De ce am optat pentru o incrustatie in locul unei plombe dentare?

Dupa doua sarcini si alaptat, dintii mei s-au cam stricat! Nu cred ca sunt singura care a trecut prin asa ceva, se spune ca perioada sarcinii si a alaptatului produce extrem de multe schimbari in corpul femeii, inclusiv de Ph si demineralizari ale dintilor si oaselor.

Desi vitaminele mi le-am luat mereu la timp, daunele s-au produs la cateva luni de la oprirea alaptatului. Iar daca dupa prima sarcina au fost doar cateva coloratii si o mica plombita de pus, acum…este mult mai complicat.

Cateva carii care au evoluat extrem de repede pot duce la dureri si sensibilizarea dintilor. Cel mai rau ma deranjeaza demineralizarile vizbile pe dinte, acele pete albe, cretoase, care se vad pe dinte si care produc sensibilitate.

Dupa curatarea unei carii ce parea mica initial, am ajuns la concluzia ca, in locul unei plombe ar fi mult mai benefica montarea unei incrustatii dentare.

Incrustatia este o particica confectionata dn zirconiu sau ceramica, eu am ales din zirconiu, ce va lua forma peretelui de dinte curatat si se va cimenta pe partea sanatoasa a dintelui. Astfel, in loc de punerea unei plombe si reconstruirea unui perete intreg, asa cum era necesar in cazul meu, aceasta particica intregeste dintele iar beneficiile ei sunt mult mai mari.

In cazul cariilor profunde, care distrug pereti ai dintelui, plombele mari, fara sustinere suficienta se pot rupe mult mai repede, se pot toci sau pot sa cada mult mai usor. De asemenea, riscul ruperii plombei cat si de fracturare a dintelui sanatos este crescut.

Incrustatia sigileaza marginile dintelui snatos printr-un film de ciment, nu se pateaza si nu se toceste, avand o durabilitate in timp mult mai mare.

Diferenta de pret este de cateva ori mai mare, dar incrustatiile nu sunt potrivite pentru carii superficiale, ci doar acolo unde este necesara o reconstructie a dintelui in proportie mare.

Incrustatia mea nu s-a potrivit de prima data, fiind creata in laborator de catre tehnician dupa o amprenta luata, insa, cu siguranta beneficiile ei, mai ales in cazul meu, merita asteptarea.

Chiar daca repararea dintilor necesita timp, iar viata cu 2 copii nu este deloc de ajutor, am invatat sa privesc partea plina a paharului! Stau intinsa pe pat si imi admir picioarele ca, de altfel, inca imi este frica de dentist ?

Ai grijă de dantura ta și ține minte că regulat, este necesară o vizită în cabinetul stomatologului pentru o igienizare profesională și controale de rutină!

Pe dr. Andra Custură o puteți găsi la Clinica Stomatologică Andra Smile din Bucureşti, sectorul 1, strada Londra nr. 33, la demisol. De asemenea, puteți citi informații utile pe pagina de Facebook, pe Instagram,  de asemena, au există un grup de Facebook unde medicii Andra Smile răspund întrebărilor voastre. Vă puteți programa online pentru un control stomatologic gratuit.

 

Adori minimalismul sau ești un colecționar înfocat?

Dacă nici tu nu ești adeptul stilului minimalist, dacă nu faci curat în casă la fiecare 3 luni ca să arunci tot, dacă îți place să colecționezi obiecte și fiecare înseamnă ceva pentru tine, acest articol îți este dedicate!

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să găsești locul perfect din casă pentru fiecare obiect din colecția ta? Din fericire, IKEA este recunoscută pentru rezolvarea puzzle-urilor din spatele spațiilor de depozitare. Prin lansarea colecției SAMMANHANG, IKEA dorește să se conecteze la aspectul emoțional al organizării, la nevoia de a expune, de a împărtăși amintiri și de a povesti. Este vorba despre lucrurile mici pe care ne place să le colecționăm pentru a ne exprima personalitatea. 

De la recipiente mai mici, precum cutii de depozitare și tăvi, la piese mai mari de mobilier pentru depozitare, SAMMANHANG celebrează stilul personal al fiecăruia de a colecționa și de a expune obiectele personale. Colecția este creată în colaborare cu șapte designeri și produsă într-o varietate de materiale, care pun în evidență o nouă latură a gamei de depozitare IKEA. 

Ideea lansării colecției SAMMANHANG se bazează pe nevoile moderne de depozitare ale celor mai mulți oameni. Există o tendință de a avea o casă mai puțin încărcată și de a elimina din lucruri pentru o viață minimalistă. Cu toate acestea, în realitate, mulți oameni renunță cu greu la obiecte, deoarece acestea au o valoare sentimentală. De fapt, majoritatea oamenilor se bucură să colecționeze, dar nu știu întotdeauna cum să își expună și să-și organizeze articolele. Ceea ce reprezintă cu adevărat această colecție este plasarea elementelor preferate într-un context.

