Noua luni definitorii la BBC Earth

BBC Earth prezintă noua serie documentară Nouă luni definitorii având premiera în exclusivitate pe data de 8 octombrie, de la ora 19:50. Câstigătorul premiului de știință, jurnalistul Micheal Mosely spune povestea evenimentelor critice care se întâmplă în pântecele mamei și care îți pot schimba viața pentru todeauna.

9 luni definitorii

Modul în care zâmbești, mediile în care prosperi, culoarea ochilor copiilor tăi – totul despre tine depinde de cele mai rafinate coregrafii biologice găsite în natură. Fiecare mutare fiind programată cu precizie. Din momentul în care ești conceput până la momentul  în care te naști, documentarul Nouă luni definitorii demonstrează modul în care această perioadă crucială îți poate determina viitorul.

Cu acces privilegiat la primele bătăi ale inimii umane, seria documentară Nouă luni definitorii folosește imagistica revoluționară pentru a captura toate etapele dezvoltării umane. Fiecare piesă a unei noi științe care se află încă în faza de pionierat este întemeiată din povești de viață adevărate. Aici putem enumera câțiva copii canadieni al căror viitor a fost făurit în timpul uneia dintre cele mai violente furtuni de gheață, un model internațional care redefinește frumusețea și Guevedoces în Republica Dominicană care iși schimbă sexul la pubertate. Acești oameni extraordinari dezvăluie modul în care cele mai fine limite determină cine ești cu adevărat.

De la producătorii documentarelor Human Universe și Stargazing International, acest serial îți va tăia respirația și se va concentra asupra metamorfozei tale de la o singură celulă până la etapa finală a sarcinii, care te pregătește pentru intrarea în lume. Concentrandu-se pe povești adevărate și unice, Nouă luni definitorii te va introduce în poveștile cu cvadrupleți care reprezintă limitele reproducerii umane, tânăra fată născută în corpul unui băiat și grupul de insulari din Sudul Pacificului care văd lumea în alb-negru.

100 de trilioane de celule. 280 de zile. O viață umană. Este o cursă contra cronometru și fiecare moment contează.

A fi sau a nu fi #PeToc? Aceasta-i intrebarea!

Noi, femeile, vesnic in cautarea frumusetii si a perfectiunii. Noi, femeile, vesnic in cautarea inspiratiei. Noi, femeile, vesnic in cautarea lui „mai mult” si „mai bine”.
Noi, femeile, vesnic neintelese…

Partea buna este ca, in cautarea tuturor adevarurilor vietii noastre, avem totusi un aliat nebanuit, care nu ne lasa niciodata la greu, ne face mai frumoase si mai sexy, ne da incredere si ne aduce lumea la picioare! Si nu,nu ma refer la un pahar de vin rosu! Vorbesc despre…pantofii cu toc!

Pantofii iti transforma limbajul corpului si atitudinea. Te inalta fizic si psihic. – Christian Louboutin

via GIPHY

In Grecia Antica, pantofii cu toc, numiti Kothornic, erau un tip de pantof cu platforme înalte de lemn sau pluta. Acest tip de pantof cu toc era foarte popular în randul actorilor. Pantofii aveau inaltimi diferite pentru a indica statutul social sau importanta personajelor interpretate. Chiar si in ziua de astazi, scopul si efectul sunt aceleasi. Tocul simbolizeaza femeia increzatoare, directa, sigura pe ea, femeia „la inaltime”, care are teluri inalte si stie cum sa ajunga la ele, oferind oarecum un aer demn femeilor care le poarta.

As putea fi si dezbracata, atata timp cat port perechea potrivita de pantofi. ” Anna Dello Russo

via GIPHY

Nu conteaza ce porti atata timp cat ai in picioarele pantofii potriviti! Pantofii sunt accesoriul cel mai de pret, care schimba orice tinuta, transformand-o in ceva uimitor. Ai pe tine un tricou si jeans? Adauga tocurile potrivite si gata, tinuta ta este total schimbata! Ai o rochie de care te-ai cam plictisit si vrei sa o scoti din anonimat? Tocurile preferate din garderoba isi vor face treaba cat ai zice…TOC!

