Despre relații – De ce se iubesc mai mult cuplurile care se ceartă

Un subiect foarte interesant, cum evoluează relațiile? Oare cei care se iubesc nu se ceartă? Dar dacă se ceartă, oare ce înseamnă?

Relațiile încep de obicei cu o grămadă de flururi în stomac și amandoi sunt unul si același în toate aspectele legate de relație. Totul este minunat și cel mai des, te simți în al nouălea cer. Sunteți de acord cu privire la orice subiect și faceți compromisuri fără ca măcar să pară atât de greu.

Dar, pe măsură ce relația trece peste „stadiul lunii de miere”, fiecare dintre voi începe să își arate opiniile, diferențele și personalitatea. Acesta este momentul în care prima etapă a relației trece și poți să  resimți o fluctuație a armoniei dintre voi. O relație de viitor este astfel testată. Dacă puteți avea argumente sănătoase, puteți învăța cu adevărat unul de la celălalt.

Cearta este o formă majoră de comunicare. Aceasta arată individualismul, perspective diferite și abilitatea de a învăța unul de la celălalt.

Certurile nu reprezintă neapărat un indicator al existenței unor probleme într-o relație, psihologii explică faptul că o ceartă necesită abilități care au nevoie de timp pentru a se construi.

Iată cinci sugestii pentru o ceartă constructivă:

  • * Nu insista că ai dreptate, fiecare vede situația dintr-un alt unghi
  • * Comunica imediat ce simti ca ai adunat frustrari
  • * Ascultă activ și încearcă să înțelegi problema celuilalt
  • * Rămâi întotdeauna la subiect
  • *Nu spune ceva ce ai putea regreta mai târziu

Cearta nu demonstrează că o relație suferă. Având argumente concrete, poate indica faptul că doi oameni au propriile lor idei și opinii. Ei pot să aducă la masă aceste idei și să le împărtășească într-o manieră sănătoasă. Relațiile care nu au parte de certuri pot fi retrase și pline de tensiune, deoarece nici una dintre parti nu dorește să-și împărtășească gândurile ca să nu se rănească reciproc.

Lipsa de argumentare poate fi exprimată și ca lipsă de angajament față de relație. Lipsa certurilor într-o relație poate fi cauzată și de o problemă legată de încrederea în partener. Poate că trebuie să vă puneți următoarele întrebări:

  • Cât de devotați sunteți dacă vă puteți exprima propriile idei?
  • Vă este frică să treceți peste limite?
  • În relația voastră, puteți fi cu adevărat sinele vostru autentic?
  •  Vă este frică să vă împărtășiți ideile și opiniile?

Se spune că există șapte ingrediente pentru o relație sănătoasă și fericită, și cearta este una dintre ele.

Întotdeauna vor exista provocări și conflicte într-o relație. Odată ce etapele inițiale trec la stabilitate și longevitate, oamenii tind să cadă din nou în propriile lor teritorii.

Ei doresc să fie auziți și înțeleși, să urmeze pasiunile lor și să fie recunoscuți pentru cine sunt ei cu adevărat. Cuplurile care se ceartă își exprimă dorințele pentru a fi auzite. Când se face constructiv, cearta este benefică. Puteți respecta și arăta vulnerabilitatea în același timp.

Fără frică de ceartă, vă rog!

Ai grijă de tenul tău în sezonul rece cu o soluție la îndemână!

Sezonul rece reprezintă o adevărată provocare pentru fiecare tip de ten, dar mai ales pentru pielea sensibilă sau cu probleme. Nu va fi de mirare că porii încărcați îți pot da și mai multe bătăi de cap, iar pielea reacționează negativ la schimbările de temperatură și de umiditate. Soluția de a preveni aceste situații e mai aproape decât crezi.

Tocmai am descoperit niște măști de față purificatoare și anti acnee care îmi plac, și care fac bine tenului meu. Le-am impartit deja cu toate prietenele mele, cu care impart si bune, nu doar rele. Vezi mai jos ce am descoperit. 

