Intre 1 si 7 august este Saptamana Internationala a Alaptarii! Si ma simt atat de bine ca exista o astfel de saptamana menita sa incurajeze mamele sa faca ce e mai bine pentru puii lor, sa ii hraneasca natural, asa cum natura ne-a inzestrat. Pana una alta, trebuie sa recunoastem, suntem niste mamifere cu acte in regula si puii nostri se cresc cu lapte matern si multa iubire!
Am sa vorbesc din punctul meu de vedere, ca si mama, si nu am sa fac referiri si rezumate din ghidul Organizatiei Mondiale a Sanatatii pe care stim deja ca orice mama ar trebui sa il citeasca, atat pentru alaptat cat si pentru regulile de diversificare a bebelusului.

In primul rand, felicitari mamelor care au alaptat sau care inca alapteaza! Alaptarea inseamna intr-adevar iubire si un moment unic si foarte intim intre mama si copil, moment ce nu se va mai repeta niciodata.

Cand te gandesti cat de repede cresc, cat de repede trec aceste momente cand, cum spunea o mamica „ti se abandoneaza cu totul”. ( si pe cuvant ca-i drept, Sabrina la aproape 1 an nu mai sta sa o iubesc si rasfat asa cum o facea cand era bebelus si adormea skin to skin).

Alaptarea este cel mai bun start si un element esential de care bebelusii au nevoie pentru o hrana sanatoasa si o protectie crescuta. Atat imunitar cat si psihologic, alaptatul le face cel mai mare bine si ii protejeaza de boli si infectii facandu-i in acelasi timp sa se simta protejati si iubiti. Alaptarea nu este o hrana ci mai mult decat atat, o hrana spirituala, in care si mama si puiul beneficiaza de o legatura stransa prin care trec mii de sentimente eliberatorii pe secunda. Este un miracol al vietii si ,din pacate, Romania este pe ultimele locuri in Europa la acest capitol. Mamele trebuiesc incurajate si ajutate sa alapteze cat mai repede de la nasterea copilului si pentru o perioada cat mai lunga.
Eu am alaptat pana la 6 luni jumatate exclusiv si Doamne! ca as mai fi continuat daca nu aveam sesiunea si probleme cu lactatia.

*aceste poze sunt din campania 2013 a WHO

Trecand peste, am vrut sa ajung la un subiect „tabu”, sa-l numim asa. Alaptatul in public.
Incurajez alaptatul oriunde i se face foame puiului, si nu mi se pare corect sa infuleci shaorma pe strada dar un bebelus care plange sa nu poata sa fie alaptat din prea multa pudoare si rusine. Mi se pare urat cand cei de pe strada se holbeaza si critica mamele care alapteaza afara. Ce ar trebui sa faca? Sa nu iasa nicaieri, sa-si faca cumparaturile on-line? Sa se acopere cu paturi sau, mai rau, sa fie trimise la toaleta ca sa poata alapta cum trebuie? Nu! Clar nu!
Insa…trebuie sa recunoastem, tocmai am vazut pe grupuri pro alaptare pe Facebook in care sunt membru, femei absolut goale in partea de sus care alaptau in mijlocul strazii. Eu stiu ca trebuie sa protestam, stiu ca nu e corect sa fim puse la colt, dar nici sfidarea nu este solutia corecta. Pentru ca alaptarea este un moment intim si asa trebuie sa ramana. Nu este vorba de chipsuri, ci de hrana spirituala intre mama si copil, de transferul de hormoni si emotii, de iubire, si atunci, de ce sa strici acest momentul in mijlocul strazii doar de dragul sfidarii? De ce sa nu pastrezi aceast moment pentru voi doi? De ce sa nu te retragi macar pe o banca cu o esarfa oricat de diafana deasupra, atata cat zgomotul strazii si oamenii ce trec sa nu va deranjeze din aceasta simbioza? De ce alegem sfidarea in locul iubirii doar ca sa demonstram ca putem?
Eu asta n-am sa inteleg niciodata.