Iarta-ma…

Iarta-ma, Doamne, ca vin la tine numai atunci cand am probleme, si imediat ce-mi trec iti intorc spatele, si ma intorc la cele lumesti.
Iarta-ma, ca-ti promit iar si iar ca voi fi un om mai bun, si apoi ma surprinzi invidios, manios, capricios, gelos si cate si cate or mai fi.
Iarta-ma, ca uit ca n-am puterea Ta, si incerc sa domin lumea, animalele, si tot ce simt ca imi este inferior.
Iarta-ma, ca uit sa invat in fiecare zi, de la oricine, despre bunatate, iubire, daruire si tandrete.
Iarta-ma, Doamne, ca tu mi-ai dat viata iar eu nu stiu sa-o pretuiesc, sa o respect, si sa ma bucur de ea.
Iarta-ma, de asemenea ca multe zile trec fara sa zambesc, cand tu mi-ai dat rasul, si zambetul, si buzele frumoase.
Iarta-ma, ca trec zile intregi fara sa zic ceva frumos, cu vocea-mi blanda si calda. pe care ne-ai daruit-o noua, tuturor, pentru a infrumuseta lumea si zilele celorlalti.
Iarta-ma, ca deseori am impresia ca bunurile materiale si puterea m-au facut om, ci nu sufletul.
Iarta-ma, ca-ti cer iubire, grija, bunuri, atentie si cate si mai cate, iar eu uit sa le ofer la randul meu celor care au nevoie, si celor pe care ii iubesc.
Iarta-ma, Doamne, ca atunci cand tu imi dai copii, iar eu nu-i doresc, le rup sufletul si le arunc trupusorul lor firav, scos inainte de vreme prin pacate ce, Doamne, mi-e greu sa-ti rostesc.
Iarta-ma, ca mi-ai dat inima si suflet sa iubesc, iar eu arat asta prea rar.
Iarta-ma, ca in fiecare seara ma culc suparat, cu gandul la problemele mele, si uit sa-Ti multumesc pentru inca o zi, pentru viata, si pentru toate zambetele pe care le-am primit de la cei din jurul meu.
Iarta-ma, ca ma iau de tine pentru consecinte ale faptelor mele rele.
Iarta-ma, pentru tot si pentru toate, caci om sunt si supus sunt greselii.
Iti multumesc pentru ca ma ierti zi de zi, si-mi dai in schimb iubirea si atentia celor din jur. Iti promit ca am sa invat sa fiu asa cum un om ar trebui sa fie: Om inainte de toate. Si am sa pun oamenii din jurul meu inaintea tuturor gandurilor, dorintelor sau problemelor mele. Pentru ca restul toate-s trecatoare, in cele din urma… chiar si noi.
Eu, omul.

 

O alta voce in multime, despre dezumanizare si caini

Ma doare cel mai tare faptul ca, zi de zi ne pierdem din umanitate. Sufletul nostru nu mai e cum era, si observ ca avem foarte des pierderi de memorie. Natura era aici cu mult inaintea noastra, daca ne mai aducem aminte. Natura ne-a ajutat sa ne dezvoltam, sa evoulam, sa ne creem case si camine, si familii. Probabil la inceputuri oamenii au avut nevoie sa domesticeasca lupul, asa ca in constiinta colectiva a ramas mitul lupoaicei care ii hranea pe Romulus si Remus. Miturile sunt universale si reprezinta o geneza, un inceput, o intoarcere in timp. De asemenea, miturile sunt anistorice si raman in memoria noastra si se transmit generatie de generatie. Tin sa cred ca, la fel ca in orice, exista si aici un strop de adevar. Pe langa legatura puternica dintre caine si om, oamenii uita ce i-a facut oameni. Vanatorii au nevoie de caini, politistii au nevoie de caini, unele tratamente psihice folosesc cainii si chiar dau randament. Atunci cand avem nevoie de ei ii iubim, cand ne deranjeaza…ii omoram. Suntem oameni, ne simtim superiori, aproape orice ne sta la picioare si este sub controlul nostru. Oare cat o sa mai fie asa? Oare cand natura se va rascula si ne va arata unde este locul nostru de fapt? Oare cat vom suferi din cauza actiunilor noastre, din cauza dezumanizarii noastre, din cauza lipsei iubirii? Credem ca avem tot, iphone-uri, laptopuri, firme, fabrici, masini, etc. nu ne dam niciodata seama ce devenim, de unde am plecat, cat am pierdut din natura noastra de OM. Ai de toate, vii fericit acasa seara de seara, insa cand ai putin timp liber militezi pentru omorarea in masa a mii-milioane de caini. Asa te simti tu bine, sa arunci problemele tale in carca lor, pentru ca este vina lor ca s-au inmultit cum au vrut, pentru ca nimeni nu a luat la timp nicio masura. Asa te simti tu bine, sa stii ca se chinuie si altii, si daca unul greseste, trebuie omorati cu totii. Asa ii inveti tu pe copiii tai ca e bine, asa ii inveti ca e viata, asa le arati ca e iubirea. Un filosof spunea…oamenii fericiti nu pornesc razboaie. Hitler era frustrat. Si asa este. Oamenii care iubesc, oamenii care sunt iubiti, apreciaza natura. Plimbarile in parc li se par romantice, joaca cu cainii ii relaxeaza, copiii lor sunt bine supravegheati, fericiti si iubiti. Copiii lor nu patesc asa ceva, pentru ca cineva ii iubeste si are grija de ei. Eu nu mi-as lasa copilul ore intregi fara sa stiu unde e. Fratele meu are 10 ani, daca iese afara in parcul din fata blocului il sun din 20 in 20 de minute, desi stiu unde e, si cu cine, si n-are nici 4 ani. Asta inseamna ratiune si responsabilitate. Cainii nu au asa ceva, dar noi avem. Ei au suflet, noi nu avem. Ei sunt loiali si credinciosi, noi nu. Noi nu mai suntem oameni, si ne dezicem de acest concept de cate ori putem. Ei inca sunt animale. Nu cred ca trebuie sa-i iubesti daca nu vrei. Nu trebuie sa-i adopti. Trebuie sa-i accepti. Asa cum accepti viespile, vrabiile, ulii, ursi, lupi si alte animale. Asa cum eu iti accept copiii. Nu pe strada neaparat, dar nu sa ceri o crima. Ca e om, ca e animal…atata timp cat are suflet nu conteaza, tot crima se numeste. Eu nu rup o floare, pentru ca o iubesc, si o las sa traiasca libera, nu sa se ofileasca in vaza mea, desi nu respira. Tu vrei sa-i omori.
Uite, ea e Izzy. Am luat-o de pe strada cand avea o luna. E maidanez rasa pura, si da, daca intri la mine in casa cand eu nu sunt, s-ar putea sa te muste. Asa e instinctul ei, ea asta face. Tu, ca om, ai invatat sa-ti stapanesti instinctele animalice, sau nu?

