3 tratamente de înfrumusețare perfecte pentru toamnă – DIY

Toamna e anotimpul în care abia aștept să-mi scot botinele din dulapul cu haine pentru anotimpul rece și să mă bucur de ceaiuri calde și cafea cât e ziua de lungă. Pentru că e un anotimp care te face să stai mai mult în casă, parcă te ajută și să ai mai multă grijă de tine.

Toamna se culege recolta și e momentul perfect să te folosești de ultimele fructe și legume proaspete pentru a da un val de prospețime ritualului tău de frumusețe.

Nu-ți rămâne decât să-ți pui botoșeii preferați în picioare și să mergi spre frigider! Uite ce minunății poți face:

Mască de față cu dovleac

Dovleacul are multă Vitamina A, care ajută la vindecarea pielii, pe lângă vitamina C și Zinc. Această mască e perfectă pentru toate tipurile de piele și redă strălucirea sănătoasă a tenului.

Ingrediente:

1 lingură de dovleac proaspăt pisat

1 linguriță de miere

1/2 linguriță de lapte

Indicații: Combină toate ingredientele. Aplică pe fața cu mișcări circulare și asigură-te că eviți zona ochilor. Lăsă masca să acționeze timp de 15-20 minute, apoi clătește cu apă caldă.

Scrub pentru corp cu zahăr și condimente

Vei fi tentată chiar să mănânci acest scrub, la cât de bine va mirosi! Știi deja cât de bune sunt pentru piele scorțișoara, care activează circulația, și dovleacul, iar adăugând zahăr brun, un exfoliant natural, vei obține o piele fină și reîmprospătată.

Ingrediente: 1/2 cană de dovleac proaspăt pisat,

1/2 ceașcă de zahăr brun,

1/4 linguriță de scorțișoară

Indicații: Combină toate ingredientele. Aplică pe tot corpul (concentrează-te pe zonele în care pielea este mai uscată), evitând fața și curăță ușor pentru a exfolia. Se clătește cu apă caldă și se usucă.

Mască de față cu merișoare

Merișoarele sunt surse bogate de vitamin C, K și o mulțime de alți antioxidanți care vor ajuta la dispariția pungilor de sub ochi și redau luminozitatea pielii. Vitamina c ajuta vasele de sange să nu se spargă prea ușor, activând imunitatea celulelor pielii și circulația periferică. Vitamian C protejează împotriva radiațiilor solare.

Ingrediente:

6-7 merișoare zdrobite (proaspete, nu conservate!)

1 linguriță de miere

1 linguriță de iaurt simplu

Indicații: Combină toate ingredientele. Aplică pe fața curată, cu mișcări circulare, evitând zona ochilor.

Lăsă masca să acționeze timp de 15 minute, apoi clătește ușor cu apă caldă.

Să avem o toamnă bogată și o față luminoasă și curată!

 

 

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