Poate ca nu stiu nimic despre barbati, dar despre pantofi? Despre pantofi stiu multe.” – Carrie Bradshaw

via GIPHY

Nici nu e nevoie sa stii prea multe atata timp cat ai zambetul pe buze si tocuri in picioare. Stim deja ca barbatilor le plac femeile sexy, care ii provoaca printr-un look decent dar sofisticat. Pantofii dau nota de eleganta tinutei si atitudinii tale. Pariaza pe ei la intalnirile unde…nu prea stii nimic.

Si, ca sa nu vorbim despre dezavantaje,” Nu mi-ar placea ca cineva sa se uite la pantofii mei si sa spuna: ‘O, Doamne, arata atat de confortabili!’ ” Christian Louboutin.

via GIPHY

Eh, te intelegem! Daca ai o zi plina si drumuri lungi de facut, ai dreptul sa alegi o pereche de pantofi cu un toc confortabil. Alegerea calapodului potrivit nu e o treaba usoara, dar pentru astfel de zile merita din plin.

Cu acest articol particip la concursul pentru bloggeri organizat de FashionUp.ro cu ocazia Zilei Naționale a Femeilor #PeToc. Premiul constă în 12 perechi de pantofi cu toc. În perioada 14-21 septembrie, pe www.fashionup.ro toată încălțămintea cu toc are 20% extra reducere!

 

Care mi-a placut mai tare: Queen + Adam Lambert vs. Rihanna

N-am scris nimic despre concertul Queen+ Adam Lambert de la Bucuresti pentru ca mi-a luat ceva timp sa imi caut cuvintele potrivite. Acum, ca am fost si la concertul Rihannei, stiu sigur de ce nu imi gaseam cuvintele, si instinctiv imi vine sa fac o comparatie intre cele doua acte artistice.

Inca incerc sa imi dau seama daca la Queen am fost la cel mai emotionant concert, prin prisma sentimentelor si emotiilor trezite in timpul melodiilor atat de bine cunoscute.

Nu a fost emotionant din cauza interactiunii dintre public si formatie, ci cred ca ceea ce m-a emotionat cu adevarat a fost frumusetea publicului prezent. In toata piata din fata casei poporului in aer se simtea fericire-iubire-nostalgie. Pe melodia „Love of my life” erau atatia oameni cu lacrimi in ochi, iar Printesa Urbana a scris atunci un articol emotionant si foarte frumos despre asta.

Apoi am inceput sa ma gandesc la conflictul dintre generatii. Am cumparat biletele la Queen+Adam Lambert cadou pentru domnul meu, ca sa zic asa, formatia e de pe vremea lui. Deseori ii faceam glume ca fara Freddie, Queen nu e Queen. Dar m-am inselat. Queen va fi mereu Queen. Problema mea e alta. In timp ce toti il aclamau pe Freddie si pe ecrane erau filmulete cu el, ma gandeam ce responsabilitate mare duce cu el Adam Lambert, oamenii aveau asteptari imense, iar el nu putea sa dezamageasca.

Concertul a fost superb, ceea ce formatia a oferit s-a imprastiat asupra multimii ca un praf de fericire maxima. Multa emotie, lacrimi, muzica ce ramane peste ani si ajunge la suflet trezind amintiri. Public matur, care a cantat piesa de piesa langa formatie si s-a bucurat de fiecare strofa si de fiecare vers. Cu totii am uitat de telefoane, de griji, de orice. Eram prezenti, eram acolo, iar ei interactionau cu noi si ii simteam aproape. Aproape de sufletul si de inimile noastre. Cantam impreuna.

Rihanna. Adolescenti, melodii mixate si franturi de strofe combinate pe muzica de DJ. Concert vazut prin ecranele telefoanelor din fata. Multe poze pe Snapchat, filmulete pe Facebook, sa stie oamenii ca suntem acolo. Rihanna a cantat mai putin de o ora si jumatate, intr-o singura tinuta, sarind peste versuri cand…obosea. Dansatorii ei foarte buni, mi-au placut tare. Rihanna frumoasa si cu o voce foarte buna. Multi oameni nici nu stiau versurile melodiilor, oricum erau ocupati cu postatul filmuletelor si al pozelor.

