Experienta mea cu Uber taxi

Trebuie sa recunosc, la inceput eram putin sceptica. Ca si cu orice lucru nou, pe care nu esti prea deschis ca sa il primesti cu zambetul pe buze, am avut tendinta sa spun ca nu e bun si ca nu-mi place. Auzisem ca tarifele sunt mai mari, ca masinile se gasesc greu, ca de obicei nu sunt in apropierea ta si trebuie sa faci comanda din timp, si cate si mai cate. Vorbesc despre serviciul de ride sharing  UBER.

Am sa iti spun repede ca ai nevoie de un card, nu se plateste cash si nu se lasa bacsis. Intri pe aplicatie, introduci adresa de unde vrei sa te ia dar si pe cea unde vrei sa ajungi, aplicatia iti da un cost estimativ si un timp aproximativ in care ajunge soferul  si daca ti se pare ok apesi butonul de request si masina va pleca spre tine. Pe ecran iti apare si poza soferului, rating-ul, numarul si modelul masinii.

Masinile toate sunt noi, impecabile, cu aer conditionat si proaspat spalate. In general soferii sunt imbracati la costum sau macar camasa.

Astazi a fost a 3-a oara cand am mers cu Uber si pentru ca am o imagine mai clara, am sa va povestesc experienta mea: era ora 17:00 si fiind exact momentul cand incepe aglomeratia, sa suni la taxi nu mai are deja niciun rost, iar pe aplicatia Startaxi nu primeam niciun raspuns. Mi s-a si zis de catre un sofer, odata: ” doar nu sunt prost la ora asta, cand e aglomerat sa iau la comanda. Apoi daca nu ajung la timp ma penalizeaza si oricum gasesc oameni direct de pe strada. Nu mai zic ca cine stie unde vrei sa mergi pe aglomeratie si daca esti la comanda nu am voie sa refuz.”

Asa ca…daca nu gaseam si nu gaseam am zis sa incerc cu Uber, mai mersesem deja de doua ori cu el, dar pana acum, diferentele nu mi s-au parut notabile. Am introdus adresa si locul unde vreau sa ajung, adica din aviatiei si pana pe strada C.A Rosetti, la galeriile Galateca. Mi-a dat un cost estimativ intre 12-18 ron. Masina a venit in 9 minute. A facut 14 ron in total, pe aglomeratie, fara bacsis. Masina curata, aer conditionat, soferul politicos. totul foarte „cozy” si frumos. Poti da note iar ei iti pot da tie. Asa ca daca te urci mort de beat si vomiti ai sanse mari ca a doua oara sa nu mai mergi cu UBER.

Uber uber2

La intoarcere, am zis sa iau mai repede un taxi direct din fata locatiei. M-am urcat in primul taxi, soferul a inceput sa fumeze, fara ca macar sa ma intrebe daca ma deranjeaza ori nu, si DA, ma deranjeaza, pentru ca eu nu fumez si mai era si foarte cald. Fara aer conditionat si cu geamurile deschise. Apoi, in apropierea destinatiei, cand sa ajung acasa, mi-a spus relaxat ” o sa opresc la benzinarie, ca nu mai am gaz.” Nu mersi, o sa raman si eu acolo si o sa o iau pe jos. Nu o sa te astept pe banii mei sa-ti pui tu gaz. Plus ca nu a vrut sa imi schimbe, zicand ca nu are rest. Am intrat in benzinarie si am schimbat tot eu. Aceeasi cursa, mult mai liber acum, 13 lei plus bacisis. (stiu ca nu merita, dar 2 lei toti i-am lasat).Apoi am luat-o pe jos spre casa, prin caldura.

Astazi diferentele mi s-au parut notabie. Astazi, sloganul lor „Nu mai fluieri, nu mai faci cu mâna, nu mai ai nevoie de numerar.” mi s-a parut important.

Ce am aflat insa este ca nu poti anula comanda. Daca apesi request el iti trimite deja primul sofer aflat in apropierea ta. Daca te-ai razgandit, te taxeaza 6 ron.

Tu ai mers cu UBER? Ce parere ai despre firmele de taximetrie in general, dar despre UBER?

Cadou de ziua lui

Astazi este ziua lui, a barbatului langa care ma trezesc de 6 ani zi de zi. A barbatului generos, linistit si calm din viata mea, a tatalui Sabrinei.