Primul pas spre un ten curat și catifelat: masca cu argilă cambriană

Hidratarea și hrănirea pielii cu diferite seruri sau creme sunt la un pas distanță după utilizarea unei măști potrivite care să-ți curețe în profunzime tenul. Skinegal îți pune la dispoziție o gamă cosmetică de măști faciale ce și-au dovedit eficiența, datorită formulei pe bază de argilă verde cambriană, extrasă din regiunea ecologică, excepțional de curată a Golfului Finlandei.

Măștile faciale Skinegal au o formulă atent creată, bogată în minerale, prin care îmbunătățesc aspectul tenului curăță în profunzime, tratează și calmează pielea.

 

Noul ritual de îngrijire a pielii

Înainte de a adapta rutina de îngrijire a tenului la noile schimbări climatice, programează un ritual de detoxifiere și tratare a pielii, de 1-2 ori pe săptămână, în care să folosești una dintre măștile Skinegal, în funcție de tipologia tenului. Măștile cu argilă cambriană Skinegal curăță și calmează pielea, împiedicând apariția inflamațiilor și iritațiilor, dar, mai mult, o pregătește pentru a absorbi substanțele nutrivite din serurile și cremele pe care le folosești în rutina de îngrijire.

Aplică masca pe fața curată, evitând zona ochilor și a gurii. Las-o să acționeze 20 de minute și, la final, îndepărtează delicat masca cu apa călduță. Rezultatul:  o piele vizibil mai curată, mai luminoasă și mai netedă.

Alege una dintre cele două măști Skinegal, în funcție de tipul tenului:

  1. SKINEGAL MASCĂ FACIALĂ ANTI-ACNEE

Dedicată tenului gras și mixt, cu tendință acneică, masca reduce acneea, reglează secreția de sebum, micșorează porii, calmează pielea și are efect puternic antibacterian. Secretul constă în formula bogată în argilă verde Cambriană, care absoarbe impuritățile și toxinele din piele, fiind o sursă ideală de minerale necesare pentru un aspect sănătos al tenului. Complexul bioactiv de argilă și Aloe Vera curăță tenul în profunzime și revitalizează pielea.

Masca este un adjuvant perfect pentru tratamentul împotriva acneei.

  1. SKINEGAL MASCĂ FACIALĂ PURIFICATOARE & NUTRITIVĂ

Masca purificatoare și nutritivă este recomandată pentru toate tipurile de ten și este un tratament eficient de detoxifiere profundă a pielii. Special creată pentru îngrijirea tenului lipsit de vitalitate, uscat și aspru și celui care necesită curățare profundă, masca purifică intens și în profunzime pielea, calmează erupțiile cutanate și previne leziunile pielii, conferind tenului un aspect proaspăt și luminos. De asemenea, hrănește pielea cu minerale și substanțe nutritive esențiale pentru un ten sănătos. Ingredientele produsului ajută pielea să-și redobândească suplețea și aspectul neted și oferă un efect de lifting blând. Îmbogățită cu proteine de mătase și ulei de jojoba, masca previne deshidratarea tenului, îl hrănește, lăsând pielea extrem de catifelată. Conferă o îmbunătățire vizibilă aspectului feței.

 Măștile de față Skinegal se găsesc în farmacii.

E toamnă, iar eu tocmai am făcut curățenie pentru prima dată cu produse bio!

Toamna este deja consacrată ca fiind anotimpul schimbărilor. La început de sezon ploios, fiecare dintre noi schimbă garderoba, produsele cosmetice și începem curățenia de toamnă ca, mai apoi, să decorăm casa într-un stil potrivit sezonului rece.