Sa ma joc cu mintea ta…

Vreau sa ma joc cu mintea ta. Lipsita de orice frica, si acceptand orice risc, vreau sa ma joc cu mintea ta. Si-am sa te intreb…ai fost vreodata la o sedinta la psiholog? E interesant. Crezi ca ai sa pleci cu mai multe raspunsuri, cand, de fapt, pleci cu mai multe intrebari si incepi sa te indoiesti chiar si de raspunsurile pe care credeai deja ce le ai. Imi doresc sa nu stii cand e noapte sau cand e zi in momentele in care esti langa mine. Timpul tau sa se scurga altfel. Ai sa crezi mereu ca intineresti, dar, de fapt, timpul trece mult mai repede decat iti poti imagina. Imi doresc sa te trezesti intr-o zi, si sa vezi ca am fost totul pentru tine, dar ca am disparut. N-a mai ramas nimic, decat putin nisip colorat intr-o clepsidra. Nu ai sa stii niciodata cand ma vezi pentru ultima oara, sau cand am sa ma intorc. Mereu aceeasi, mereu mai buna, mereu schimbata, sau mereu mai puternica. As vrea sa te las sa cazi intr-un abis din care doar eu, si numai eu sa te mai pot scoate. Ai sa depinzi de mine si…ai sa-ti doresti ca singurul lucru de care sa depinzi sa fiu eu. Tu ai sa-ti doresti asta cu toata fiinta ta. Imi imaginez ca-mi ingenunchezi si ma rogi sa te salvez. Dar nu. Mi-ai ingenunchiat deja, cu mintea si sufletul tau. Capcana mintii este ca, oricat de liber esti uneori, te simti captiv ca intr-o inchisoare. Dar tu vrei sa fii captiv! Te legi de ata aia subtire a mintii care te tine langa mine, si daca doar dependenta te apropie de mine, te legi de ea. Te legi de orice insemn eu. Imi simti parfumul peste tot, ma cauti in fiecare femeie, imi auzi vocea in toate melodiile, si cel mai rau, cu orice femeie esti langa tine iti imaginezi ca sunt eu. Imi cunosti fiecare curba a trupului si alunita de pe coapsa, imi stii nuantele parului cand apar primele raze de soare dimineata. Sunt ciudate jocurile astea. Cand crezi ca pisica face ce vrea cu soarecele…se poate ca dependenta de el sa o subjuge. Se poate ca ea sa fie cea picata in capcana. In obisnuinta. Oricat de puternica e…s-ar putea sa cada. Poate chiar sentimentul acela de control te controleaza, si atunci…te poate face sa-ti pierzi simturile. Sa nu stii daca controlezi sau esti controlat. Sa fii controlat de dependenta de control. Acum nu-mi mai dau seama care se joaca cu care. Si… intr-un fel diavolesc, zambesc lipsita de orice frica si probleme. Ma simt puternica si ma las pierduta in simtiri si trairi de moment. E periculos sa fii impulsiv. Este si mai periculos sa nu-ti asumi niciodata niciun risc…

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