Astazi simt ca i-am daruit deja cel mai frumos cadou: un copil bun, sanatos, frumos, fericit si vesel. O parte din mine, o parte din noi.

Astazi mai vreau sa ii urez atat:

-Sa fii fericit iubitul meu si sa faci alegeri care sa te faca mandru peste ani, cand tot ce vei mai avea vor fi niste franturi de amintiri.

-Sa ai curajul sa faci tot ce iti doresti si tot ce visezi, sa te simti liber sa zbori si sa nu ai teama ca o sa cazi.

-Sa ai increderea ca noi suntem aici sa te ridicam.

-Sa ai mereu vorbe bune la tine si calde pentru oricine are nevoie de ele si de umarul tau.

-Sa ai rabdare si iubire pentru mine si pentru Sabrina

-Sa te simti iubit si inteles zi de zi de catre familia si prietenii tai

-Sa ai puterea sa plangi si sa razi atunci cand simti asta, fara sa te simti stanjenit

-Sa ai un dram de noroc, dar nu pe tot. Ci doar cat sa te ajute in ambitiile tale pentru care ai sa muncesti din greu

-Sa iti ramana speranta, cu aripile intinse si in zbor, atunci cand ai sa simti ca nu mai ai pamantul sub picioare

-Sa te bucuri de noi si sa zambesti, sa apreciezi ceea ce ai si sa ii multumesti Domnului zi de zi pentru ceea ce esti

Astazi  iti trimit gandurile mele cele mai bune si calde pentru omul care esti si pe care il iubesc. Astazi iti doresc aceste lucruri pentru toti anii ce vor urma. Iti doresc sa fii fericit.

 

sursa foto

Pe strazile Bucurestiului – descoperind Muzeul Theodor Aman

guestpost

Deși stau în Capitală de mai bine de 20 de ani, niciodată nu m-am întrebat de ce ar fi celebră strada C.A. Rosetti. Pe lângă faptul că răspunsul am plecat să-l caut într-o zi toridă de vară, ceea ce am descoperit am să împat cu voi, iubitori de frumos.

Căutarea mea își are izvorul în discuțiile un pic filosofice, purtate cu un om cult, iubitor de artă și nu numai, care m-a dojenit pentru faptul că de ani buni acest oraș și-a deschis brațele pentru mine, dar eu nu am deschis niciodată, cu adevărat, ochii pentru el.

Astfel, răspunsul stă la numărul 8, unde am găsit cel mai vechi lăcaș muzeal din București !

În anul 1981, la vârsa de 60 de ani, se stingea din viață cel care a fost întâiul pictor de seamă al României. La 17 ani de la acest eveniment, în anul 1908, îndeplinind o ultimă dorință a sa, își deshide porțile primul muzeu al Capitalei, închinat vieții, artei și omului Theodor Aman!

Fără prea multă extravaganță exterioară, însă de un bun gust remarcabil, interiorul casei frapează prin încărcătură culturală. Aerul boem de la intrare, parchetul ce scârțâie sub tălpi te poatră cu gandul la vremuri boierești.

Muzeul reprezintă casa în care a locuit artistul și care a fost ridicată după chiar planurile acestuia.

Fațada casei, orientată spre strada Rosetti, păstrează elemente arhitecturale deosebite: basoreliefuri cu chipurile lui Leonardo da Vinci si Michelangelo, care se spune că sunt lucrate chiar de Aman și două statui ascunse în nișe, ce pare că străjuiesc clădirea.

theodoraman (2) theodoraman1 (5)

theodoraman (3) theodoraman (4)

În camerele toate dispuse la parter, se regăsesc numeroase lucrări ale artistului, deschizându-se în fața privitorului întreaga personalitate complexă a acestuia. Aflăm astfel că Aman nu a fost doar pictor și întemeietor al primei școli de Belle Arte din România (n.b. Școala Națională de Arte Frumoase – înființată la 5 octombrie 1864 prin Decret dat de A.I.Cuza, ca urmare a demersurilor făcute de Th.Aman și colegul său, pictorul Gheorghe Tattarescu) ci și sculptor și gravor.

