Atunci cand timpul liber nu mai este timp liber

Ce nu am inteles eu inainte sa am un copil este ca o mama nu are niciodata timp liber. Ce e timpul liber? Timpul cand vorbesti despre ce iti place si faci ce vrei. Adica lasi deoparte subiectele precum: virozele sezonului, ultimele tipuri de carucioare sport, mancarea sanatoasa, sau mai stiu eu ce alte subiecte hot ale verii (legate de copii, cu si despre copii, pentru copii) si te gandesti si la tine. Sau, pur si simplu, faci ce-ti place.

copii

Dar lucrurile se schimba si, de cele mai multe ori, faci ori ce trebuie(pentru ca e vara si cel mic nu are sandale) ori ce vrea el sa faci, ori ce nu vrei tu sa faci (dar na, nu iese mereu cum iti propui).

Te gandeai ca iti place shopping-ul. Minunat! Dar de cate ori ajungi in mall te opresti la hainutele de copii, la farmacie, la plafarul de la -1, la magazinele cu jucarii. Uite asa, cand sa te duci in magazinele cu haine si bijuterii potrivite tie iti dai seama ori ca portofelul este deja gol, ori ca a expirat timpul si trebuie sa fugi acasa. Si cand zic fugi, NU glumesc.

Iti place sa te duci la salon? OH, vrei sa spui ca…iti placea. Da, te cred, si mie imi placea. Apoi am descoperit ca mai repede imi dau eu doua straturi de oja decat daca ma duc la o manichiura spa, pentru ca, nu-i asa: nu mai am timp liber.

Aveam un hobby, mergeam la cursuri de dansuri latino. Cine sa mai mearga acum? Adica pot sa merg, daca plec de acasa de la 18:00 la 21:00 cam doua seri pe saptamana. Daca esti mamica, stii deja ca nu se poate asta. Este mai probabil sa fiu rapita de extraterestrii decat sa ajung si sa si raman la un curs intreg de salsa ori bachata. N-am mai pus after party-ul, ca sa nu fiu deja nesimtita.

Totusi, m-am mai relaxat din cand in cand. M-am pierdut uneori intr-o rochie noua, un film, un pahar de vin, o baie fierbinte sau o carte despre parenting buna. Cred ca stii deja despre ce vorbesc. Si cand chiar n-am mai putut, am apelat la o jucarie noua, care sa o tina ocupata macar 10 minute, sa se relaxeze si EL. De multe ori, ne-am relaxat impreuna cautand lucruri care sa ne faca existenta mai usoara, sau macar seara mai linistita, pe site-ul Noriel. Asta merge (inca) de fiecare data.

Voi la ce apelati cand sunteti prea obositi sau cand vreti sa va relaxati?

 

 

Mami, cu ce ne mai jucam astazi?

Anunt cu mandrie ca eu si tatal Sabrinei am iesit din topul jucariilor preferate, gata, copilul nostru este adolescent! Desigur ca suntem inca in top ten, sau macar pe locul doi, dar atentia ei a inceput sa se duca si spre jucarii mai putin active, spre papusi (WOW), spre masinute, ne place inca lego tare mult…dar si spre diferite activitati de invatare…

soap-bubble-439103_640

Pana acum, Sabrina, nu s-a jucat niciodata cu papusi, a preferat mai mult masinutele, surubelintele, bateriile, suruburile si alte jucarii din domeniul asta mai tehnic. Se spune ca in jocul cu papusi, copilul poate reda anumite comportamente pe care el le-a invatat si le-a vazut de aproape. Acum, fetita noastra se joaca cu un bebelus, pe care il ia in brate, il mangaie, il pupa si il leagana de nani-nani, dpa care il pune la somnic. Yeey, se pare ca pana aici mi-am facut treaba bine!

