Crestem si nu mai stim ce e aia joaca. Nu ne mai jucam si devenim ursuzi. Ba, uneori, stresati de problemele noastre de la serviciu si foarte obositi, intervenim in joaca copiilor si ii oprim, spunandu-le lucruri de genul „Nu te mai juca cu aia ca faci galagie!”, „Lasa aia ca ai sa te lovesti!” ” Aia nu e jucarie!” si altele asemanatoare.

Dar eu am promis ca o sa ma joc mereu. Am promis ca o sa ma joc si singura daca asta simt, dar am sa ma joc si cu copilul meu de cate ori o sa am ocazia. Acum e prea mica ea sa o alerg pana o prind, sau sa ne jucam cu papusi si sa spunem povesti, dar ne jucam cat putem, in fiecare seara.

Educatia prin joaca este cea mai importanta forma de educatie, pentru ca el, copilul, descopera singur prin interactiune si experiment toate tainele lumii. Doar asa el invata sa accepte roluri, sa-si exprime ganduri, sa devina creativ sau pur si simplu, sa experimenteze fara teama.

Si ce joc mai bun pentru un copil de un an si doua luni, decat sa ii pui in mana niste carioci colorate, cu care sa mazgaleasca tot ce vrea, cat vrea, cand vrea. Asa ca dupa experienta asta, cand am vazut cat de fericita este sa descopere culori, senzatii si lucruri noi, mi-am promis ca am sa o las sa se joace cu orice, oricand, oricat. Sa descopere lumea, zic!

Nu doar ca nu s-a oprit la a „picta” scaunul, caietul si manutele ei, dar m-a pictat chiar si pe mine. Apoi a descoperit ca si designul vestimentar este foarte interesant…

Sa-i crestem cu dragoste!