Talentul mare cu care a fost înzestrat vibrează în tot ce este în această casa pe care, într-o altă epocă a locuit-o: de la planurile arhitecturale, la design-ul și execuția întregului mobilier, la picturile murale și decorațiuni.

Un lucru mai puțin cunoscut este că Aman este cel care a realizat conceptul sceptrului și a coroanei regale, oferite lui Carol I în anul 1881 și purtate mai apoi de toți regii României, ale căror schițe se află în muzeu.

Complexul a intrat în restaurare cu totul, iar după terminarea lucrărilor în anul 2013, arată ca nou, chiar și operele părând că au cerneala neuscată. În muzeu, în sufrageria lui Aman împodobită cu o uluitoare bibliotecă în stil gotic, ce păstrează încă mirosul celebrilor pașilor ce i-au trecut pragul, se organizează frecvent seri de joi culturale, cu muzică bună, pentru cunoscători.

TA TA2 TA4

Un cuvânt aș mai spune: perioada în care a trait Aman, 1831-1891, a fost marcată de numeroase și importante momente istorice și sociale, ce se regăsesc ca teme în picturile sale: revoluția pașoptistă, Unirea Principatelor Române, Războiul de Independență.

Cartea “Centenar – Theodor Aman”, scoasă comemorativ de Editura Venus în anul în care se împlinea veacul trecerii în neființă a marelui artist, se găsește de cumpărat în incintta muzeului și costă astăzi 1,5 lei, adică 10.500 lei vechi, adică zecemiicincisute..adică 30 de eurocenți și are 300 de pagini pline cu opera și viața marelui artist.

Biletul de intrare în cel mai vechi muzeu bucureștean costă 5 lei pentru adulți – o uimire pentru străinii cărora trebuie să le traduci convingător “one euro” însă nu se pot face fotografii în interior.

Eclectic este cuvântul de ordine. Artistic și vibrant. Acestea au fost sentimentele care m-au însoțit mult după ce am parasit muzeul.

Daca si voi aveti chef sa hoinariti pe strazile Bucurestiului, strada C.A. Rosetti va asteapta sa o descoperiti impreuna cu toate secretele ei.

articol scris de Alina Mihai

sursa foto

Cu trenul spre Hajdúszoboszló – Ungaria: in vizita la Hungarospa

Inca nu mi-am revenit complet dupa mini-vacanta in Ungaria si abia astept sa va povestesc aventura noastra!

Mult curaj am avut sa plec cu Sabrina spre Ungaria, cu trenul peste noapte, 4 nopti. 4 nopti din care doua pe tren. Dar am noroc de un bebelus cuminte si de o mamica descurcareata – ce sunt. Am plecat fara tatal ei, dar cu tatal meu si fratii mei mai mici si mai mari, dupa caz :)

gara sabrina

Am plecat cu trenul de seara si am dormit in el, la aproximativ 5 dimineata am trecut granita si la 7 30 am coborat in prima gara, la Szolnok. De acolo am schimbat trenul si l-am luat pana la Hajdúszoboszló. Hajdúszoboszló este un oraș în județul Hajdú-Bihar, Ungaria, si am mers acolo la Hungarospa.

Hungarospa este un complex balnear, cu bai termale, aquaparc si aqua palace (la interior). Dar noi am fost acolo pentru strand, strandul este deschis pe perioada 1 mai-30 septembrie si se intinde pe o suprafata de 30 de hectare, amenajată sub formă de parc. Mega ştrandul are 13 bazine, toate diferite. Pe langa temperatura apei, ce difera la fiecare bazin, exista bazine de inot, bazine cu valuri, bazin ce imita marea, balta cu pesti, jacuzzi si piscine pentru copii sau pentru adulti.

bazin mare bazin mare2

sursa foto

In fiecare an, am surpriza sa gasesc acolo foarte multi romani, mai ales din zona ardealului, strandul fiind destul de aproape de granita. Preturile nu sunt mari, conditiile in strand sunt incomparabile cu ceva de la noi, iar atmosfera este una placuta si foooarte child friendly.

