Categorie: Personal

Ultima moda pe facebook – oameni „culti”

Vorba aia, explica-i prostului ca-i prost daca vrei sa pierzi timpul de pomana. De fapt sunt multe vorbe pe care mi le aduc aminte, una de am invatat-o de multe ori pe pielea mea ” nu te pune cu prostii sau cu nebunii ca ei n-au limite”, si da maica, ca asa e.

Azi de dimineata am deschis si eu facebook-ul sa vad ce mai e nou. La moda era sa dai share unor picturi. Toti care faceau treaba asta promovau vezi doamne arta si cultul si chestiile frumoase. Dar eu ma gandesc, daca ai chef de arta sau sa te culturalizezi dai o fuga pe la teatru, pe la expozitie sau poate chiar citesti si o carte. Sa dai asa la nimereala share la o pictura mi se pare kitsch in materie de arta, plus ca cei care faceau asta aveau statusuri anterioare in care isi bateau joc clar de limba romana. Acuma, cu picturile „pe perete”, oamenii se simteau tare inteligenti si interesanti. Mie asa mi se cam pare normal sa platesti arta, ca na, unii oameni si-au pierdut ani intregi ca sa creeze ceva frumos, de care tu sa te bucuri, si sa dai asa la misto share pe facebook…zi tu, nu-i nasol? Pentru toate tipurile de arta poti sa platesti, sa-ti iei bilet la teatru sau la concert, sau daca-ti place pictura sa mergi la muzeu sau la expozitii. Arta merita bani si timp. Numai faptul ca pui niste picturi pe facebook denota ca nu vrei sa investesti resurse (de orice natura) in cultura ta si in lucruri ce tin de propria ta dezvoltare.

Si frumos mi-am exprimat si eu opinia vis-a-vis de noua moda, care sper si banuiesc ca nu o sa tina mai mult de doua zile. Na, ca aia de dadusera share toata ziua si aveau wall-ul plin de picturi nici n-au intarziat sa apara. Au inceput sa lase comentarii care mai de care la statusul meu „modest” fata de picturile lor grandioase.

Problema e cu oamenii ofuscati, ca restu fac ce vor. Eh, aia ofuscati care nu stiu cum sa reactioneze altfel decat animalic. Ca atunci cand nu mai ai argumente si iti vine sa-l bati pe ala din fata ta. Si asa, s-a trezit una (desi stiu ca urmeaza sa ma fac de ras, da, studenta si ea la Comunicare si Relatii Publice in SNSPA) sa dea share la o poza cu mine in costum de baie. Adica eu stiu ca sunt frumoasa, „superbitate” cum zice actorul ala in „Ramai cu mine” de pe HBO, dar nici chiar asa. Cred ca era un mod ironic prin care ea a zis ca promoveaza frumosul. Multumesc, dar si pentru asta exista concurs. Si i-am zis fetei ca n-are niciun drept sa distribuie o poza cu mine, facuta de mine, postata de mine si toate cele fara acordul meu. Corect? Nuu…ea mi-a zis ca nu sunt pusa la punct cu ultimele „reglementari”, ca daca facebook-ul are buton de share…ai domne voie sa faci ce vrei. Si-am murit de ras. Dar nu stiam daca sa rad sau sa plang.

Exista relatia perfecta?

M-am gandit la cateva lucruri care cred eu ca ar face o relatie sa fie perfecta, dupa standardele mele, normal. Probabil ca pentru fiecare dintre noi relatia perfecta inseamna altceva, pentru ca fiecare are alta personalitate si isi croieste dorintele si standardele dupa aceasta. Pentru mine, o relatie perfecta nu exista, dar cred macar ca poti sa incerci sa o „personalizezi” suficient de mult incat sa te simti bine in ea, sa-ti ofere ceea ce ai tu nevoie si sa te faca fericit. O relatie nu inseamna doar iubire si atat. Chiar daca iubirea este cea care aduce impreuna doua persoane, iata ce cred eu ca le tine de fapt impreuna:

Increderea– Este dupa mine cel mai important lucru intr-o relatie, si fara ea nu prea exista nimic. El crede ca increderea trebuie sa o ai din prima clipa si pana cand se dovedeste ca te-ai inselat. Eu cred ca increderea trebuie castigata. Vreau sa stiu ca nu trebuie sa il sun non-stop sa vad unde e si ce face, cum sper ca nici el sa nu ma deranjeze cand ies cu fetele la cafea sau in club. Nici nu ma uit in buzunarele lui, asa ca foarte des ii spal tot felul de chestii de la are prin buzunarele de la pantaloni, atunci cand ii bag in masina de spalat. Vreau sa-l cred pe cuvant si sa stiu ca ma pot baza pe el atunci cand am nevoie.