Ultimele descoperiri sunt culorile si facutul de baloane de sapun, pe care le face singura. Zilele trecute i-am cumparat o sticla cu solutie pentru baloane de sapun care are un instrument mare, cu care dai prin aer si baloanele ies mari si frumoase. Adica nu sufli in el ca la cele mici, ci il fluturi stanga dreapta… sigur le-ati vazut deja prin parcuri. A fost absolut fascinata de asta si a vrut sa faca baloane ea singura, chiar daca, de cate ori scotea instrumentul de facut baloane din sticla de plastic, varsa jumatate din solutie pe jos. Dupa ce s-a umplut de solutie din cap pana in picioare, a fost foarte dezamagita ca am inchis noua ei jucarie si am luat-o spre casa…

Culorile ii plac la fe de mult, abia au fost descoperite! Avem o jucarie cu butoane mari si colorate, iar dupa ce i-am repetat de cateva ori fiecare culoare am rugat-o sa apase butonul rosu, butonul verde, etc. Cel mai mult i-a placut rosu si mov, pe care le-a retinut din prima. La restul mai lucram. O idee draguta de ivatat culorile este sa punem pe jos niste cartonase colorate, rosu, galben, albastru, si sa strangem pe ele tot felul de obiecte de aceeasi culoare, copilul repetand actiunea.

Multe jucarii interesante gasiti si pe site-ul noriel, personal le aleg pe cele de activitati.

Spor la joaca!

 

Pe strazile Bucurestiului – descoperind Muzeul Theodor Aman

guestpost

Deși stau în Capitală de mai bine de 20 de ani, niciodată nu m-am întrebat de ce ar fi celebră strada C.A. Rosetti. Pe lângă faptul că răspunsul am plecat să-l caut într-o zi toridă de vară, ceea ce am descoperit am să împat cu voi, iubitori de frumos.

Căutarea mea își are izvorul în discuțiile un pic filosofice, purtate cu un om cult, iubitor de artă și nu numai, care m-a dojenit pentru faptul că de ani buni acest oraș și-a deschis brațele pentru mine, dar eu nu am deschis niciodată, cu adevărat, ochii pentru el.

Astfel, răspunsul stă la numărul 8, unde am găsit cel mai vechi lăcaș muzeal din București !

În anul 1981, la vârsa de 60 de ani, se stingea din viață cel care a fost întâiul pictor de seamă al României. La 17 ani de la acest eveniment, în anul 1908, îndeplinind o ultimă dorință a sa, își deshide porțile primul muzeu al Capitalei, închinat vieții, artei și omului Theodor Aman!

Fără prea multă extravaganță exterioară, însă de un bun gust remarcabil, interiorul casei frapează prin încărcătură culturală. Aerul boem de la intrare, parchetul ce scârțâie sub tălpi te poatră cu gandul la vremuri boierești.

Muzeul reprezintă casa în care a locuit artistul și care a fost ridicată după chiar planurile acestuia.

Fațada casei, orientată spre strada Rosetti, păstrează elemente arhitecturale deosebite: basoreliefuri cu chipurile lui Leonardo da Vinci si Michelangelo, care se spune că sunt lucrate chiar de Aman și două statui ascunse în nișe, ce pare că străjuiesc clădirea.

theodoraman (2) theodoraman1 (5)

theodoraman (3) theodoraman (4)

În camerele toate dispuse la parter, se regăsesc numeroase lucrări ale artistului, deschizându-se în fața privitorului întreaga personalitate complexă a acestuia. Aflăm astfel că Aman nu a fost doar pictor și întemeietor al primei școli de Belle Arte din România (n.b. Școala Națională de Arte Frumoase – înființată la 5 octombrie 1864 prin Decret dat de A.I.Cuza, ca urmare a demersurilor făcute de Th.Aman și colegul său, pictorul Gheorghe Tattarescu) ci și sculptor și gravor.

Talentul mare cu care a fost înzestrat vibrează în tot ce este în această casa pe care, într-o altă epocă a locuit-o: de la planurile arhitecturale, la design-ul și execuția întregului mobilier, la picturile murale și decorațiuni.

Un lucru mai puțin cunoscut este că Aman este cel care a realizat conceptul sceptrului și a coroanei regale, oferite lui Carol I în anul 1881 și purtate mai apoi de toți regii României, ale căror schițe se află în muzeu.