Ne-am cazat la hotelul Aqua-Sol, hotel de 4 stele ce are un tunel in legatura directa cu strandul, si treci dintr-o parte in alta pe baza cartelei de la camera. Mancarea a fost in regim demipensiune, cu bufet, zeci de feluri de mancare, meniu special pentru copii si scaune de copil suficiente. In camere am avut si patut de copil, la cerere. Am avut la noi colac tip barcuta si multe scutece de apa. In strand se organizeaza ore de aqua gym iar in afara lui, seara, sunt locuri de joaca pentru copii, saltele de sarit, muzica live, bazar, stradute pline de baruri si oameni, dansuri sau se pot inchiria biciclete de familie.

hungarospa fantana

Am mai fost acolo ani la rand, dar e prima oara pe tren cu Sabrina. Ceva sfaturi de calatorie cu trenul:

-Noi am dormit in patul de jos, chiar si pe timp de vara jos aerul este mai rece decat sus, asa ca niste pantaloni lungi si un body cu maneca lunga sunt bine venite.

-sa aveti actele pregatite pentru momentul cand treceti granita. noi am calatorit fara un parinte asa ca am avut procura de la notariat, pasaportul ei, certificatul ei de nastere si buletinul meu.

-termos cu apa pentru prepararea laptelui, scutece si servetele umede la indemana, jucarii, suzeta.

-mai am un mic pont: pentru ca trenul troncane si poate bebe nu reuseste sa adoarma, puteti sa luati cu voi niste casti.

-neaparat DEZINFECTANT! :)

Am gasit pe youtube acest filmulet care face turul strandului. Este o minunatie.

Secretul din spatele picioarelor sexy: epilarea definitiva

Vremea a tinut cu noi in weekend-ul ce tocmai a trecut, si pentru ca aveam chef de o mica escapada, am dat o fuga pana la Palatul Mogosoaia.

Palatul Mogosoaia este o cladire cu o incarcatura istorica valoroasa, este situat intr-un cadru pitoresc, la aproximativ 15km din centrul orasului Bucuresti.

Am ales sa mergem in zona special amenajata pentru picnic si gratare, o zona curata, cu iarba verde si cu doua iazuri frumoase. Locul este vizitat de oameni cu bun simt, gunoaiele nu se arunca pe jos, iar mie imi place ca exista gratare deja amenajate si daca ai noroc, poti prinde si focul gata facut.

palatul mogosoaia mogosoaia4

mogosoaia3 mogosoaia2 mogosoaia5

Pentru picnic am vrut neaparat sa port o rochie. Asa ca inainte de plecare a trebuit repede-repede sa ma epilez. Asa ca am facut un compromis si am folosit bic-ul. Apoi mi-am dat seama ca toate avem aceeasi problema pe timp de vara si nu numai: epilarea. Daca folosim bic-ul, pielea se usuca si bronzul nu dureaza prea mult. Daca folosim ceara, timpul petrecut la salon, faptul ca trebuie sa astepti 3 saptamani iar in ultima deja nu mai poti purta fuste scurte si rochii, toate astea inseamna nervi, timp pierdut si bani aruncati cam…degeaba.

Ce este de facut? Nu stiu daca asta este cea mai buna solutie, dar eu una ma gandesc sa achizitionez un aparat pentru epilare definitiva.

Despre epilarea definitiva stiu ca este progresiva, pentru ca nu se realizeaza cu o singura sedinta, ci trebuie efectuate mai multe sedinte. Stiu ca prin acest mod radacinile firelor de par se distrug si nu ar trebui sa se mai refaca. As investi in acest aparat de epilare definitiva pentru ca este un dispozitiv pe baza de lumina pulsata, proiectat special pentru acasa. O utilizare eficienta pe zona picioarelor durand numai 16 minute, ceea ce, pentru mine inseamna foarte mult timp economisit. Insa, putem epila si zone precum axile, zona inghinala, brate, picioare, fata, spate, umeri si piept.  Pentru mine conteaza si faptul ca are 50.ooo de impulsuri, ceea ce inseamna ca ar trebui sa ajunga pana in momentul in care nu mai avem la ce sa il folosim. Prin declansarea unui impuls se epileaza o suprafata de 3 cm patrati, ceea ce il face rapid si usor de folosit.

Voi ce parere aveti despre epilare in general? Ce metode de epilare folositi si care vi s-a parut cat de cat eficienta?

