Ca un vis dintr-o noapte ploioasa de primavara, cu stropi mari si reci ce cad usor in lumina felinarelor, ai aparut la mine in viata, la mine in casa… mi-a fost frica sa nu ma trezesc si sa fugi, asa ca am tinut ochii stransi.
Mi-am dorit sa ma iubesti asa cum sunt, sa descoperi ranile ascunse bine in sufletul meu si sa ma iubesti acolo mai mult. Mi-am dorit sa ma repari cu iubire, dar nu sa ma salvezi, pentru ca nu am fost niciodata o victima.
M-ai dezbracat cu promisiuni si sarutari prelungi, iar eu te-am lasat, prefacandu-ma ca te cred. Si mi-ai promis ca ma repari si ma iubesti, si mi-ai promis ca o sa canti in ritmul meu.
Si mi-ai sarutat fiecare parte din corp, m-ai mangaiat cu atata iubire si dragoste si grija, in timp ce eu m-am simtit a ta si nu aveam nevoie de nimic.
M-am intrebat mereu daca iti sunt de ajuns, iar tu mi-ai raspuns – ai nevoie de mai mult. Dar ranile mele nu te-au lasat sa vii mai aproape, te-am tinut departe cu toata fiinta mea, pana cand, noaptea, mi se facea dor de tine. Voiam sa iti aud iar si iar soaptele fierbinti, sa mi te joci in par, sa imi spui ca sunt frumoasa. Voiam sa ma strigi iar pe nume, sa imi spui ca ma adori.
M-am indragostit de tine, iar acum promisiunile tale mi se par departe, uitate intr-un vis dintr-o noapte ploioasa de primavara.