Vreau doar sa spun ca la Queen + Adam Lambert m-as mai duce. La Rihanna, nope.

Gepostet von Maria Cristina am Sonntag, 14. August 2016

Concluzia o trageti voi.

Cum alegem hainele pe care le comandam online?

Sunt mare fan al cumparaturilor online. Mi se pare ca e clar ca gasesti alte lucruri fata de ce este in magazine, de la materiale, modele, culori, pana la designeri si modele. Parca si preturile pot fi mai bune pentru lucrurile de calitate, avand in vedere ca magazinele de haine online nu trebuie sa plateasca o super chirie pentru acelasi numar de vizitatori pe care ii pot avea in online. Pentru copii, de exemplu, mi se pare foarte util ca cei de la noriel au introdus si posibilitatea de a cumpara haine pentru copii online, insa la magazine cu haine de copii nu stiu sa dau si alte exemple.

child-childrens-baby-children-s

Ce este intr-adevar mai greu, este ca nu poti sa probebezi, sa vezi exact cum pica pe tine, sa mangai materialul, sa vezi cum se simte. Incerc sa vad din poza cum pica lumina pe el, cum se vede, dar nu imi dau seama intotdeauna de textura. Cum aleg eu hainele pe care vreau sa le comand online?

  • Citesc din ce material este produsul si caut numai materiale naturale

Pentru ca stiu cum este matasea, lana, bumbacul, cum sunt pe piele si cum se comporta la spalat, caut produse din materiale naturale ca sa stiu macar ce am ales. Materialele sintetice s-ar putea sa fie prea lucioase sau sa para prea ieftine in realitate fata de poze, si e mai bine sa nu avem aceasta surpriza.

  •  Caut ghidul de marimi

Exista site-uri cu un ghid de marimi foarte detaliat, de exemplu www.asos.com , unde iti spune exact cati cm trebuie sa ai la bust, talie sau solduri pentru fiecare marime, atat la copii, adulti si femei insracinate. Eu de aici mi-am cumparat in sarcina si mi-au venit perfect, nu am avut probleme nici cu transportul, nici cu produsele. Unele site-uri nu au un ghid prea bun, dar caut sa vad pentru cati cm este fiecare marime ca sa ma pot ghida. Eu port marimea xs si de multe ori aleg masura in functie de material, pentru ca unele materiale intra la apa iar altele se mai lasa ( de exemplu in-ul). Pentru copii aleg marimi un pic mai mari, caci la ei ideea e sa nu fie mici.

  • Compar preturile

Este foarte usor sa gasesti in online acelasi produs cu preturi diferite, iar internetul te ajuta sa compari preturile simplu si rapid. Conteaza insa si magazinul de unde achizitionezi si prefer sa dau un pic mai mult dar sa fie de incredere. (sa stiu ca nu am probleme cu transportul, returnatul, probleme cu produsele, etc.)

DSC_3571

Ce imi place la online este ca poti returna produsul pana in 30 de zile, in functie de magazin. Le iei, le probezi si ce nu iti place trimiti inapoi. Dar ai grija sa nu le murdaresti/agati/strici/etc.
O sa va las aici cateva magazine online cu haine de care eu sunt incantata si ma bucur ca exista: asos, noriel, zoot, answear, molecule f si nu in ultimul rand happy friday. Sunt toate testate si incercate.
Chiar va rog, daca ati avut si voi experiente placute sau neplacute puteti lasa in comentarii, sa facem un fel de lista a magazinelor de haine online de incredere.

 

Trusa medicala de vacanta si cam ce ar trebui sa contina ea

Stim deja ca atunci cand plecam in vacanta multe lucruri nu sunt previzibile. Cel putin accidentele minore, loviturile…voma, diareea sau constipatia!
Da, sunt mai multi printre noi decat am crede care se confrunta cu astfel de probleme in perioada vacantei. Schimbarea locului, drumul cu masina/trenul/avionul, schimbarea fusului orar sau a regimului alimentar, toate astea ne dau cumva organismul peste cap.