Complexul a intrat în restaurare cu totul, iar după terminarea lucrărilor în anul 2013, arată ca nou, chiar și operele părând că au cerneala neuscată. În muzeu, în sufrageria lui Aman împodobită cu o uluitoare bibliotecă în stil gotic, ce păstrează încă mirosul celebrilor pașilor ce i-au trecut pragul, se organizează frecvent seri de joi culturale, cu muzică bună, pentru cunoscători.

TA TA2 TA4

Un cuvânt aș mai spune: perioada în care a trait Aman, 1831-1891, a fost marcată de numeroase și importante momente istorice și sociale, ce se regăsesc ca teme în picturile sale: revoluția pașoptistă, Unirea Principatelor Române, Războiul de Independență.

Cartea “Centenar – Theodor Aman”, scoasă comemorativ de Editura Venus în anul în care se împlinea veacul trecerii în neființă a marelui artist, se găsește de cumpărat în incintta muzeului și costă astăzi 1,5 lei, adică 10.500 lei vechi, adică zecemiicincisute..adică 30 de eurocenți și are 300 de pagini pline cu opera și viața marelui artist.

Biletul de intrare în cel mai vechi muzeu bucureștean costă 5 lei pentru adulți – o uimire pentru străinii cărora trebuie să le traduci convingător “one euro” însă nu se pot face fotografii în interior.

Eclectic este cuvântul de ordine. Artistic și vibrant. Acestea au fost sentimentele care m-au însoțit mult după ce am parasit muzeul.

Daca si voi aveti chef sa hoinariti pe strazile Bucurestiului, strada C.A. Rosetti va asteapta sa o descoperiti impreuna cu toate secretele ei.

articol scris de Alina Mihai

sursa foto

3 retete simple si rapide pentru bebelusi

Pentru ca este weekend, pentru ca este 8 martie si e ziua ta, a femeii si a mamei, pentru ca vrem si noi sa iesim in oras si sa ne bucuram de ziua asta frumoasa, sa avem timp sa ne facem si noi o manichiura rapida si un dus….m-am gandit sa te ajut cu 3 retete simple pentru bebelusi si cateva moduri in care poti face prepararea mult mai usoara si rapida.

Sunt retetele pe care eu le fac pentru Sabrina si care ei ii plac cel mai mult si cel mai tare si pe care le-ar manca desi refuza legumele in general.

1. Avocado cu dovleac si dovlecel

Eu ii pun jumatate de avocado, un sfert de dovlecel si o feliuta mica de dovleac.

Le pun pe toate la abur pentru 15 minute dupa care le pasez.

Ei ii place foarte tare si nu mai zic ca e super sanatos, mai ales alimentul minune, avocado.

2. Cartof dulce cu morcov si carnita de curcan

Eu ii curat doi cartofi dulci, care de obicei sunt foarte mari si 2 morcovi maricei.

Tai tot cubulete si le impart in mai multe portii pe care le pun in pungute mici la congelator.

Inclusiv carnita i-am portionat-o in bucati mici, de marimea unei nuci sau putin mai mari, puse in pungi separate.

Carnita se decongeleaza imediat si apoi o fierb bine bine.

Intre timp, legumele le pun direct la abur pentru 20 minute.

Legumele i le fac piure iar carnita o toc marunt si o pun peste.

Mai adaug o lingurita mica de ulei de masline si masa este gata!

3. Salata de fructe

papa

Salata de fructe o pregatesc pentru zilele cand refuza orice fel de leguma, carnita, ou sau alte alimente.

Fructele nu le refuza niciodata!

Ii pun un mar taiat cubulete la abur pentru 10-15 minute, apoi adug banana, kiwi si putin suc de portocala.

Iese delicios!

Pentru prepararea mancarii folosesc AVENT combined steamer and blender, care este absolut super-mega util!

Este ca o cana in care pui legumele la abur pe care apoi o intorci invers si le face piure! Chestia asta imi face viata muuuult mai usoara.

Pentru stocarea mancarii deja preparate folosesc paharele cu capac de la AVENT care sunt foarte bune mai ales pentru transportat, dar au si gradatie si stiu exact ce cantitati mananca Sabrina.

Va urez bebei cu burtica plina si mai mult timp liber pentru voi in care sa aveti timp sa va rasfatati, ca doar e ziua voastra.

La multi ani, dragi mamici!

 

 

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