 

 

Un desert natural, de vara, pentru copii – inghetata cu fructe

Mercurul in termometre a urcat zilele astea, caldura am resimtit-o cu totii. Mai ales copiii, pentru ca ei, micutii, au suferit cel mai mult.

Iesirile in parc cu partenerii de joaca au fost inlocuite cu statul in casa, langa aerul conditionat (mai mult sau mai putin), cu statul la umbra si, in general, cu mai putine plimbari si iesiri afara pana pe inserat.

Daca ne gandim cum sa ii racorim pe cei mici, iar inghetata din comert nu ni se pare varianta ideala, vin cu o idee numai buna de inghetata naturala, rapida si usor de facut, cu ingrediente la indemana si cu un gust pe masura.

inghetata

Reteta mea este pentru inghetata cu mango, dar banuiesc ca fructul de mango poate fi inlocuit cu orice alt fruct.

avem nevoie de: 1 mango, 2 iaurturi grecesti/iaurturi grase, lapte de cocos, 1 lime, zahar.

1/2 mango, impreuna cu coaja rasa de lime, zahar dupa gust si suc de la 1/2 lime se da prin blender si se face piure,

cealalta jumatate de mango se taie cubulete mici, se amesteca cu iaurtul (daca este gras ingheata mai putin si este mai cremos), zahar, si se pune lapte de cocos atat cat sa fie o consistenta omogena, cremoasa si doar un pic mai diluata.

Piureul de mango se pune peste compozitia de iaurt, se amesteca bine toate ingredientele, se pun in forme, se insereaza un betisor de inghetata si se dau la congelator.

Uite asa, avem un desert delicios, natural si numai bun de mancat de catre cei mici atunci cand afara soarele „prajeste” tot ce ii iese in cale. Aceasta inghetata contine mult mai putin zahar decat cele din comert si nu contine coloranti, aditivi sau arome adaugate. Este foarte usor de facut pentru ca nu necesita o compozitie sau o crema speciala.

Tu cu ce desert iti rasfeti copilul, pe o vreme ca asta?

 

sursa foto

 

 

My PRom

A venit si momentul acela, dupa 3 ani, cand trebuie sa iti iei ramas bun. Ca doar, dragostea dureaza 3 ani, nu-i asa? Uite ca inca o iubesc, chiar si dupa 3 ani cu nopti nedormite din cauza ei. Vorbesc despre facultate, desigur!

„O data SNSPA, mereu SNSPA” – pentru noi este deja un stil de viata, este locul unde am invatat cele mai multe lucruri despre domeniul nostru preferat, unde am legat prietenii #deneuitat si unde am cunoscut oameni minunati, profesori, studenti, colegi, parteneri.

Sunt sigura ca ne vom reintalni atunci cand vom lucra cu totii in agentii de PR si in departamente de comunicare. Sunt sigura ca vom lucra impreuna si vom avea proiecte frumoase pe viitor.

Am avut o seara doar a noastra, cu depanat intamplari, spus glume si multa voie buna. Fie ca toti anii viitori sa fie ca seara balului, plini de zambete si de prietenie!

post4 pozabal

poze bal post2

post6

Sa descriu un pic si tinuta mea de bal: Rochia, de fapt bluza si fusta, le-am achizitionat de aici. Am accesorizat tinuta cu o curea aurie, gasita la magazinele de la mare si 3 bratari, doua crem si una alba, plus bratara mea Pandora de care nu ma mai despart.

Cocul mi l-am facut singura, si poate revin cu un tutorial despre asta. Mi s-a parut foarte usor de facut si a iesit din prima!

Machiajul, desigur, tot eu l-am facut. Fardul pentru ochi de la Melkior, este o paleta facuta de mine, cu nuantele de farduri preferate. Rujul este Inglot si pot sa spun despre el atat: il ador! Se plica cu pensula de ruj, ceea ce duce la o buna aplicare, rezistenta de durata si este foarte cremos.

Ah!! si era sa uit…dupa atata fericire, de dimineata am primit si mesajul mult asteptat. Sora mea cea mai mica s-a nascut astazi, 7 iulie la 4:30. 