Cum scăpăm de pete, grăsimea din bucătărie, praf și miros neplăcut?
Life Care îți recomandă gama BioHAUS de soluții de curățare și detergenți BIO, cu produse ce contin ingrediente exclusiv naturale, fără niciun fel de chimicale care pun în pericol sănătatea sau mediul înconjurător.

Ai grija de pielea ta chiar si atunci cand speli vasele!

Cu detergentul pentru vase, cu aromă de portocale BioHaus®, mâinile tale vor fi protejate. Soluția certificată Ecocert corespunde cerinţelor crescânde în domeniul ecologic şi dermatologic şi se impune printr-o excepţională capacitate de spălare şi de curăţare, datorită ingredientelor active și eficiente de curățare provenite din medii naturale.

Tensidele zaharoase obţinute din materii prime BIO precum cartofi, porumb sau trestie de zahăr, sfeclă de zahăr şi ulei din sâmburi de cocos, cresc capacitatea de spălare și eliminare a grăsimilor. Sunt biodegradabile, cu o întrebuinţare variată, și au proprietăți dermatologice excepționale.

Toamna, sezonul alergiilor – cum scăpăm de praf?

Pentru că toamna plouă des, praful de pe străzi intră mult mai ușor în casele noastre. Dacă și tu ai o familie de alergici, știi deja că curățarea suprafețelor de praf, acarieni și alți alergeni este esențială pentru sănătatea ta și a familiei tale. De cele mai multe ori, chiar ștergerea prafului de pe suprafețe este, în sine, o activitate ce provoacă strănutul, din cauza mirosului puternic de detergent și a substanțelor cu potențial alergenic pe care le conțin acestea.

Vrei să faci curat fără „hapciu”? Optează pentru Detergentul universal BioHAUS®  eficient pentru uz general și ușor biodegradabil, este ideal pentru curățarea suprafețelor rezistente la apă,  lemn, plastic, ceramică, sticlă, linoleu și metal.
A fost testat cu succes de un institut independent de testare pentru oamenii cu pielea sensibilă și pentru cei alergici. Nu conține substanțe de conservare sintetice și nu irită pielea. 
Substanțele active de curățare sunt produse pe  baza grăsimilor și uleiurilor vegetale, iar proteinele din grâu asigură acțiunea ulterioară de gresare, contribuind substanțial la proprietățile dermatologice.

Rufe moi și catifelate pentru tine și cel mic

Este timpul să schimbi body-urile și tricourile cu mânecă scurtă pe cele cu mânecă lungă din bumbac mai grosuț. Pregătirea garderobei de toamnă este o activitate pe cât de plăcută pe atât de obositoare. Absolut toate hăinuțele celui mic trebuie spălate și împachetate cu grijă iar apoi puse în dulap, astfel încât să le găsești ușor ori de câte ori ai nevoie de ele. Iar asta, știm, se întâmplă foarte des. Tocmai de aceea, culorile hainelor de copii nu prea se păstrează în timp, dar nici nu poți să folosești balsam de rufe agresiv, cu solvenți și parfum puternic. Ce e de făcut?

Alege un detergent de rufe BIO, special conceput pentru cei mici. Detergentul lichid cu nuci de sapun, „Mama si copilul” – BioHAUS® este o combinație de ingrediente special alese pentru a satisface nevoia de grijă a pielii copilului tău.
Este un produs special creat, pe bază de nuci de săpun BIO, pentru a fi prietenos cu pielea sensibila a bebelușilor și copiilor. 
Menține țesăturile și îndepărtează chiar și cele mai dificile pete, oferind în același timp un efect de catifelare natural hainelor, fără să fie nevoie de utilizarea balsamului de rufe.

În schimb, hainele tale pot avea un parfum deosebit care să nu îl deranjeze pe cel mic și, totuși, să fie apreciat de colegele de birou. Reîmprospătează-ți garderoba de anul trecut tot cu un detergent BIO, care să redea materialului prospețimea și culoarea, în timp ce îl catifelează și îl readuce la viață.

