastra). Job-ul inseamna o importanta parte din viata mea, nu doar pentru timpul pe care il ocupa, cat si pentru felul in care ma poate ajuta sa ma dezvolt, sa invat, sa ma simt bine. Trebuie sa-mi placa ce fac si atunci nu o sa-mi mai vina sa plec de la birou, nici n-am sa stiu cum zboara timpul! N-am sa ma simt mega obosita la finalul programului ci o sa-mi aduca satisfactia de care am nevoie ca sa functionez cum trebuie.

timpul liber/timpul pentru mine – DOAR AL MEU – in care pot sa ma dezvolt in alte directii, sa citesc, sa dansez, sa ma rasfat cu o baie calda sau un tratament cosmetic, sa beau un pahar de vin rosu in liniste, sau sa fac orice ma relaxeaza pe mine.

Nu stiu cum sunt alti oameni, dar cred ca majoritatea considera ca timpul liber inseamna timpul de dupa job, cand stai acasa cu familia si rezolvi probleme casnice.
Dar pentru mine asa nu functioneaza si cred ca e total gresit sa nu ne impartim timpul astfel incat sa ne fie noua bine. Devenim suprasolicitati, stresati si obisiti din cauza ca pierdem echilibrul intre viata profesionala si cea de familie, pentru ca cel mai des uitam ca timpul liber nu inseamna intervalul 18-22, ci ora aia pe care ne-o alocam cu toata generozitatea noua si numai noua. Ora aia in care iti poti pune ordine in ganduri fara sa trebuiasca sa faci nimic altceva,ora aia de liniste si relaxare doar a noastra.

Si cred ca o mamica fericita este cea care reuseste sa imparta timpul asa cum trebuie, fara sa uite de propria ei persoana. Pentru ca doar asa va ramane relaxata si deschisa catre noi provocari.

Pastreaza timpul pentru tine! Pentru ca il meriti.

8 martie 2016

De Dragobete mi-am facut un cadou! Lenovo Ideapad 100S. Ce emoticon imi oferi?

Imi doresc de ceva vreme un laptop mic. Unul mic si usor, pe care sa il pot purta in geanta oriunde. Am gasit de multe ori drept motiv ca nu scriu asa de des pe blog precum mi-as dori faptul ca ajung acasa la calculator tarziu, cand deja trebuie sa ma ocup de ale casei. Apoi, gasesc util un laptop mic pe care sa il ai tot timpul la tine, mai ales daca petreci mult timp in oras si nu intr-un loc anume, cand se poate sa ai nevoie de email, net, sau acces la documente ori poze.

De Dragobete mi-am facut un cadou si mi-am comandat laptop-ul mult visat. Nu e Mac (Apple), ci mi-am dorit un laptop mic si usor de pe care sa scriu pe blog, sa navighez pe internet si…cam atat.

Lenovo IdeaPad 100S

Functioneaza cu sistemul de operare Windows 10 cu tehnologia InstantGo* care accelereaza procesul de pornire si de reluare a programelor deschise. Procesor quad-core Intel® Atom™ si ecran cu rezolutie HD, sunet Dolby® Advanced Audio™.M-am uitat sa aiba si porturi suficiente si diverse, precum USB 2.0 si HDMI si un slot pentru card microSD. De asemenea, are conectivitate wireless 802.11 b/g/n si Bluetooth® 4.0

Este mic si usor, exact ce cautam! 1 kg si numai 17.5 mm grosime.

Nu are memorie mare 2GB, dar se misca foarte foarte bine pentru cat de mica este memoria si pentru cat de mic este el. Sunt momentan multumita de el, am facut si update la software, am si Adobe pentru editare foto si contul de pe microsoft imi permite sa ii instalez tot ce am nevoie.

L-am comandat de pe emag cu 1100 Ron si acum cand a venit, si am cautat specificatiile, am vazut ca l-au redus! Acum costa 899 Ron. Super afacere ce am facut!

foto: Facebook

Macar sunt fericita ca pot sa folosesc emoticon-urile alea noi si atat de discutate de pe laptop-ul meu cel nou. Yayx!

25 februarie 2016

iubesc la tine tot si ceva mai mult

Grabita, ca de obicei, sa ies din casa, asteptam sa te culci. Dar cand te-am vazut atat de mica si frumoasa, dormind adanc langa mine as fi vrut sa te trezesc sa-ti spun: cat de mult te iubesc!

Iubesc fetita mica si blonda ce esti, cu ochii tai mari si limpezi ca si cerul, sinini si calzi. Iubesc zambetul tau strengar cu gropite, cel mai pur si mai fericit zambet care mi-a fost dat sa vad. Iubesc mirosul tau de bebelus micut, manutele tale mici care se intind dupa mine si cararea ta intr-o parte, care nu e mostenita de la mine.

(Sabrina, 6 zile)

Ador sa-ti aud vocea si sa-ti simt pielea fina langa mine cand dormi, asa mica si frumoasa cum esti. Iti iubesc burtica ta care se umfla dupa ce mananci cereale pe saturate si felul in care te intinzi dupa biberonul cu lapte, ca si cum nu ai mai mancat de 5 ani. Imi place cand ma strigi „mama” prin casa si apoi ma cauti, alergand sontac-sontac cu zambetul pe buze.

Te iubesc cand te rusinezi si iti pui mana pe ochi, iar apoi te uiti printre degete si razi strengar. Iti iubesc fiecare centimetru si fiecare gest, atat de natural.

Si as vrea ca iubirea mea sa-ti fie suficienta, pana cand ai sa ai 100 de ani, si nimeni si nimic sa nu te faca sa-ti pierzi increderea in tine. Sa te ridici de 8, cand cazi de 7, si sa te gandesti mereu ca mama te iubeste neconditionat si infinit. Si daca mama nu o sa mai fie, tu tot sa te ridici si sa te simti iubita.

Te iubesc de un infinit de ori, copilul meu drag!

19 februarie 2016

Categorie: Personal