Atentia– Toti ne dorim atentie, unii mai mult altii mai putin, cu totii ne dorim sa stim ca suntem importanti pentru celalalt si ca el ne acorda toata atentia lui. Nu tin mortis sa ma sune atunci cand e la munca, dar din cand in cand un sms dragut nu strica. Vreau sa fie atent cand vorbesc cu el sau atunci cand dansez daca iesim impreuna. Nu suport sa ajunga acasa sa-si arunce hainele si sa se puna la calculator sau la TV. Heloooo, sunt si eu pe aici.

Tandretea– Se intampla in general cand sunteti doar voi doi impreuna. Unii se pierd unul in bratele celuilalt pentru ore intregi, altii nu se suporta prea mult. Imi place sa ma simt rasfatata si iubita, sa ma mangaie si sa-mi vorbeasca cu drag…dar sa nu exageram. Prea multe dulcegarii ma fac sa vomit si sa ma simt sufocata. Ai putea, te rog, sa te dai mai incolo?…imi iei tot aerul.

Stabilitate si siguranta– Cand te gandesti la o relatie pe trmen lung te gandesti la stabilitate. Este ceea ce te face sa stii ca atunci cand ai o problema, esti suparat sau pur si simplu seara cand vii acasa, cineva este acolo. S-ar putea sa exagrez putin, dar cine nu o face? Atunci cand e vorba de siguranta am pretentii mari, uneori un pic exagerate. Vreau sa simt ca indiferent ce as face eu, el este acolo (chiar si daca plec cu altul). Insa, viceversa nu se aplica. Eu nu trec multe cu vederea si nu tolerez prea mult. Urat din partea mea, stiu.

Sinceritatea– Stiu ca doare, orice adevar doare. Orice lucru pe care il auzim despre noi si nu ne place doare. Am prefera insa sa fim mintiti in fata? Eu una nu. Prefer sa-mi zici ca sunt prea grasa pentru rochia asta mulata, decat sa te aud ” iubita mea, esti perfecta” . Te rog sa-mi spui adevarul.

Prietenia– Multi confunda prietenia cu o relatie blazata si ajunsa la maturitate deplina, cand iubirea nu mai e ce a fost. Nop, pentru mine prietenia e cel mai important lucru inca din primele clipe. Sa pot sa-ti spun fanteziile mele, dorintele si cele mai ascunse secrete si sa stiu ca nu ma judeci, si ca nu trebuie sa ma ascund de tine, este cel mai important. Prietenia chiar face casa buna cu pasiunea. Din pacate observ ca in multe cupluri prietenia lipseste cu desavarsire.

Prea des ne dorim lucruri de la celalalt care sunt imposibile sau exagerate si pe care noi nu le-am putea face la randul nostru. Poate si asta e o chestie, sa inveti sa ceri numai cat esti in stare sa oferi. Relatiile frumoase nu sunt ca in filme, sunt cele care trec prin problemele reale ale vietii de zi cu zi dar raman in picioare. Relatiile frumoase sunt cele in care tu esti racit si ea vine obosita de la munca si iti pregateste masa, iar apoi iti face un ceai si iti da o pastila. Relatiile frumoase nu sunt numai la Paris. Ele sunt peste tot.

Tu cum vezi relatia perfecta? Crezi ca lipseste ceva din lista mea?

 

 

Lista cu planuri ajunsa la final de an

De cate ori la inceput de an te-ai gandit la planurile tale pentru anul care tocmai a sosit? De cate ori ti-ai facut scenarii cu ceea ce o sa se intample in urmatoarea perioada si cu ceea ce erai foarte sigur ca ai sa faci intr-un viitor apropiat? Te-ai tinut cu strictete de planurile tale sau nu s-a intamplat deloc asa cum ti-ai imaginat tu?

Astazi am vorbit cu Alexandra, care mi-a spus ca la inceput de 2013 a vrut sa-si faca o lista cu toate planurile ei pentru anul in curs. Acum, ca ne-am dat seama cat de putin mai e si anul se termina, si-a adus aminte de lista ei. Alexandra a stat putin pe ganduri si a spus ” Daca faceam lista aia acum eram deprimata”. Ciudat este ca nu era singura din incapere cu aceasta parere. I-am spus Alexandrei ceea ce cred eu despre liste cu planuri, si anume ca n-au niciun rost. Lucrurile care cu adevarat ne schimba viata si sunt importante pentru noi se intampla fara sa le putem controla, prevedea sau astepta. Lucrurile astea apar in viata noastra imprevizibil, si o schimba mai tare decat orice plan atent studiat de noi. Eu nu cred in planificari si nu cred in puterea de a-ti planui viitorul. Nici nu las totul la mana imprevizibilului, dar ma astept ca marile schimbari din viata mea sa vina neplanificate si neasteptate. Ma gandesc ca daca as fi facut o lista n-as fi stiut nici macar cu ce sa o incep, de unde sa stiu ce oportunitati sau ce usi inchise ma asteapta pe perioada unui an intreg? De unde sa stiu ca in loc sa ma marit, iubitul meu e posibil sa se indragosteasca de alta si sa plece? Lucrurile astea nu le pot controla si nici nu-mi doresc. Nici macar in linii mari n-as putea sa fac, de genul „anul asta imi fac o cariera si imi iau masina”, poate pot sa ma gandesc ca am sa ma angajez, dar asta pe un termen incepand de acum si in maxim 3 luni deja sa lucrez. Dar cam asta e tot ce pot sa fac. Poate gresesc eu si listele astea nu sunt pentru mine.

