Epilare semi-permanenta cu tehnologie IPL inovatoare de la Rowenta Instant Soft Compact

Epilarea, cel mai „dureros” subiect. Si, totusi, cel mai actual in viata noastra in fiecare zi. Pentru ca cel putin o data pe zi te gandesti (eu chiar ma gandesc) oare cat de fin e piciorul meu si cand va trebui sa ma epilez iar. Indiferent de solutia adoptata pentru a scapa de parul inestetic de pe corp, epilarea tot ne da batai de cap.
Unde mai pui tumultul cotidian si o viata in care totul se deruleaza cu repeziciune – cand iti mai ramane ragaz si pentru tine? In era moderna ai nevoie sa iti eficientizezi la maximum resursele, astfel incat momentele petrecute in familie sau acelea pe care le dedici relaxarii si ingrijirii personale sa nu fie o rara avis.

Pentru a te ajuta sa te bucuri mai mult de timpul alaturi de cei dragi, Rowenta a creat Instant Soft Compact, un aparat pentru indepartarea semi-permanenta a parului, cu ajutorul caruia vei obtine rezultate vizibile inca de la prima utilizare si o piele fina pentru o perioada indelungata.

unnamed

Nicio zona netratata

Testat si aprobat dermatologic, aparatul Rowenta Instant Soft Compact asigura emiterea unui fascicul de lumina perfect dozat pentru un impact corespunzator si eficienta optima asupra firului de par, oprindu-i astfel cresterea. Tehnologia exclusiva IPL (lumina intens pulsata) asigura o performanta ridicata, iar datorita sistemului inovator PRO PRECISION cu rola de distantare, nu ratezi nicio suprafata a pielii si nu tratezi de doua ori aceeasi zona.

Instant Soft Compact include si un detector care blocheaza impulsul luminos atunci cand pielea este prea inchisa la culoare, asigurand protectie maxima. Totodata, atat ochii, dar si pielea iti sunt in siguranta datorita filtrului UV de inalta performanta incorporat. Mai mult, daca lampa aparatului nu este in contact deplin cu suprafata ce urmeaza a fi tratata, senzorul acestuia blocheaza impulsul luminos, evitand astfel riscul de ardere.

Rowenta Instant Soft unnamed (3)

Foloseste in siguranta!

Inainte de expunerea la lumina intens pulsata este recomandat ca pielea sa nu fi intrat in contact cu soarele sau razele UV cu cel putin patru saptamani inainte de inceperea tratamentului si sa nu aiba leziuni cum ar fi eczeme, psoriasis sau vitiligo. De asemenea, este indicat sa nu fi folosit autobronzante, iar daca ai un piercing, acesta trebuie indepartat; alunitele sau semnele din nastere vor fi acoperite cu un plasture.

Daca te-ai hotarat sa folosesti tehnologia IPL pentru indepartarea parului, afla ca epilarea cu lumina intens pulsata utilizeaza un spectru de emisie mai larg. Vestea buna este ca Rowenta aduce aceasta tehnologie sigura si eficienta in confortul casei tale, dar cu aceleasi rezultate pe care le obtinem in cabinetele profesionale.  

Review Roll-on cu ceara depilatoare de la Farmec

Poate ca nu sunt singura care se confrunta cu probleme in urma indepartarii parului nedorit, poate ca mai sunt si alte femei cu aceleasi probleme ca si mine, imi zic.
Am o piele alba, foarte sensibila, fire de par blonde, unele fine si subtiri, altele normale si destul de groase. De cate ori venea vremea epilarii aveam un nod in gat. Ultimul aparat de epilat este luat special sa poata fi folosit si sub apa, si fara apa, si fara durere, si, si, si, degeaba. Ma doare atat de tare si pielea se irita atat de tare,ca imi da sangele.

In acelasi timp am incercat cu tot felul de produse cu ceara, am chiar si un aparat special de incalzit ceara, dar n-am fost niciodata prea multumita nici de varianta asta. La salon, pur si simplu nu-mi place, o singura data am intalnit o cosmeticiana cu care sa rezonez, iar in scurt timp m-am mutat din cartier.

E, astazi ma pregateam de acelasi lucru, epilarea cu ceara. Stiam ca nimic bun nu o sa se intample dupa asta, pana cand…      Am avut inspiratia sa aleg de pe raft un produs nou, pe care nu il mai vazusem, dar speram sa fie bun!
Este un produs de la Farmec, Roll-on cu ceara depilatoare. Asa arata.

13052502_1131460170239089_1930670661_o

Am vrut sa il iau pentru ca incercasem toate celelalte variante de la raft si cum n-am fost multumita, am zis sa schimb. Am incredere in Farmec si produsele lor, si chiar am simtit ca o sa fie bine, mai ales ca scria mare: Cu extract de Argan. Si chiar daca stiu ca, de obicei, uleiurile trec pe langa produs, am zis ca totusi…trebuie sa fie un produs destianat pielii sensibile, ca de asta are uleiuri in compozitie, nu?

Am avut cea mai buna intuitie! Este cel mai bun produs de acest tip pe care eu l-am incercat pana acum!
Nu m-am mirat deloc cand am vazut pe spatele cutiei ca este un produs formulat pe baza de zahar! Tocmai din acest motiv, smulge parul foarte bine, foarte repede, si are un pic alta consistenta decat o ceara roll-on normala. Nu se lipeste, se ia din prima pe banda depilatoare, cu tot cu par, fara sa ramana un singur fir. Am fost placut impresionata si este genul de produs pe care nu as vrea sa il mai schimb atata timp cat imi este bine cu el.

Singurul lucru care nu mi-a placut a fost faptul ca in cutie, impreuna cu ceara, vin destul de putine benzi depilatoare, care nu ajung (cel putin mie nu mi-au ajuns) pentru un epilat total. Dar, avand in vedere ca benzi putem cumpara si separat, o sa trec cu vederea aceasta lipsa.

M-am gandit ca ar putea sa fie o informatie utila si pentru voi, nu zic ca trebuie sa aveti aceleasi rezultate ca si mine dar, daca inca sunteti in cautarea solutiei potrivite pentru voi, merita sa incercati!

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