Eu nu prea cred in Dumnezeu. Stiu ca oamenii au nevoie de povesti, atunci cand realitatea e prea dureroasa, un loc unde sa se ascunda si sa caute speranta. Atunci cand nu gasesti ajutorul aici, pe pamant, atunci cand lucrurile nu mai depind de tine si nu prea ai ce face, iti intorci fata in cautarea unui noroc divin, miracol, sau orice iti da putere sa mergi mai departe.

Cred insa in energia si  in felul in care noi vedem lucrurile, si cred ca optimismul si energia pozitiva ne pot influenta viata si felul in care lucrurile se intampla in viata noastra. Cred asa, intr-un fel de univers al energiilor, unde nicio fapta buna nu ramane nerasplatita pana la final.

Si eu, poate mai mult ca altii, sau nici nu stiu, pentru ca fiecare are destinul lui, am avut parte de multe clipe grele. Si nu, nu cred ca asa a vrut Dumnezeu, ci cred ca asa a fost sa fie, ca legile naturii sunt de multe ori mai puternice decat omul. Dar am ales sa accept traumele astea si sa trec peste, incercand sa le vindec pe fiecare in parte.

Asa ca am zile cand ma trezesc dimineata si ma simt implinta. Simt ca, atata timp cat am momentul asta si sunt sanatoasa, am deja tot ce imi trebuie si tot ce am nevoie. Am primit deja cel mai frumos cadou, pe Sabrina, si o iubire de nedescris din partea tatalui ei, am o familie numeroasa si suntem aici, in acest moment, cu totii! Si simt nevoia sa multumesc pentru tot, dar nu stiu cui! 

Simt nevoia sa multumesc ca atat eu cat si copilul meu avem acces la sanatate, la mancare, la tratament. Ca locuim aici si nu intr-o zona in care razboiul si foametea fac ravagii, in care nu exista tratament pentru boli sau nici macar apa. Nu inteleg insa de ce exista diferentele astea mari intre un colt de lume si altul, si nu stiu niciodata cum se va schimba situatia. Tocmai de asta, simt nevoia sa multumesc universului pentru momentul asta.

Macar o secunda, opreste-te din tot ceea ce faci si multumeste si tu universului ca esti aici, acum. Nici un alt momement nu este garantat.