Sunt curioasa cati dintre voi si-au facut vreodata o lista si cum au decurs lucrurile, cate planificari au iesit asa cum ati vrut voi sau din contra, cate au fost date peste cap? Te rog sa-mi spui povestea ta intr-un comentariu la acest post.

De ce mi-e frica sa ajung la 30 de ani?

Sa nu se inteleaga gresit, n-am nimic cu femeile, nici cu cei 30 de ani si nu consider deloc ca nu-stiu-ce se intampla la varsta asta. Dar fii atent:

1. Cunosc femei 30-30+ singure si nefericite;

2. Cunosc femei 30-30+ disperate sa faca copii ACUM, dupa ce atatia ani n-au stiut ce sa-si mai faca sa fie sigure ca evita tragedia;

3.Cunosc femei 30-30+ care isi dau seama ca n-au facut lucru x sau y la timpul lui si sufera cumplit;

4.Cunosc femei 30-30+ maritate cu munca lor. Sa fii o femeie puternica inseamna sa combini viata de familie cu job-ul, nu sa se excluda una pe alta.

5.Cunosc femei 30-30+care inca cer bani de la parinti pentru a-si putea cumpara haine.

5.Cunosc femei 30-30+ care cauta in disperare stabilitate si sperie barbatii din jurul lor.

6.Cunosc femei 30-30+ ahtiate dupa chestii siropoase, care citesc Radu F., si care nu se prind cand un barbat face misto de ele ca citesc Radu F. Pana si el si-a dat seama ca exista o nisa de blog – nisa femilor singure de 30 de ani -.

Nu stiu, dar vad atat de multe in jurul meu si foarte putine dintre ele sunt cu adevarat implinite si fericite. Le vad in club, singure, iesite la agatat, le vad la birou, singure, plecand la 9 seara acasa ca oricum nu le asteapta nimeni. Asa ca toate aceste femei m-au facut sa fiu foarte speriata de cei 30-30+ ani. De unele imi e mila, pentru ca la varsta lor sunt singure si sufera, sau se prind ca n-au un job stabil, o relatie stabila, o familie sau mai stiu eu ce isi doresc. Eu le urez in noul an sa se descopere, si sa-si gaseasca linistea sufleteasca. Pana atunci, filmuletul de jos este mult mai relevant decat ceea ce as putea eu spune. Psihologul Meg Jay expllica de ce la fel ca si primii 5 ani din viata, anii 20something sunt foarte importanti pentru dezvoltarea vietii de adult, si ca anii 30 nu sunt noii 20 oricat am vrea noi sa credem asta. Oricat de tanara te simti, ceasul tau biologic este mai corect decat tine. Tot ea da cateva sfaturi despre ce trebuie sa faci in cei 10 ani dintre 20-30 ca sa nu ajungi ca si clientele ei, pe canapea cu ochii in lacrimi. Sper sa fie cu folos pentru cele 20something, ca sa nu ajunga la 30 de ani si sa-si planga de mila.

Psihologul despre 20something si cum sa nu iti plangi de mila la 30 de ani

Fashion Puppy

izzi1 (2)

Ieri am cumparat un ruj pe care vroiam sa-l folosesc in prima zi la Bucharest Fashion Week . Era culoarea zmeurei, asa cum se poarta sezonul asta. Aseara l-am lasat pe masa ca sa-l vad si sa nu uit sa-l folosesc. Azi, cand am venit acasa…surpriza: catelul meu nu mai era la usa ca de obicei, ci statea ascuns sub pat. Stia ca a facut o prostie si nu vroia sa fie certat. Intru, il strig, ma uit dupa el…nu era nicaieri. Il aud tropaind pe sub pat si ma duc in camera. Scoate usor de sub pat o labuta, cand ma uit…labuta era rosie. M-am speriat, am crezut ca-i sange. Aprind lumina si iese si a doua labuta -nu- labuta nu era rosie, era roz – zmeura. Fantastic. Scoate si capul, tot botul roz. Parea ca al meu caine vroia sa fie si el fashion, ca ma-sa. Pare funny pana aici. Pana am ajuns in sufragerie. Un sfert de covor roz si jumatate de canapea. Bucati de ruj si de plastic intinse peste tot, iar al meu caine cu labe si bot roz…umbla dupa mine. Nici nu stiam ce sa spal mai intai, cainele, covoru’ sau canapeaua? M-am apucat de covor si de canapea…apoi si jumatate de caine. N-am rezistat sa nu-i fac niste poze. Vedeti catelul roz si fericit aici:

izzi1 (3) izzi1 (5)

E fetita si o cheama Izzy

 

Bun venit pe lume!…dar, esti cam mic.