Colecția SAMMANHANG nu este aici să te judece pentru că îți place să strângi lucruri, nici să distragă atenția de la colecția ta. Este aici doar pentru a te ajuta să o expui mai bine – pentru a sărbători procesul personal de colectare.

Nu rata colecția, acum disponibilă în magazinul IKEA Băneasa și online.

Tu cum preferi decorul casei tale?

 

Extensii de par tape on – yay or nay?

Incerc sa va povestesc despre cea mai mare catastrofa naturala care a avut loc in capul meu, chiar de curand. 

Stiti ca botezul Lunei si nunta noastra au fost organizate la mare, ca asa mi s-a parut mie dragut si frumos. Mbooon, dar make-up, coafat, fotograf? Unde era sa gasesc toate astea, intr-un timp scurt, cu bebelus in brate, si sa fie si buni, daca nu erau testati?

Si cum cu make-up si foto m-am mai descurcat cum m-am descurcat, la par nu stiam incotro sa ma duc si de unde sa incep. Am luat un numar de telefon din statiune, mi-am facut programare si a ramas sa ne vedem cu voie buna in ziua nuntii. 

Doamna de la salon nu cred ca stia sa faca mai mult decat un coc decent de mireasa, dar eu nu voiam coc, voiam parul cu volum, lasat pe spate, si niste bucle lejere, potrivite pentru atmosfera de plaja si mare. N-a iesit deloc asa, doamna a facut ce stia ea, dar asta este alta poveste. Un singur accesoriu pentru par aveam, doamna n-a stiut sa il prinda, mi-a cazut imediat dupa ce am plecat din salon, cand m-am aplecat sa o iau pe Sabrina in brate. 

Punctul culminant n-a fost asta, ca nu ma mai deranja nimic, oricum nu aveam ce sa mai fac, in 15 minute trebuia sa fim la biserica! Problema mea era ca, doamna, a tinut cu tot dinadinsul sa imi faca ceva sarmale, si eu am parul drept, sarmalele nu tin. Asa ca a renuntat la spray de par, ulei de varfuri si s-a apucat de coafat pe parul spalat cu ceva degresant, ca altfel nu-mi imaginez cum de a iesit asa uscat la varfuri. Si na, varfurile astea fara ulei si hidratare, ce patesc? Se incurca! Iar tanti a bagt foarfeca si a taiat, si a zis, aia e, n-am ce sa fac, uite cum s-a facut! Daca imi venea sa plang? Nu chiar, ca deja nu mai aveam reactiile la mine la ora aia. 

Ajunsa in Bucuresti, m-am dus sa ma tund! Macar sa fie tot la fel, nu? Dar nici de tuns n-am fost multumita plus ca imi era dor de parul meu lung.

Am cautat tot felul de solutii salvatoare, extensiile mi s-au parut cele mai potrivite pentru problema mea. Dar ce tip?

Eh, am inteles asa – cele cu cheratina ard si strica parul, microring nu ma interesa pe mine, mi se par super ciudate, clip on nici atat, ca nu stau eu sa le pun sa le scot…si am gasit cel mai nou tip de extensii, cele care dauneaza cel mai putin parului si care nu se dau jos, ba pot fi chiar utilizate timp de 6-8 luni, daca sunt intretinute cum trebuie!

Mi-am facut programare la salon si m-am dus la ghici, fetele nu aveau nuanta mea de par, am pus una apropiata…doar ca aveau un singur set! E nevoie cam de 2-3 seturi pentru un par lung si cu volum, un singur set este mai mult asa, ca sa acoperi niste lipsuri, cum ar veni!

Mi-au promis ca imi mai pastreaza un set, pentru cand ma duc la intretinere. Si acum, sa va povestesc un pic despre ele.

Extensiile tape on sunt din par natural si au la baza o banda adeziva. Banda asta se lipeste pe parul purtatoarei, cat mai aproape de radacina, urmand ca la 4-6 saptamani, cand parul creste, extensiile sa fie scoase, spalate, banda se inlocuieste iar ele se lipesc iar cat mai aproape de radacina firului natural de par. Bine intretinute, pot fi pastrate si reutilizate cam 6-8 luni! 

Teoretic, acestea se intretin cu sampon si balsam fara sare si sulfati, pentru ca sunt predispuse la incalcire. Se piaptana de 2 ori pe zi, nu se simt, nu se observa, nu distrug parul!

Da, cade parul cand sunt scoase, pentru ca parul natural care trebuia sa cada in ultimele saptamani ramane lipit de banda adeziva pana este scoasa, dar nu cade mult mai mult decat este natural!

Parul meu arata ok acum, daca vreti o schimbare de look eu chiar le recomand. Extensiile se pot vopsi, coafa, aranja. 

 

 

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