Numai de bine!

sursa foto

Litoralul romanesc, mizerie si mancare veche

Vineri am plecat la mare, pregatita sa ma intorc cu un post super dragut, cu rochite de vara si machiaje stralucitoare. Din pacate, planurile de acasa nu se potrivesc cu…ce gasesti la mare, asa ca vin cu un post cat se poate de real despre litoralul, si poate, despre sistemul medical din Romania.

holiday

Pentru ca sezonul de mers la mare este foarte scurt la noi, iar patronii de localuri incearca sa se imbogateasca in doua luni cat pentru un an de zile, ti-ar vinde sa mananci si cuie, ti-ar creste preturile de 10 ori si ti-ar da mancare ramasa de anul trecut.

Asa s-a intamplat si la noi, numai ca n-am mancat-o noi ci Sabrina. Parca am avut un sentiment, repetandu-i constant chelnerului ca este pentru un bebelus, ca trebuie sa fie proaspata si ca daca nu este, ne poate spune ca vom comanda altceva. [noi am primit o pizza semi-cruda]

Am vrut doar o supa crema de brocoli. Brocoli, cat de greu poate sa fie? Si congelat, se fierbe 3 minute iar apoi se face crema. Dar probabil ca smantana, sau alte ingrediente de prin supa nu erau prea bune. Sabrina nu a vomitat niciodata pana acum, indiferent ce a mancat. N-a mancat prostii, recunosc. Dar s-a mai intamplat sa manance piureuri de legume, brocoli, spanac si la alte restaurante din Bucuresti si sa nu avem probleme. La 10 seara Sabrina a inceput sa vomite cu jeturi, foarte mult si foarte puternic. Cand n-a mai avut ce, a inceput sa vomite suc gastric. Saraca se chinuia sa vomite si nu mai avea ce. Tot patul de la hotel era plin de voma si noi nu stiam ce sa facem. Dupa o ora jumatate in care nu se oprea nicium, am hotarat sa mergem la spitalul privat ISIS din Constanta.

Acolo am avut norocul sa dam peste doua asistente care, dupa ce au ciuruit-o pe Sabrina cu 5 branule, s-au declarat invinse. Mai si dadeau vina pe ea, ca este deshidratata si din acest motiv i se sparg venele. Pai daca un copil care vomita de 3 ore este deshidratat, cum este un copil care vomita de 2 zile? Si cum il rehidratezi, daca el vomita continuu, iar tu nu esti in stare sa ii pui o branula ca sa ii bagi ser? Mai si comentau despre mine, despre cat de ingrijorata eram, in loc sa isi faca treaba si sa puna o branula fara sa sparga vena. Au intepat-o pe Sabrina de doua ori in fiecare mana si o data in picior…degeaba.

[Eu stiu din sarcina cat de dureros este sa bage o branula si sa o scoata imediat, pentru ca si mie mi-a bagat de 3 ori branula fara sa nimereasca si o data fix pe sub piele de ma apucasera toate contractiile.]

Pana la urma i-au facut o injectie doar cu medicamente, no-spa, antivomitiv si probabil un pansament gastric, intramuscular. Am lasat-o sa doarma asa, chinuita, intepatata si deshidratata, pana am ajuns la Bucuresti. Aici am cumparat saruri de rehidratare, am trezit-o si i-am dat cateva gurite. A fost mult mai bine de dimineata, desi tresarea in somn, ofta si incepea sa planga.

Am ramas insa dezgustata de tot ce am gasit pe litoralul Romanesc, chelneri de o zi, chelneri care nu stiau ce inseamna o lingurita (adica o lingura mai mica decat aveti acum?), hoteluri de 4 stele care comparate cu alte hoteluri de 4 stele nu mai raman nici macar cu 3 stele si mancare scumpa, veche, stricata si fara gust. Despre asistente, stiamca in general sunt artagoase si superioare, dar niste asistente pentru copii, te astepti sa fie mai empatice. Pe langa asta, te astepti sa fie CALIFICATE.

In timp ce plateam munca depusa de catre asistente de a o ciurui pe Sabrina, la televizorul din holul spitalului era o stire despre cativa oameni cu intoxicatie alimentara de pe litoral. Sper, si chiar sper, daca va duceti la mare anul asta sa nu aveti prea mari probleme. Noi insa, nu o sa mai alegem Romania pentru data viitoare.