Schimbarea mediului și tendința de a experimenta lucruri noi pot aduce cu ele probleme medicale aparent minore, dar care necesită o îngrijire imediată. De aceea, Ciocolax Rapid a dat startul campaniei Trusa medicală de vacanță, cu scopul de a oferi soluții acelor probleme medicale care pot pune în pericol vacanțele perfecte.

Cartonase Ciocolax - A5 landscape-01

Indiferent de destinația aleasă pentru vacanța de vară, trusa medicală trebuie să fie nelipsită din bagajul fiecăruia. Studiile medicale arată că în vacanță, oamenii sunt mult mai predispuși la anumite probleme medicale decât de obicei. De aceea, trusa medicală de vacanță trebuie să conțină atât analgezice și antiinflamatoare, cât și laxative, antidiareice și pansamente pentru loviturile ușoare.

  • analgezicele
  • antitermicele
  • antiinflamatoarele
  • adjuvantele – pentru dureri diverse
  • antisepticele locale și antibacterienele – pentru durerile în gât
  • antivomitivele – pentru greața și rău de mișcare
  • antibacterienele și pansamentele – pentru lovituri și zgârieturi
  • calmantele și antiinflamatoarele – pentru lovituri sau entorse
  • produsele cu filtru UV – pentru arsuri solare
  • laxativele pentru – constipație
  • + eu nu plec niciodata fara termometru (mai ales cand plec cu copilul)

„Schimbarea mediului, tendința de a încerca preparate culinare noi sau hidratarea necorespunzătoare sunt doar câteva dintre motivele care pot contribui la o stare generală neplăcută a organismului, chiar și în vacanță.  De cele mai multe ori, această stare neplăcută se datorează celei mai frecvente probleme digestive: constipația. Aceasta apare atunci când organismul nu reușește să digere anumite alimente, iar o soluție rapidă și eficientă pentru a scăpa de constipație este Ciocolax Rapid.” A explicat Mirabela Milea, farmacist.

Constipația, migrenele și durerile de dinți – cele mai frecvente probleme medicale ce apar în vacanță

Atunci când este supus la schimbări, organismul uman reacționează diferit și se pot declanșa diferite afecțiuni, de cele mai multe ori ușoare, dar care necesită o îngrijire rapidă și precisă. Studiile arată că cele mai frecvente probleme medicale care pot să apară în vacanțe sunt constipația, migrenele și durerile de dinți. Pe lângă aceste afecțiuni, tendința de a experimenta lucruri sau locuri noi poate duce și la mici accidente sau leziuni la nivelul pielii.

Rose Verite de la Vincon – Culoarea adevarului este Rose!

In momentele dificile ale vietii, cat si in cele mai frumoase care merita sarbatorite, ai nevoie de un prieten! In serile mele relaxate, am aflat ca…Culoarea adevarului este rose!
Asa cum intr-o relatie amandoi gresesc, nu e niciodata alb sau negru, am realizat ca nici vinul nu trebuie sa fie alb sau rosu. Vinul rose este perfect pentru starea mea de acum, cand totul este cam…neclar.

Cand simti ca traiesti fiecare zi cu intensitate, cu indrazneala, cu sete de viata, ai curajul de a fi tu insuti si apreciezi oamenii autentici, distractia e motiv de conectare si porneste de la un pahar de vin. Un vin versatil si proaspat, care te incarca de energie. Rose Verite.

Rose Verite_vizual

Vincon Romania relanseaza Rose Verite cu un vin demisec din productia 2015. Un vin delicat dar indraznet, care iti spune lucrurile asa cum sunt, plin de prospetime, cu distinctia si indrazneala unui Cabernet Sauvignon. Obtinut din struguri negri culesi dupa ce au atins maturitatea deplina, de pe dealurile insorite ale Husilor, lasati la macerare pentru putin timp, dar cu un gust care iti va ramane intiparit in minte. Are o aroma aparte, cu infuzii delicate de fructe rosii, cirese si capsune supracoapte, apreciat deopotriva de femei si barbati.
Odata cu relansarea, vinul este prezentat intr-o noua sticla, de tip conic, si o eticheta premium care te ghideaza spre aventura Rose Verite. O pasare flamingo isi poarta cu indrazneala si eleganta unicitatea si se mandreste cu nuantele de roz proprii numai ei.