Fratele meu mai mic,  Victor, a fost nascut prematur. Din pacate, eu nu mai stiu exact la cate saptamani s-a nascut, iar mama noastra nu mai este aici ca sa-mi spuna ea. Stiu insa ca era tare mic si a avut intotdeauna probleme de respiratie. Cu timpul, Victor, a luat in greutate si a inceput sa creasca, iar problemele cu respiratia au mai trecut. Insa semnele prematuritatii nu s-au sters definitiv, este in continuare mai mic decat ceilalti copii de varsta lui si pana in aceasta vara nu a avut voie sa faca sport, din cauza problemei de  respiratie. Stiu si acum cate vacante petrecea la salina sau in bazinul de inot pentru a-si dezvolta plamanii.
Organizatia World Health defineste prematuritatea ca fiind copiii care s-au nascut inaintea saptamanii 37 de sarcina. Copiii nascuti prematur au nevoie de atentie speciala inca din primele clipe de viata. Acestia isi incep drumul cu minusul de a fi mai putin dezvoltati si pregatiti pentru a face fata mediului extern. Copiii nascuti prematur au o greutate mai mica la nastere, sunt mai fragili, iar plamanii lor sunt slab dezvoltati. Din acest motiv aparatura din materinati si spitale este absolut necesara pentru ca ei sa poata supravietui.
Organizatia Salvati Copiii te indeamna sa te implici si impreuna cu ajutorul tau maternitatiile si spitalele sa beneficieze de aparatura necesara pentru a-i ajuta pe cei mici sa se faca mari.
Te invit sa urmaresti clipul de multumire din partea Organizatiei Salvati Copiii.
Campania Bun venit pe lume!

0

Daca vrei tu

Chiar daca de multe ori nu crezi, esti inzestrat cu tot ce este nevoie ca sa faci fata oricarei provocari. Nu esti deloc asa de slab cum crezi, si nici atat de jos, as pune pariu ca nici macar tu nu stii prin cate poti sa treci. Nu te alarma cand te simti singur, pentru ca asa ai venit pe lume si asa ai sa pleci. Fericrea ta sta in tine, si tot ajutorul de care ai nevoie tot in tine il gasesti, ghici ce: feel free!
Nu a-i nevoie de nimeni! Poti sa pleci oricand, poti sa o iei de la capat si de la inceput fix acum! Nu pierzi nimic, iar tot ceea ce insemni tu ramane cu tine. Stii ce inseamna asta? Toata puterea ta interioara, toata fericirea si implinirea ta personala, toata energia si iubirea din tine or sa vina cu tine peste tot, chiar daca tu crezi ca esti singur. Probabil ca nimeni nu stie peste ce incercari ale vietii ai trecut , probabil ca multi te judeca, si mai probabil de atat este faptul ca foarte putini au timp sa te asculte…dar asta nu trebuie sa conteze deloc. Tu iti esti de ajuns. Tu n-ai nevoie de nimic. Tu trebuie sa multumesti ca te ai pe tine. Interesant este ca atunci cand crezi ca pierzi, atunci e singurul moment cand nu pierzi nimic. Daca cineva te urmeaza inseamna ca te bucuri din partea lui de iubire adevarata, si ca este langa tine, daca nu te urmeaza inseamna ca n-ai pierdut nimic. E ciudat cum viata, in felul ei, ne da mereu lectii, ne da raspunsurile de care avem nevoie, iar intuitia ne da cele mai bune semne atunci cand avem nevoie de ele. Invata sa te asculti, invata sa ai incredere in tine. Nu esti deloc atat de mic cum crezi si ai puterea de a schimba tot ceea ce vrei. Daca vrei.

