Am crezut ca eu sunt bipolara, ca acum alerg si petrec si fac multe planuri, ca si cand viata nu s-ar sfarsi niciodata, iar noi am avea tot timpul din lume. Am crezut ca problema e la mine, ca as vrea sa le fac pe toate ba chiar, de multe ori, de cele mai multe ori, cred ca am timp destul.
Am crezut ca putem sa ne certam azi, ca avem timp sa ne impacam maine, sa anulam concediul ca sa mai facem niste bani, ca plecam in concediu la anul. Ca nu ne vorbim azi, ca suntem suparati. Dar problema nu e la mine. Problema este ca timpul se joaca cu noi.
Timpul este cel care ne face sa credem, cea mai mare prostie pe care am putea sa o credem, ca avem timp! Si atunci cand incepi sa crezi ca ai timp, atunci cand il joci la noroc pe sanse subrede pentru ca, ai timp, atunci iti arata ca nu e asa. Ca poate, cei mai dragi oameni din viata ta azi sunt si maine nu mai sunt, ca nu mi se poate intampla mie, ai mei sunt bine, avem timp! Dar niciun rasarit nu este garantat!
Si atunci, doar atunci, mi-am dat seama ca nu sunt eu bipolara, este timpul care nu imi lasa niciun reper. Nu stiu unde ma aflu pe axa vietii mele astazi, la fel cum nu stiu unde se afla cei dragi mie pe axa vietii lor.
Acum imi lasa impresia ca pot face tot ce vreau, ca timp e destul si maine, si la anul, dar imediat isi schimba cursul si oamenii, planurile, visele… se naruie.
Nu investi cel mai pretios dar din viata ta in lucruri marunte.
Orice nu te face fericit si nu este important pentru tine este deja o investitie prea mare! Daca azi esti bine, si tu impreuna cu ai tai sunteti bine, bucura-te de asta ACUM! Spune-le ,,Te iubesc!,, chiar acum. Daca esti fericit, fii fericit chiar ACUM. Spune MULTUMESC dimineata ca te-ai trezit, incearca sa te bucuri de fiecare clipa si lasa oamenii din jurul tau sa stie ca sunt speciali pentru tine AZI. S-ar putea, cand esti tu pregatit, sa fie prea tarziu!