Detergentul lichid cu nuci de săpun și lavandă BioHAUS®  este un produs pe bază de nuci de sapun BIO, ce spala, curata si parfumeaza natural hainele, având grijă în același timp de pielea sensibilă. Menține țesăturile și îndepărtează chiar și cele mai dificile pete.
Acesta este indicat pentru toate tipurile de haine colorate (mătase, lână, sintetice) spălate atât automat cât și manual. Nu este necesară utilizarea balsamului, hainele fiind parfumate natural de uleiul esențial de lavandă.

Gama de produse de curățare și detergenți BIO a fost special concepută pentru a proteja pielea sensibilă și sănătatea, în același timp cu grija față de natură. Te poți bucura liniștită de curățenia de toamnă cu produse naturale și 100% sigure.

De ce mi-e cel mai dor in sarcina

Sarcina e frumoasa, dar in acelasi timp sunt si multe lucruri care imi lipsesc constant si de care mor de dor.

  • Pharul de vin rosu la culcare – imi e dor de timpul meu cu mine, seara, cu muzica reiki si vin rosu bun. Asta era o seara regulamentara si-mi lipseste tare.
  • O narghilea aromata cu tutun adevarat. nu fumez, dar narghileaua e mica mea placere. Si tutunul de calitate. Si daca ii adaug si un shot de tequila…sau vin….immmm
  • Sa alerg. Sa sar. Sa o iau in brate pe Sabrina. Sa ma dau in lanturi zburatoare si sa practic echitatie. Dupa atata stat si stat, lucrurile astea simple imi lipsesc enorm.
  • Sa fiu doar eu cu mine
  • Sa am iar cu 13 kg mai putin
  • Sa dorm bine noaptea
  • Sa port haine fara burta
  • Imi e dor de tocuri.
  • de 3 cafele pe zi.

Probabil ca am uitat multe alte lucruri, dar pe astea le simt cel mai acut.

Tie de ce ti-e dor?

3 tratamente de înfrumusețare perfecte pentru toamnă – DIY

Toamna e anotimpul în care abia aștept să-mi scot botinele din dulapul cu haine pentru anotimpul rece și să mă bucur de ceaiuri calde și cafea cât e ziua de lungă. Pentru că e un anotimp care te face să stai mai mult în casă, parcă te ajută și să ai mai multă grijă de tine.

Toamna se culege recolta și e momentul perfect să te folosești de ultimele fructe și legume proaspete pentru a da un val de prospețime ritualului tău de frumusețe.

Nu-ți rămâne decât să-ți pui botoșeii preferați în picioare și să mergi spre frigider! Uite ce minunății poți face:

Mască de față cu dovleac

Dovleacul are multă Vitamina A, care ajută la vindecarea pielii, pe lângă vitamina C și Zinc. Această mască e perfectă pentru toate tipurile de piele și redă strălucirea sănătoasă a tenului.

Ingrediente:

1 lingură de dovleac proaspăt pisat

1 linguriță de miere

1/2 linguriță de lapte

Indicații: Combină toate ingredientele. Aplică pe fața cu mișcări circulare și asigură-te că eviți zona ochilor. Lăsă masca să acționeze timp de 15-20 minute, apoi clătește cu apă caldă.

Scrub pentru corp cu zahăr și condimente

Vei fi tentată chiar să mănânci acest scrub, la cât de bine va mirosi! Știi deja cât de bune sunt pentru piele scorțișoara, care activează circulația, și dovleacul, iar adăugând zahăr brun, un exfoliant natural, vei obține o piele fină și reîmprospătată.

Ingrediente: 1/2 cană de dovleac proaspăt pisat,

1/2 ceașcă de zahăr brun,

1/4 linguriță de scorțișoară

Indicații: Combină toate ingredientele. Aplică pe tot corpul (concentrează-te pe zonele în care pielea este mai uscată), evitând fața și curăță ușor pentru a exfolia. Se clătește cu apă caldă și se usucă.