0

Jungla de afara

Ma trezesc in fiecare dimineata, nu o iau ca pe o certitudine, asa ca imi promit de fiecare data sa fiu un om mai bun, sa ma bucur de ziua asta si sa descopar iubirea in lumea din jurul meu. Ii zambesc soarelui care e pe cer, si astept in fiecare zi sa cunosc lumea cu seninatate in ochi. O privesc cu caldura, cu iubire si cu uimire. Daca ieri am descoperit ceva urat in lumea din jurul meu imi promit ca azi sa vad ca lucrurile s-au schimbat, sa descopar frumosul, arta si culorile. Plec senina si vesela la drum, cu gandul ca nimic rau nu mi se poate intampla in aceasta lume plina de oameni calzi si blanzi. Nu in mult timp visele mele sunt spulberate, sentimentele mele de implinire sufleteasca murdarite de suflete reci si seci. Oamenii se uita in jos, nu in sus spre alti oameni, spre alte fete si alte suflete. Oamenii nu zambesc si au mutre triste, obosite si sunt gata sa sara la tine. Oamenii nu sunt darnici ci sunt egoisti, privesc cu rautate si scepticism, si nu spun Multumesc sau Te rog frumos. Oamenii nu plang cand simt ci aduna in ei ura, frustrari si nemultumiri, pe care le revarsa apoi sub forme brutale si urate peste tot pe unde pot. Oamenii sunt in stare sa mutileze plante, animale sau chiar alti oameni. Oamenii nu sunt deloc asa cum am crezut. Am fost pregatita sa fiu buna, am fost invatata ca binele invinge si ca iubirea merita orice sacrificiu…cum au avut oare curaj parintii mei sa ma scoata asa in lume? Total nepregatita pentru jungla de afara, total naiva si pierduta in spatiu, printre norisori de bunatate, loialitate, daruire si pace. Prietenia nu e asa cum m-a invatat mama, sau asa cum mi-a spus ea ca trebuie sa fiu ca sa fiu un prieten bun. Aici prietenii se mint, se tradeaza, si se cauta numai cand ai nevoie de ajutor. Aici iubirea se vinde pe bani iar sacrificiile nu se merita. Aici totul e diferit de ceea ce am invatat eu inainte sa cunosc lumea, si ma simt extrem de vulnerabila. Oare cum trebuiau parintii mei sa ma pregateasca pentru rautatea lumii? Sa-mi spuna oare ca ala care are mai mult tupeu va fi intotdeauna inaintea mea: la coada, la semafor, la un spectacol, la orice? Sa-mi spuna ca banii pot rezolva si cumpara orice, chiar si oameni, suflete si sentimente? Sa-mi spuna oare ca fetele tinere si frumoase nu iubesc, ci cauta sa-si creasca tariful? Sa-mi spuna ca nu merita sa fii bun caci nimeni nu se va purta frumos cu tine, si nimeni nu te va ajuta cand ai nevoie? Oare cum s-au gandit sa ma lase asa naiva si increzatoare in lumea asta? Lume care nu functioneaza deloc dupa regulile pe care le cunosc eu…

0

Iarta-ma…

Iarta-ma, Doamne, ca vin la tine numai atunci cand am probleme, si imediat ce-mi trec iti intorc spatele, si ma intorc la cele lumesti.
Iarta-ma, ca-ti promit iar si iar ca voi fi un om mai bun, si apoi ma surprinzi invidios, manios, capricios, gelos si cate si cate or mai fi.
Iarta-ma, ca uit ca n-am puterea Ta, si incerc sa domin lumea, animalele, si tot ce simt ca imi este inferior.
Iarta-ma, ca uit sa invat in fiecare zi, de la oricine, despre bunatate, iubire, daruire si tandrete.
Iarta-ma, Doamne, ca tu mi-ai dat viata iar eu nu stiu sa-o pretuiesc, sa o respect, si sa ma bucur de ea.
Iarta-ma, de asemenea ca multe zile trec fara sa zambesc, cand tu mi-ai dat rasul, si zambetul, si buzele frumoase.
Iarta-ma, ca trec zile intregi fara sa zic ceva frumos, cu vocea-mi blanda si calda. pe care ne-ai daruit-o noua, tuturor, pentru a infrumuseta lumea si zilele celorlalti.
Iarta-ma, ca deseori am impresia ca bunurile materiale si puterea m-au facut om, ci nu sufletul.
Iarta-ma, ca-ti cer iubire, grija, bunuri, atentie si cate si mai cate, iar eu uit sa le ofer la randul meu celor care au nevoie, si celor pe care ii iubesc.
Iarta-ma, Doamne, ca atunci cand tu imi dai copii, iar eu nu-i doresc, le rup sufletul si le arunc trupusorul lor firav, scos inainte de vreme prin pacate ce, Doamne, mi-e greu sa-ti rostesc.
Iarta-ma, ca mi-ai dat inima si suflet sa iubesc, iar eu arat asta prea rar.
Iarta-ma, ca in fiecare seara ma culc suparat, cu gandul la problemele mele, si uit sa-Ti multumesc pentru inca o zi, pentru viata, si pentru toate zambetele pe care le-am primit de la cei din jurul meu.
Iarta-ma, ca ma iau de tine pentru consecinte ale faptelor mele rele.
Iarta-ma, pentru tot si pentru toate, caci om sunt si supus sunt greselii.
Iti multumesc pentru ca ma ierti zi de zi, si-mi dai in schimb iubirea si atentia celor din jur. Iti promit ca am sa invat sa fiu asa cum un om ar trebui sa fie: Om inainte de toate. Si am sa pun oamenii din jurul meu inaintea tuturor gandurilor, dorintelor sau problemelor mele. Pentru ca restul toate-s trecatoare, in cele din urma… chiar si noi.
Eu, omul.

