Atunci cand stai acasa cu copilul si Nu faci nimic

Poate ca si tu te regasesti in aceeasi situatie ca si mine. Probabil ca si tu stai acasa cu cel mic si nu faci nimic. Probabil ca nu il schimbi de cel putin 4 ori pe zi, in zilele bune, nu speli pe jos dupa fiecare masa, nu te chinui 30 de minute sa il adormi ca sa doarma si el macar o ora.

Probabil ca nu ii gatesti mancare de 3 ori pe zi, sau ca nu il plimbi in brate toata ziua skin to skin pentru ca are colici. Poate ca nu terbuie sa stai aplecata ca sa il iei din locurile periculoase, sa il pui in scaunul de masa, sa il ridici sa il pui in patut sau pe masa de schimbat. Si asta in zilele bune.

Ma gandesc ca nu are zile proaste cand plange neconsolat, cand ii dau dintii si trebuie sa ii iei temperatura din 15 in 15 minute si esti toata stresata si obosita iar mainile te dor. Nu, sigur nu! Probabil n-are zile cu scaune dese si care sa il murdareasca tot, sa trebuiasca sa ii faci 3 dusuri pe zi. Probabil ca nu arunca cu mancare la mase si ca bucataria ta e curata.

copil

 

Si poate totusi ai o zi in care esti obsita, n-ai putut sa dormi toata noaptea, mancarea ti s-a ars cand ai fugit de langa aragaz ca sa ii scoti mana din priza si n-ai apucat sa faci un dus de alaltaieri. Poate nici nu mai reusesti sa legi o fraza, pentru ca n-ai prea mai vazut picior de adult si singurul pe care il mai recunosti este limbajul bebelusilor.

Si totusi, el vine acasa obosit. Caci el a fost la serviciu iar tu ai stat acasa si „n-ai facut nimic”. N-are chef de vorba, ca a avut 3 intalniri si un pranz cu seful lui, nu prea vorbeste cu tine si vrea sa se culce. La pranz, sigur a mancat la ce ora a vrut el, ce a vrut el, fara sa il traga cineva in timpul asta de par si sa il muste de picioare. A glumit cu colegii si a mai aflat lucruri noi, ba chiar el e cel mandru, pentru ca aduce bani in casa. Iar tu, tu ai stat acasa si n-ai facut nimic.

foto

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