Ultima oară am fost în deltă acum 6 ani, înainte să o avem pe Sabrina. Știam că este un loc frumos, cu multă vegetație, multe păsări, multe comori naturale.
Am stat atunci cazați chiar în Green Village Resort, un loc care îți oferă tot ce ai nevoie. Cazare superbă, restaurante, locuri pentru pescuit, loc de joacă, piscină, jacuzzi. Nu știam atunci, însă, câte are Delta de oferit copiilor. Nu-i nimic, am aflat acum și nu pot decât să spun că am rămas absolut impresionată!
Ne-am hotărât să plecăm în Deltă cu 5 zile înainte de plecare, după ce am văzut câteva poze din camping-ul acesta Green Dolphin Camping, iar mie mi-au plăcut instant căsuțele, pentru că nu mai fusesem niciodată într-un camping, iar căsuțele păreau desprinse din povești (deși eram un pic speriată la ideea de dușuri comune). Am rezervat două căsuțe, pentru că sunt extrem de mici, nu sunt mobilate nici cum, au doar 2 paturi de o persoană, dar eram pregătiți să ne mutăm oricând la Green Village dacă campingul nu ar fi fost ce trebuia să fie.
În Sfântu Gheorghe se ajunge doar cu barca, am lăsat mașina în port la Murighiol de unde am luat barca pentru care am rezervat locuri cu câteva zile înainte de la WaterUber. Un drum a fost 55 ron/persoană, fără plată pentru copii și a durat cam 1h și 20 minute.
Sezonul turistic în Deltă încă nu a început, așa că a fost destul de gol și aerisit, dușurile comune fiind pe rând doar pentru noi sau alți turiști, lucru ce ne-a plăcut foarte tare. Căsuțele țineau destul de cald, dar majoritatea celor cazați dormeau cu ușa deschisă, cel puțin la prânz. Pot să spun că nu m-am odihnit suficient, dormind separat de copii, dar ei au fost extrem de încântați și cred că s-au simțit foarte aproape de natură, așa că nu a fost necesar să schimbăm locația.
Când se trezeau, Luna și Sabrina stăteau pe veranda căsuței și puneau nume furnicilor, le construiau căsuțe, se uitau după fluturi, se jucau cu pietre, frunze, crengi. Stăteau așa ore întregi, până se cereau culcate, fiind absolut extenuate de joacă și baie în mare. Într-o noapte mai gălăgioasă am stat și ne-am uitat la stele. În timpul sezonului, nopțile de vineri, sâmbătă sau duminică sunt acompaniate de muzică, filme în aer liber, cursuri de chitară, teatru sau dans.
În camping există un bar și un restaurant, un iaz, un magazin, teren de volei/fotbal, cam tot ce ai putea avea nevoie pentru o vacanță reușită. În plus, pentru o taxă/zi puteți intra la piscina/jacuzzi/loc de joacă din Green Village.
Apa mării este mai caldă ca în alte părți, deoarece apa Dunării este mai caldă decât marea, iar locul în care se revarsă are apă caldă. La mal, mii de mormoloci și pui de pești prindeau viață și îi simțeam mișunând pe la picioarele noastre.
Plimbările cu renumitul trocarici au fost preferatele Sabrinei, abia aștepta să își ia locul pe bancheta din spate și să înceapă călătoria. Fiecare drum este 3lei/persoană, iar copiii nu plătesc. Acesta vă lasă exact unde începe plaja.
O multitudine de broscuțe și păsări se auzeau și se vedeau toată ziua, în fiecare minut era câte o vietate de descoperit, de auzit, de privit, de admirat.
În Sfântu Gheorghe nisipul este foarte, foarte fin, perfect pentru castele de nisip și joaca fără griji.
Mâncarea din resort nu este minunată, am fost dezamăgiți de saramura fără gust și cartofii prăjiți congelați. Am fost îndrumați însă spre localnici, care așteaptă bucuroși turiști la masă cu ciorbă delicioasă de pește, saramură, chifetele de pește, și câte și mai câte preparate delicioase.
Puteți opta pentru plimbarea pe canale, atât localnicii cât și resortul oferă acest serviciu. Noi nu am fost acum, nu știu câtă răbdare au copiii în barcă, dar acum 6 ani a fost minunat.
Aveți ce să faceți în Deltă, e toată numai joc și loc de descoperit. Aveți grijă la țănțari și la praful nisipos de pe drumuri, care mie mi-a dat ceva bătăi de…ochi.