Mască de față cu merișoare

Merișoarele sunt surse bogate de vitamin C, K și o mulțime de alți antioxidanți care vor ajuta la dispariția pungilor de sub ochi și redau luminozitatea pielii. Vitamina c ajuta vasele de sange să nu se spargă prea ușor, activând imunitatea celulelor pielii și circulația periferică. Vitamian C protejează împotriva radiațiilor solare.

Ingrediente:

6-7 merișoare zdrobite (proaspete, nu conservate!)

1 linguriță de miere

1 linguriță de iaurt simplu

Indicații: Combină toate ingredientele. Aplică pe fața curată, cu mișcări circulare, evitând zona ochilor.

Lăsă masca să acționeze timp de 15 minute, apoi clătește ușor cu apă caldă.

Să avem o toamnă bogată și o față luminoasă și curată!

 

 

Dacă ai putea, ce ai alege să faci pentru tine?

Cu siguranță că și tu, la fel ca multe alte mame și la fel ca mine, renunți zi de zi la porții de fericire din lipsa de timp, de bani sau pentru ca, deja te-ai obișnuit așa și nici nu îți mai dai seama. 

Porțiile astea mici de fericire ar putea să fie adevărate oaze de energie, de unde să îți încarci rezervorul cu iubire, încredere în tine și mult chef de viață. Și ce poate fi mai frumos pentru un copil, decât o mamă în toate mințile și extrem de fericită?

dar renunțăm la ceea ce ne face pe noi să ne simțim bine, libere sau frumoase, pentru ca: trebuie s[ facem curat, să păstrăm bugetul familiei, să ducem copilul la cursuri, sau, cu cine lăsăm copiii?

Ei! Cred că a venit timpul să facem și ceva pentru noi, pentru noi și atât, să ne reîncărcăm rezervoarele ca, pe termen lung, să avem de unde oferi iubire, grijă și atenție dintr-o inimă plină și fericită. 

Așa că alege să faci ceva pentru tine, ceva ce îți place, ceva ce te provoacă să fii mai bună, să îți recâștigi încrederea că poți, să te simți mai frumoasă..

Alege un singur lucru și ține-te de el!

Renunță la un obicei nesănătos, la mâncatul pe fugă, de exemplu! Renunță la călcatul rufelor marți seară și alege, în schimb, 45 de minute de pilates sau orice altceva îți place ție. 

Fă-ți o programare la salon. Eu știu că vopsitul acasă e mult mai ieftin și mult mai comod dar, din cand in cand, te poți lăsa răsfățată de mâini dibace și, cine știe, poate o schimbare de look îți va prinde chiar bine.

Să-ți spun povestea mea

eu nu am înțeles niciodată și nu am putut să rezonez cu proaspetele mămici care se plâng de lipsa băilor lungi. Asta a fost plăcerea mea cât Sabrina a fost nou născut – baia cu spuma. Și n-am renunțat la ea oricât de obosită aș fi fost după o zi de plimbat, alăptat și schimbat. Chiar dacă atunci aș fi renunțat la asta pentru o oră în plus de somn, pe termen lung, ritualul meu mă ajuta să mă relaxez și să am puțină grijă de mine. Căci nu strică o mască de față, dacă tot stai în bare cam o oră, nu-i așa?

Între timp programul s-a mai aglomerat, job, cățel, proiecte și o sarcină nouă. Am mai renunțat la cele ce mă fac fericită, așa că din această lună am reluat ritualul mersului la coafor. Mi-am propus un păr vopsit excelent și sănătos pe termen lung, așa că promit că vizitele la salon vor deveni un obicei regulat.

Te invit să alegi să faci ceva și pentru tine, ceva ce ți-ar plăcea și te-ar reechilibra energetic. Te rog să-mi lași și tu povestea ta, aici!

 

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