 

0

O alta voce in multime, despre dezumanizare si caini

Ma doare cel mai tare faptul ca, zi de zi ne pierdem din umanitate. Sufletul nostru nu mai e cum era, si observ ca avem foarte des pierderi de memorie. Natura era aici cu mult inaintea noastra, daca ne mai aducem aminte. Natura ne-a ajutat sa ne dezvoltam, sa evoulam, sa ne creem case si camine, si familii. Probabil la inceputuri oamenii au avut nevoie sa domesticeasca lupul, asa ca in constiinta colectiva a ramas mitul lupoaicei care ii hranea pe Romulus si Remus. Miturile sunt universale si reprezinta o geneza, un inceput, o intoarcere in timp. De asemenea, miturile sunt anistorice si raman in memoria noastra si se transmit generatie de generatie. Tin sa cred ca, la fel ca in orice, exista si aici un strop de adevar. Pe langa legatura puternica dintre caine si om, oamenii uita ce i-a facut oameni. Vanatorii au nevoie de caini, politistii au nevoie de caini, unele tratamente psihice folosesc cainii si chiar dau randament. Atunci cand avem nevoie de ei ii iubim, cand ne deranjeaza…ii omoram. Suntem oameni, ne simtim superiori, aproape orice ne sta la picioare si este sub controlul nostru. Oare cat o sa mai fie asa? Oare cand natura se va rascula si ne va arata unde este locul nostru de fapt? Oare cat vom suferi din cauza actiunilor noastre, din cauza dezumanizarii noastre, din cauza lipsei iubirii? Credem ca avem tot, iphone-uri, laptopuri, firme, fabrici, masini, etc. nu ne dam niciodata seama ce devenim, de unde am plecat, cat am pierdut din natura noastra de OM. Ai de toate, vii fericit acasa seara de seara, insa cand ai putin timp liber militezi pentru omorarea in masa a mii-milioane de caini. Asa te simti tu bine, sa arunci problemele tale in carca lor, pentru ca este vina lor ca s-au inmultit cum au vrut, pentru ca nimeni nu a luat la timp nicio masura. Asa te simti tu bine, sa stii ca se chinuie si altii, si daca unul greseste, trebuie omorati cu totii. Asa ii inveti tu pe copiii tai ca e bine, asa ii inveti ca e viata, asa le arati ca e iubirea. Un filosof spunea…oamenii fericiti nu pornesc razboaie. Hitler era frustrat. Si asa este. Oamenii care iubesc, oamenii care sunt iubiti, apreciaza natura. Plimbarile in parc li se par romantice, joaca cu cainii ii relaxeaza, copiii lor sunt bine supravegheati, fericiti si iubiti. Copiii lor nu patesc asa ceva, pentru ca cineva ii iubeste si are grija de ei. Eu nu mi-as lasa copilul ore intregi fara sa stiu unde e. Fratele meu are 10 ani, daca iese afara in parcul din fata blocului il sun din 20 in 20 de minute, desi stiu unde e, si cu cine, si n-are nici 4 ani. Asta inseamna ratiune si responsabilitate. Cainii nu au asa ceva, dar noi avem. Ei au suflet, noi nu avem. Ei sunt loiali si credinciosi, noi nu. Noi nu mai suntem oameni, si ne dezicem de acest concept de cate ori putem. Ei inca sunt animale. Nu cred ca trebuie sa-i iubesti daca nu vrei. Nu trebuie sa-i adopti. Trebuie sa-i accepti. Asa cum accepti viespile, vrabiile, ulii, ursi, lupi si alte animale. Asa cum eu iti accept copiii. Nu pe strada neaparat, dar nu sa ceri o crima. Ca e om, ca e animal…atata timp cat are suflet nu conteaza, tot crima se numeste. Eu nu rup o floare, pentru ca o iubesc, si o las sa traiasca libera, nu sa se ofileasca in vaza mea, desi nu respira. Tu vrei sa-i omori.
Uite, ea e Izzy. Am luat-o de pe strada cand avea o luna. E maidanez rasa pura, si da, daca intri la mine in casa cand eu nu sunt, s-ar putea sa te muste. Asa e instinctul ei, ea asta face. Tu, ca om, ai invatat sa-ti stapanesti instinctele animalice, sau nu?

