Dacă ai putea, ce ai alege să faci pentru tine?

Cu siguranță că și tu, la fel ca multe alte mame și la fel ca mine, renunți zi de zi la porții de fericire din lipsa de timp, de bani sau pentru ca, deja te-ai obișnuit așa și nici nu îți mai dai seama. 

Porțiile astea mici de fericire ar putea să fie adevărate oaze de energie, de unde să îți încarci rezervorul cu iubire, încredere în tine și mult chef de viață. Și ce poate fi mai frumos pentru un copil, decât o mamă în toate mințile și extrem de fericită?

dar renunțăm la ceea ce ne face pe noi să ne simțim bine, libere sau frumoase, pentru ca: trebuie s[ facem curat, să păstrăm bugetul familiei, să ducem copilul la cursuri, sau, cu cine lăsăm copiii?

Ei! Cred că a venit timpul să facem și ceva pentru noi, pentru noi și atât, să ne reîncărcăm rezervoarele ca, pe termen lung, să avem de unde oferi iubire, grijă și atenție dintr-o inimă plină și fericită. 

Așa că alege să faci ceva pentru tine, ceva ce îți place, ceva ce te provoacă să fii mai bună, să îți recâștigi încrederea că poți, să te simți mai frumoasă..

Alege un singur lucru și ține-te de el!

Renunță la un obicei nesănătos, la mâncatul pe fugă, de exemplu! Renunță la călcatul rufelor marți seară și alege, în schimb, 45 de minute de pilates sau orice altceva îți place ție. 

Fă-ți o programare la salon. Eu știu că vopsitul acasă e mult mai ieftin și mult mai comod dar, din cand in cand, te poți lăsa răsfățată de mâini dibace și, cine știe, poate o schimbare de look îți va prinde chiar bine.

Să-ți spun povestea mea

eu nu am înțeles niciodată și nu am putut să rezonez cu proaspetele mămici care se plâng de lipsa băilor lungi. Asta a fost plăcerea mea cât Sabrina a fost nou născut – baia cu spuma. Și n-am renunțat la ea oricât de obosită aș fi fost după o zi de plimbat, alăptat și schimbat. Chiar dacă atunci aș fi renunțat la asta pentru o oră în plus de somn, pe termen lung, ritualul meu mă ajuta să mă relaxez și să am puțină grijă de mine. Căci nu strică o mască de față, dacă tot stai în bare cam o oră, nu-i așa?

Între timp programul s-a mai aglomerat, job, cățel, proiecte și o sarcină nouă. Am mai renunțat la cele ce mă fac fericită, așa că din această lună am reluat ritualul mersului la coafor. Mi-am propus un păr vopsit excelent și sănătos pe termen lung, așa că promit că vizitele la salon vor deveni un obicei regulat.

Te invit să alegi să faci ceva și pentru tine, ceva ce ți-ar plăcea și te-ar reechilibra energetic. Te rog să-mi lași și tu povestea ta, aici!

 

Cum te pregateste sarcina pentru viata de mamica

Cand se naste copilul se naste si mama.
N-ai fost mama pana nu ai avut a cui sa fii. Copilul nu vine cu instructiuni de utilizare, experienta nu se invata de la altii, simti ca abia te-ai nascut (asa e, abia s-a nascut mama din tine) si ca trebuie sa inveti totul de la 0.

Insa, nu suntem niciodata pierdute! Avem in noi cele mai bune instincte care ne ajuta si ne fac „sa stim, desi nu stim” sa avem grija de cel mic. Instinctele materne nu apar exact in momentul nasterii, ci devin o a doua natura a noastra inca din timpul sarcinii, se instaleaza incet si pe nesimtite ca sa fie prezente atunci cand avem mai mare nevoie de ele.

pregnant-1088240_640

Instinctele materne apar de la primul gand „ma uit de doua ori inainte sa traversez, nu mai traversez doar eu, suntem doi.” Ai vazut cum s-a schimbat gandirea ta, inca de cand ai ramas insarcinata? Instinctiv ai grija sa te hranesti sanatos si sa te protejezi mai mult de frig, de oameni, de suparari. Vrei sa il protejezi, desi e inca in crestere in burtica ta.
Te asiguri de doua ori inainte sa traversezi si dorinta ta cea mai mare este sa ai un copil sanatos. Sa fiti sanatosi, nimic altceva nu conteaza.

De ce?
Pentru ca la celalalt capat al sarcinii, esti altcineva. ai un nou set de frici, de bucurii si de prioritati. Descoperi o alta tu, simti in interiorul tau sentimente despre care nici nu stiai ca exista, frici pe care nu le-ai cunoscut niciodata, bucurii pe care nu poti sa le exprimi in cuvinte.
Clar, prioritatile tale s-au schimbat inca de cand ai ales sa dormi, ca tu si bebe sa fiti bine, in loc sa stai mai mult in oras cu prietenele. De atunci, pe nesimtite, instinctele materne te-au pregatit pentru tot ce urmeaza: nastere si noua viata de care trebuie sa ai grija.

Cand nasti, ai in tine toate resursele de care ai nevoie ca sa-ti poti creste frumos si cu iubire puiul.
Esti total pregatita si nu trebuie sa iti fie frica de nimic.
Ai incredere in tine, tocmai s-a nascut o noua tu!

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