Peeling-ul chimic. Pentru ce e bun?

Dupa alcoolul de la revelion si noptile nedormite, pielea mea s-a cam deshidratat. Uitandu-ma in oglinda, am observat ca tenul meu nu straluceste natural, este uscat si tern. Din acelasi motiv, ridurile fine se observa mai bine (si se si produc mai bine pe un ten uscat).

Asa ca,m-am gandit, sa apelez pentru prima oara la un peeling chimic. Prima definitie simpla si reala pe care am auzit-o despre peeling-ul chimic este ca: peeling-ul chimic inseamna arderea controlata a pielii, astfel incat ea sa se repare singura, aducand spre exterior colagen si celule noi.

peeling-facial

O data cu varsta, celulele moarte nu se mai desprind cu aceeasi usurinta, iar pielea devine mata si lipsita de stralucire. Peelingul chimic (superficial, mediu, profund) este o procedura cosmetica non-chirurgicala si non-invaziva folosita pentru a indeparta stratul de celule moarte si a imbunatati aspectul general al pielii. Acesta indeparteaza stratul superior al pielii astfel ca petele pigmentare cauzate de expunerea la soare, cicatricile acneice, ridurile fine dispar si pielea devine mai luminoasa.

Orice tratament aplicat dupa un peeling chimic va avea efecte mult mai bune si mai vizibile!

Cand sa apelezi la un peeling chimic?

  • Daca ai pete pigmentare
  • Daca suferi de eruptii acneice
  • Daca ai ramas cu cicatrici post-acneice
  • Daca tenul tau necesita o curatare in profunzime
  • Daca vrei sa scapi de riduri fine
  • Daca tenul este mat si fara stralucire
  • Daca te-ai expus prea mult la soare

De fapt, cam asta face peeling-ul chimic. Este o procedura pe care o conduce doctorul dermatolog, aplicand pe fata o combinatie de acizi. Prin actiunea lui, peeling-ul chimic duce la disparitia ridurilor fine, a petelor pigmentare (de la soare), reda luminozitatea si curata tenul. Astfel, dispar cicatricile post acneice sau chiar acneea severa.

Se poate ca fata sa se inroseasca dupa procedura, sa se cojeasca, dar acest efect post peeling nu va dura mai mult de 2-3zile.

Este recomandat ca perioada in care se efectueaza aceasta procedura sa nu fie vara, pentru ca riscam hiperpigmentarea sau patarea tenului din cauza actiunii solare. Perioada preferata este iarna sau primavara, cu recomandarea de a aplica dupa procedura factor de protectie solara 50.

Hm…ca tare sunt curioasa…

 

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