0

Sa ma joc cu mintea ta…

Vreau sa ma joc cu mintea ta. Lipsita de orice frica, si acceptand orice risc, vreau sa ma joc cu mintea ta. Si-am sa te intreb…ai fost vreodata la o sedinta la psiholog? E interesant. Crezi ca ai sa pleci cu mai multe raspunsuri, cand, de fapt, pleci cu mai multe intrebari si incepi sa te indoiesti chiar si de raspunsurile pe care credeai deja ce le ai. Imi doresc sa nu stii cand e noapte sau cand e zi in momentele in care esti langa mine. Timpul tau sa se scurga altfel. Ai sa crezi mereu ca intineresti, dar, de fapt, timpul trece mult mai repede decat iti poti imagina. Imi doresc sa te trezesti intr-o zi, si sa vezi ca am fost totul pentru tine, dar ca am disparut. N-a mai ramas nimic, decat putin nisip colorat intr-o clepsidra. Nu ai sa stii niciodata cand ma vezi pentru ultima oara, sau cand am sa ma intorc. Mereu aceeasi, mereu mai buna, mereu schimbata, sau mereu mai puternica. As vrea sa te las sa cazi intr-un abis din care doar eu, si numai eu sa te mai pot scoate. Ai sa depinzi de mine si…ai sa-ti doresti ca singurul lucru de care sa depinzi sa fiu eu. Tu ai sa-ti doresti asta cu toata fiinta ta. Imi imaginez ca-mi ingenunchezi si ma rogi sa te salvez. Dar nu. Mi-ai ingenunchiat deja, cu mintea si sufletul tau. Capcana mintii este ca, oricat de liber esti uneori, te simti captiv ca intr-o inchisoare. Dar tu vrei sa fii captiv! Te legi de ata aia subtire a mintii care te tine langa mine, si daca doar dependenta te apropie de mine, te legi de ea. Te legi de orice insemn eu. Imi simti parfumul peste tot, ma cauti in fiecare femeie, imi auzi vocea in toate melodiile, si cel mai rau, cu orice femeie esti langa tine iti imaginezi ca sunt eu. Imi cunosti fiecare curba a trupului si alunita de pe coapsa, imi stii nuantele parului cand apar primele raze de soare dimineata. Sunt ciudate jocurile astea. Cand crezi ca pisica face ce vrea cu soarecele…se poate ca dependenta de el sa o subjuge. Se poate ca ea sa fie cea picata in capcana. In obisnuinta. Oricat de puternica e…s-ar putea sa cada. Poate chiar sentimentul acela de control te controleaza, si atunci…te poate face sa-ti pierzi simturile. Sa nu stii daca controlezi sau esti controlat. Sa fii controlat de dependenta de control. Acum nu-mi mai dau seama care se joaca cu care. Si… intr-un fel diavolesc, zambesc lipsita de orice frica si probleme. Ma simt puternica si ma las pierduta in simtiri si trairi de moment. E periculos sa fii impulsiv. Este si mai periculos sa nu-ti asumi niciodata niciun risc…

0

De ce suntem debusolati cand dam piept cu realitatea?

Pentru ca nu suntem pregatiti pentru ea. Pentru ca parintii ne cocolosesc iar scoala ne debusoleaza. Exista un moment, poate la cei 20-20 si ceva de ani, cand incepi sa te gandesti la faptul ca te vei angaja. Suna trist, dar exista. Iti ramane doar sa te gandesti ce cariera vrei sa urmezi, de unde incepi si ceea ce stii efectiv sa faci. Nu pare complicat. Nu, nici nu ar trebui sa fie, dar este. De abia acum realizez cat de tare ne afecteaza faptul ca, in scoala sau in liceu, practic, nu invatam nimic. Ba mai mult, tot ceea ce obisnuiam sa facem in scoala ne pune bete in roate. Iesim din liceu obisnuiti sa chiulim cat mai mult, nu-i asa? Absentele se motiveaza. Oare cum o sa rezistam noi 8-9 ore zi de zi la job? Iesim din liceu aproape siguri ca putem amana orice deadline, de atatea ori am lipsit de la teste ca nu eram pregatiti, si nici nu a mai trebuit sa le dam. Ni s-a pus asa, o nota, pe activitatea de la clasa. Cum pe care activitate? Nu tineai telefonul sub banca si trimiteai mesaje, sau nu stateai pe facebook in timpul orelor? Nu mai zic ca temele..nici macar alea nu erau obligatorii. Serios, in afara de cateva materii la ce iti mai verificau temele? Plecam din liceu cu gandul ca stim de toate si de fapt nu stim nimic. In primul an vrei sa te angajezi, super, esti la facultate, dar nici asta nu inseamna ca intr-adevar stii ceva. O tanara de la liceu zice ,,Pai eu stiu, eu am ECDL*”. Da, super. Si eu il am, l-am luat tare bucuroasa ca sa nu mai dau nu stiu ce proba de informatica la BAC. (despre examenul de bacalaureat nici macar nu vreau sa mai vorbesc). Cine te angajeaza pe tine ca ai ECDL-ul dar nu stii sa deschizi alt program in afara de Facebook? Plecam atat de increzatori in noi, ca stam bine la capitolul comunicare- ultima data cand am vorbit cu diriga am convins-o sa ne incheie o medie mai mare- dar nici macar nu suntem constienti de ceea ce ne asteapta. Apoi, mirati, ne intrebam de ce nu ne angajeaza nimeni, de ce salariile sunt atat de mici, de ce trebuie sa facem atatea lucruri pe care nu le stim si la care nici nu ne-am gandit vreodata. Cu siguranta nu este numai vina noastra…Stii care cred eu ca este vina noastra? Nu ne gandim niciodata la viitor. Consideram ca avem tot timpul din lume, si chiar credem ca sigur suntem mai destepti decat vreo 3-4 colegi, asa ca nu e bataie mare pe job-ul ala. Nu ne-am gandit niciodata in 20 de ani ce ne place, nu ne-am gandit sa invatam ceva pentru noi, sa aprofundam ceva, sa prindem niste cunostinte noi. Ne-am gandit mai mult cu ce sa ne imbracam in mall, si ce culori se poarta anul asta, dar nu ne-am gandit niciodata la cartea aparuta de curand. Nu ne-a atras nimic si nu ne-a placut nimic. Nici macar pentru noi. Suntem invatati ca tati si cu mami or sa aiba grija de noi, si daca nu o sa aiba, macar o vorba buna la un job o sa ne puna si ei. Stim toate statusurile de pe facebook afisate in ultima ora, dar nu stim cateva titluri de carti care ne-au invatat ceva sau ne-au inspirat in vreun fel. Trist, foarte trist.
*ECDL-European Computer Driving Licence

