Bloggeri, fashion, beauty si discutii

Nu stiu daca stiti, de multe ori am inspiratie sa scriu mai mult despre fashion si frumusete. De multe ori nu o fac. De ce? Pentru ca ma gandesc ca nu am experienta necesara cu produsele respective, ca nu am studii de arta sau design, ca poate combinatiile mele nu sunt cele mai corecte si mai stralucite.

De multe ori aleg sa scriu despre lucrurile si domeniile in care m-am documentat inainte, despre care am habar si unde pot aduce o informatie utila.

Cred ca despre asta este vorba in „conflictul” dintre bloggerii generalisti si cei de beauty sau fashion. Sa fim seriosi, sa spui ceva real e taxat grav. Mizeria se ascunde sub pres, de obicei. Desigur ca discutia s-a dus in directii total gresite, desi jignirile, ofensele si alte vorbe grele nu isi au niciun rost.

images

Opinia mea pe care o voi expune aici este urmatoarea: ca trebuie sa fim corecti.  Poti sa folosesti si sa imi spui despre cele mai scumpe creme si cel mai mirific machiaj, daca tu imi dai impresia ca nu iti respecti corpul si sanatatea, nu pot sa ma gandesc decat la ceva total nesanatos. Cum spuneam, nu e vina mea, asta simt. Dar noi, femeile, vrem sa para ca ne sustinem una pe cealalta, ca sa dai bine trebuie sa sari in aparare.

Mai mult ca orice, in bula asta e vorba despre continutul relevant. Am mai scris si aici despre importanta continutului relevant, atunci cand o bloggerita a criticat aspru femeile cu par pe maini, fara sa aduca o informatie concreta si utila, doar pentru a face reclama unui salon de epilare definitiva.  Alexandru Nestian se refera la colantii leopard si la capsunile din iarna, Cetin la rochiile cu buline, e clar ca informatia relevanta e necesara si de negasit. Un alt articol cu care rezonez am gasit si la Cristina Bazavan.

Partea buna pe care o vad eu in toata treaba asta este ca agentiile isi vor da seama ca nu prea exista plusvaloare pe nisa de fashion, iar cititorii isi vor da seama ca vor mai mult, mai bine, mai relevant si asteptarile lor vor creste. O poza nu va fi de ajuns sa fii diva, ci faptul ca i-ai acordat cititorului tau respect pentru timpul lui si pentru ca a ales sa te citeasca pe tine. Iar el o sa intre iar si iar pentru ca stie ca de la tine pleaca cu ceva. Poate ca blogging-ul nu este despre bani si vizitatori, ci despre a pune suflet si a dedica timp. Poate ca blogging-ul este despre a acorda respect cititorului, de a nu il lua de prost. nu e prost, nu o sa mai revina.
Nu aduci plus valoare daca faci o poza si dai numele unui magazin. Nu ai sa faci conversii asa. Dar mai dureaza un pic pana ce agentiile si clientii lor se vor prinde.

Vorba aceea „timpul le rezolva pe toate”.

 

De ce suntem debusolati cand dam piept cu realitatea?

Pentru ca nu suntem pregatiti pentru ea. Pentru ca parintii ne cocolosesc iar scoala ne debusoleaza. Exista un moment, poate la cei 20-20 si ceva de ani, cand incepi sa te gandesti la faptul ca te vei angaja. Suna trist, dar exista. Iti ramane doar sa te gandesti ce cariera vrei sa urmezi, de unde incepi si ceea ce stii efectiv sa faci. Nu pare complicat. Nu, nici nu ar trebui sa fie, dar este. De abia acum realizez cat de tare ne afecteaza faptul ca, in scoala sau in liceu, practic, nu invatam nimic. Ba mai mult, tot ceea ce obisnuiam sa facem in scoala ne pune bete in roate. Iesim din liceu obisnuiti sa chiulim cat mai mult, nu-i asa? Absentele se motiveaza. Oare cum o sa rezistam noi 8-9 ore zi de zi la job? Iesim din liceu aproape siguri ca putem amana orice deadline, de atatea ori am lipsit de la teste ca nu eram pregatiti, si nici nu a mai trebuit sa le dam. Ni s-a pus asa, o nota, pe activitatea de la clasa. Cum pe care activitate? Nu tineai telefonul sub banca si trimiteai mesaje, sau nu stateai pe facebook in timpul orelor? Nu mai zic ca temele..nici macar alea nu erau obligatorii. Serios, in afara de cateva materii la ce iti mai verificau temele? Plecam din liceu cu gandul ca stim de toate si de fapt nu stim nimic. In primul an vrei sa te angajezi, super, esti la facultate, dar nici asta nu inseamna ca intr-adevar stii ceva. O tanara de la liceu zice ,,Pai eu stiu, eu am ECDL*”. Da, super. Si eu il am, l-am luat tare bucuroasa ca sa nu mai dau nu stiu ce proba de informatica la BAC. (despre examenul de bacalaureat nici macar nu vreau sa mai vorbesc). Cine te angajeaza pe tine ca ai ECDL-ul dar nu stii sa deschizi alt program in afara de Facebook? Plecam atat de increzatori in noi, ca stam bine la capitolul comunicare- ultima data cand am vorbit cu diriga am convins-o sa ne incheie o medie mai mare- dar nici macar nu suntem constienti de ceea ce ne asteapta. Apoi, mirati, ne intrebam de ce nu ne angajeaza nimeni, de ce salariile sunt atat de mici, de ce trebuie sa facem atatea lucruri pe care nu le stim si la care nici nu ne-am gandit vreodata. Cu siguranta nu este numai vina noastra…Stii care cred eu ca este vina noastra? Nu ne gandim niciodata la viitor. Consideram ca avem tot timpul din lume, si chiar credem ca sigur suntem mai destepti decat vreo 3-4 colegi, asa ca nu e bataie mare pe job-ul ala. Nu ne-am gandit niciodata in 20 de ani ce ne place, nu ne-am gandit sa invatam ceva pentru noi, sa aprofundam ceva, sa prindem niste cunostinte noi. Ne-am gandit mai mult cu ce sa ne imbracam in mall, si ce culori se poarta anul asta, dar nu ne-am gandit niciodata la cartea aparuta de curand. Nu ne-a atras nimic si nu ne-a placut nimic. Nici macar pentru noi. Suntem invatati ca tati si cu mami or sa aiba grija de noi, si daca nu o sa aiba, macar o vorba buna la un job o sa ne puna si ei. Stim toate statusurile de pe facebook afisate in ultima ora, dar nu stim cateva titluri de carti care ne-au invatat ceva sau ne-au inspirat in vreun fel. Trist, foarte trist.
*ECDL-European Computer Driving Licence

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