Un desert natural, de vara, pentru copii – inghetata cu fructe

Mercurul in termometre a urcat zilele astea, caldura am resimtit-o cu totii. Mai ales copiii, pentru ca ei, micutii, au suferit cel mai mult.

Iesirile in parc cu partenerii de joaca au fost inlocuite cu statul in casa, langa aerul conditionat (mai mult sau mai putin), cu statul la umbra si, in general, cu mai putine plimbari si iesiri afara pana pe inserat.

Daca ne gandim cum sa ii racorim pe cei mici, iar inghetata din comert nu ni se pare varianta ideala, vin cu o idee numai buna de inghetata naturala, rapida si usor de facut, cu ingrediente la indemana si cu un gust pe masura.

inghetata

Reteta mea este pentru inghetata cu mango, dar banuiesc ca fructul de mango poate fi inlocuit cu orice alt fruct.

avem nevoie de: 1 mango, 2 iaurturi grecesti/iaurturi grase, lapte de cocos, 1 lime, zahar.

1/2 mango, impreuna cu coaja rasa de lime, zahar dupa gust si suc de la 1/2 lime se da prin blender si se face piure,

cealalta jumatate de mango se taie cubulete mici, se amesteca cu iaurtul (daca este gras ingheata mai putin si este mai cremos), zahar, si se pune lapte de cocos atat cat sa fie o consistenta omogena, cremoasa si doar un pic mai diluata.

Piureul de mango se pune peste compozitia de iaurt, se amesteca bine toate ingredientele, se pun in forme, se insereaza un betisor de inghetata si se dau la congelator.

Uite asa, avem un desert delicios, natural si numai bun de mancat de catre cei mici atunci cand afara soarele „prajeste” tot ce ii iese in cale. Aceasta inghetata contine mult mai putin zahar decat cele din comert si nu contine coloranti, aditivi sau arome adaugate. Este foarte usor de facut pentru ca nu necesita o compozitie sau o crema speciala.

Tu cu ce desert iti rasfeti copilul, pe o vreme ca asta?

 

sursa foto

 

 

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