3

In cautarea unei carti

Astazi voiam sa va povestesc o mica experienta personala, experienta care m-a intristat, pentru ca am realizat pentru a-nu-stiu-cata-oara ca suntem tratati cu spatele de catre vanzatori, chelneri, si (scuzati-mi generalizarea) de catre orice prestator de servicii.
Recunosc ca de multe ori am asteptari foarte mari, totusi nu mi se pare nimic iesit din comun ca, dupa ce dai banu’, sa te astepti sa primesti macar ceea ce trebuia sa primesti.
Acum ceva zile m-am hotarat sa merg in librarii sa caut carti. Sora mea mea mai mare ma suna si-mi zice ca a cautat si ea o carte la renumita Diverta din Baneasa, cei de acolo i-au spus ca nu au cartea dar ca se gaseste in celelalte locatii ale lor, si sa fac bine sa i-o achizitionez. Nu-i problema. Doar asta aveam de gand sa fac, nu?
Merg eu frumos in aceeasi mai sus numita librarie din magazinul Unirea, ajung acolo, si intreb frumos: ” Cartea Sotul meu, Michael o aveti? „. Doamna de acolo imi arunca o privire suspicioasa si zice: ” Nu apare aici, dar o au cei din Diverta Magheru „. Multumesc frumos si ma indrept cu pasi repezi catre celalalt magazin. Ajunsa acolo, in cele din urma, deschid usa victorioasa in timp ce vanzatoarea se hlizea de zor cu tipul de la paza. Normal, ma uit la ea si o intreb: ” Nu va suparati, cartea Sotul meu, Michael o aveti? ” urmeaza doua secunde de tacere, tacere intrerupta de pufnitul in ras al tipului de la paza. I se parea tare amuzant, nu stiu ce, cel mai probabil titlul cartii…imi e clar ca n-a citit o carte in viata lui, dar ce sa ti se para asa haios la un titlu de carte?
Cartea insa este un bestseller,  vânzându-se în aproape o sută treizeci de mii de exemplare în Israel şi in sute de mii de alte exemplare în cele douăzeci şi opt de ţări în care a fost tradusa. Eu n-as rade la asa ceva. Dar na, ce sa-i faci. Toate bune si frumoase, vanzatoarea se duce si o cauta apoi se intoarce cu raspunsul: ” nu aveam cartea, dar apare ca fiind in magazinul Unirea „. ” Doamna…de acolo vin. Cartea, nu e in Unirea. Va garantez. ”  „Eh, atunci avem o eroare in sistem, da, da, asta e.. o eroare.”
” Multumesc frumos „. Ce era sa mai zic? Plec frumos si intru in Carturesti, de abia apuc sa intreb de carte, care intre timp avea acelasi titlu, si ghici ce: nimeni n-a ras! O fata foarte draguta si entuziasmata mi-a adus cartea imediat, cu un zambet urias pe fata si foarte fericita mi-a spus ca este si redusa cu 20%.
Doamne, de ce nu am venit eu aici din prima? Na, de acum stiu.

5

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