 

sursa foto

Pure By Daiana Anghel aduce Spa Grade Aloe Vera Gel si Spa Grade Coconut Oil

Stiti deja ca prefer oricand uleiurile si produsele/gelurile naturale in locul oricarei creme de corp cu „prorprietati miraculoase de la prima aplicare”. Chiar daca uleiurile naturale trebuiesc folosite regulat, si nu au un efect imediat, pe termen lung se dovedesc a fi cea mai buna si „naturala” alegere.
Pure By Daiana Anghel este un brand romanesc in permanenta cautare de produse naturale de ingrijire a pielii, am descoperit la ei un ulei de argan minunat si multe alte solutii naturale pentru problemele mele.
Astazi va scriu despre cele doua produse proaspat intrate in locatiile in care sunt comercializate acestea, dar si proaspat intrate pe lista mea de ” must buy” : SPA Grade Aloe Vera Gel si Spa Grade Coconut Oil.
Pure by daianaanghel

SPA Grade Aloe Vera Gel inseamna 100% Aloe Barbadensis (Aloe Vera) gel si  are proprietati detoxifiante si de stimulare a colagenului, fiind ideal pentru intretinerea pielii. Are de asemenea si efecte antibiotice, antiinflamatorii si antiseptice, care ajuta la tratarea anumitor probleme ale pielii. Calmeaza muscaturile de insecte, amelioreaza acneea si arsurile cauzate de expunerea la soare, atenuzeaza ridurile, vindeca rapid taieturile mici si zgarieturile, grabind procesul de regenerare a pielii. Capacitatea sa de a retine apa ajuta la mentinerea unui nivel optim de hidratare al pielii. Gelul stimuleaza cresterea celulelor si sporeste astfel refacerea pielii deteriorate. Se aplica pe pielea curata (pentru fata se aplica inainte de crema hidratanta) si se lasa sa se usuce. In prima faza acesta se va transforma intr-un strat alb, subtire. Acest lucru este normal. Dupa putin timp va deveni treptat un film hranitor, transparent si invizibil care furnizeaza substante nutritive pentru piele. Aloe Vera se regaseste ca ingredient in multe produse de frumusete, insa, eu il prefer in stare naturala. In aceasta perioada este minunat de folosit dupa expunerea la soare, pentru calmarea arsurilor solare sau a pielii iritate.

Spa Grade Coconut Oil are 100% cocos nucifera (ulei de cocos presat la rece). Este o bogata sursa naturala de acid lauric (care se gaseste in abundenta doar in laptele matern si in uleiul de cocos). Aha! deci din acest motiv se spune ca bebelusilor le poti pune in cadita picaturi de lapte matern pentru hidratare sau pentru ameliorarea dermatitelor. Uleiul de nuca de cocos contine aproape 50 % acid lauric. Capacitatea uleiului de cocos pentru intretinerea si hranirea pielii este bine cunoscuta in culturile asiatice și este de asemenea cunoscut ca un centru de putere topic anti-fungic si anti-bacterian.

coconut oil

Coconut Oil este perfect pentru ingrijirea naturala a pielii si parului, le restabileste fermitatea si ofera un strat protector pentru a combate efectele nocive ale soarelui, vantului sau vremii reci. Cu un miros tropical, natural de cocos, acesta nu contine niciunul dintre conservantii sau aditivii gasiti in produse traditionale de infrumusetare.Uleiul de cocos poate fi folosit in demachiere, masaj sau ca masca de par. De asemenea, eu il folosesc si la expunerea la soare, avand un factor natural de protectie contra radiatiilor solare.

Cele doua produse sunt de provenienta indiana si vin astfel de sa completeze harta exotica internationala de produse Pure by Daiana Anghel: Pure Argan Oil (best seller), sapunul negru (care se gaseste si in varianta de sapun negru cu eucalypt si cu portocala), plicurile cu Ghassoul – argila naturala folosita in ritualul de gomaj al fetei si de tratament al parului – toate din Maroc, si apa de trandafiri- de provenienta bulgareasca.

Toate produsele Pure by Daiana Anghel sunt imbuteliate in Romania, de catre Laboratoarele Medica si pot fi achizitionate direct de pe site, din cateva saloane de infrumusetare si farmacii din tara, din Mega Image concept stores, buticul OI din strada Franklin nr. 9 sau de pe  http://skinmagia.ro.

 

sursa foto

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