”Vazut dinspre alb spre rosu, Rose Verite este prieten de la pranz pana la amiaza. Privit invers, dinspre rosu spre alb, este prieten cu serile. Fiind tanar si sprinten este deosebit de sociabil si se imprieteneste lesne cu multe preparate culinare. Rose Verite este al antreurilor lejere, si al felurilor principale precum si al anumitor deserturi. Increzator in deosebita sa culoare rose si in gustul prietenos, are o singura pretentie: sa fie bine racit undeva la 7-8 grade Celsius, cat sa se abureasca paharul si sa se deschida apetitul” Somelier Sergiu Nedelea.

Pentru un moment unic Rose Verite, vinul se raceste timp de cel putin 2 ore si jumatate la frigider si se serveste la 7-8 grade, in pahar de vin alb, cu picior lung si bol mediu. Aromele vor fi subliniate de mancaruri usoare precum pestele, fructele de mare, salata ori carnea de pasare la gratar. Poate fi asociat cu succes si cu aperitive, terine, humus si aspic, ori savurat cu masline si branzeturi.

Maria Dobrescu

Pentru serile relaxate si melancolice, eu am ales si Rose Far Niente, aroma intensa de fragute si consistenta oarecum de lichid licoros il face perfect pentru o clipa de meditatie sau o vorba cu prietenii apropiati.

Ce culoare are adevarul tau?

 

 

design interior unic si creativ de la Cameleonia

Nimic nu iti mai sta de-acum in cale in alegerea decorului care sa te inspire si sa-ti apropie fericirea, oferindu-ti un univers al culorilor si al optimismului. Decorurile artistice din faianta pictata in format mare prezentate de Cameleonia reprezinta o noutate absoluta in designul interior din Romania.

Pentru a ne contura universul care ne reprezinta, putem porni de la o imagine care ne fascineaza si pe care dorim sa o vedem in casa, pe terasa sau in piscina. Dupa realizarea picturii de catre maestri artizani spanioli, ce folosesc tehnici vechi de peste 500 de ani, placile de faianta sunt introduse in cuptor, crescand treptat temperatura pana la 1000 de grade Celsius, pe o perioada de 24 ore. Temperatura ridicata permite fixarea culorilor, astfel incat faianta poate fi spalata si curatata atunci cand este montata, fara riscuri de decolorare.

Poza realizare produse-1  image1-a

Tehnica de montaj este aceeasi ca la faianta obisnuita, numai ca fiind realizata manual, fiecare tusa de pensula este unica. Existand variatii de temperatura in ciclurile de coacere, culorile faiantei imbratiseaza nuante usor diferite, acesta fiind unul dintre motivele ce le ofera caracterul unic si amprenta handmade. Astfel, acelasi decor pictat de doua ori de acelasi pictor poate avea mici diferente in tabloul final. Aceasta solutie decorativa ne ofera posibilitati nelimitate, deoarece singura bariera este aceea impusa de imaginatia noastra.

G914

Prin amplasarea acestor creatii direct pe perete, precum faianta clasica, sau sub forma de tablou, ne vom asterne amintirile sau visurile chiar in spatiul nostru: in casa, pe terasa, la piscina sau in locatia propriei afaceri. Pagini intregi de sperante, emotii sau trairi se rasfoiesc cu fiecare pas al nostru inca de la intrare si pana in dormitor. Din dragoste pentru frumos, traditie, stil si calitate, magia Cameleonia se transpune in decoratiuni si produse de lifestyle unice, care iti ofera sansa sa explorezi experiente inedite. Desi tehnica dainuie de sute de ani, ai libertatea sa optezi pentru motive si simboluri specifice societatii contemporane.

Suna interesant, nu-i asa?

 

5 tinute deosebite si o poveste de la Happy Friday

Pe Irina de la Happy Friday am cunoscut-o intamplator, prin omul meu, care mi-o lauda de zor. Ca Irina are doi copii si ca pasiunea ei este de a crea haine frumoase si de calitate, ca e designer, asa cum e greu sa fii in Romania. Ca alege cu grija materialele, ca se chinuie sa gandeasca niste modele speciale dar versatile, pe care sa le poti purta si la birou (intr-un mediu creativ), si la o iesire la terasa, dar si la un eveniment special  – o nunta sau botez.

Irina mi-a facut cadou o rochie pe care sa o port la un eveniment. Atunci, mangaiata de bumbacul ala de calitate si total pierduta in culoarea rochiei, am realizat diferenta intre hainele destinate mass market-ului (brandurile mari si cunoscute din mall-uri) si hainele de colectie, alea care nu sunt pe toate drumurile, facute in Honolulu si care se vand la promotii cu 20 ron bucata. Diferenta era clara, desi nu am sesizat-o pana atunci.
Iti trebuie multi nervi si mult curaj sa te lupti cu niste giganti ai modei, mai ales cand te adresezi unui public relativ restrans. Si este, pe alocuri, extrem de dificil.

In fine, dupa prima rochie purtata nu am putut sa nu ma gandesc mai mult la hainele Irinei, si parca ma atragea gandul sa le incerc pe toate – la urma urmei carei femei nu i-ar placea?
Astfel ca, am ales piesele care cred eu ca se potrivesc cel mai bine mie si stilului meu, le-am imbracat si mi-am facut si niste poze cu ele.

Fusta nude de tulle am si pastrat-o la mine in dulap, pentru ca urmeaza turta surioarei mele mici, ziua de nastere a Sabrinei, cateva nunti, si sigur ca am sa o port la cel putin unul dintre evenimente. Multe alte hainute deosebite gasiti pe site-ul www.happyfriday.ro si noutati despre reduceri si modele pe pagina de facebook. Si pentru ca e plin sezon de reduceri am si o veste buna! Multe hainute pe site au deja reduceri de pana la 60%! Check it out!

 

O limonada pe terasa la Norma Fine Dining

Saptamana trecuta am ajuns, purtata de stradutele cartierului Dorobanti, pe terasa restaurantului Norma.

Fost concurent MasterChef, Chef Sidia Sissoko, este cel sub bagheta caruia, la Norma, a luat nastere un meniu de exceptie. Nu prea reusesc intotdeauna sa scriu despre preparate sau localuri, dar n-am putut sa ratez ocazia asta. Asa ca va incurajez, daca vreti sa aveti parte de o experienta culinara de zile mari, sau daca pur si simplu iesiti la relaxare, terasa restaurantului s-a redeschis, datorita zilelor calduroase ce tocmai si-au facut aparitia.

Cum am intrat pe poarta, frunzele de tei de pe jos mi-au atras atentia imediat. In curtea localului se afla doi tei mari, cu un parfum care te relaxeaza instant. Abia asteptam sa iau loc pe scaun si sa-mi comand o limonada, ca sa las departe de mine toate grijile zilei respective. Combinatia de licoare cu lamaie si aroma de tei si-a facut efectul imediat iar apoi am putut sa astept relaxata minunile din farfurie.

Pe un platouas negru si-au facut aparitia doi mini burgeri, pentru toate gusturile: unul vegetarian si unul cu reteta speciala a lui chef Sissoko, rata confiata.
Le-am gustat pe amandoua intr-o fuga maxima, pentru ca nu stiam cu care sa incep si la care sa ma hotarasc. Probabil a fost prima data cand mi-as fi dorit ca stomacul meu sa fie mai mare si sa nu-mi dublez greutatea daca mananc doi burgeri. Ba nu, cred ca asta a fost la desert. Ajungem si acolo imediat.

Am inceput cu burger-ul cu rata confiata si germeni de ceapa (parca) mi-a placut mult, dar am continuat cu cel vegetarian fara sa il termin pe primul. Cel vegetarian continea sos pesto si branza halloumi, un burger foarte fresh care impreuna cu limonada mergea de-mi-nu-ne! Asa de bun, ca sosul pesto a ajuns si pe pantalonii mei roz pal. Asta e, asa se intampla cand mananci cu pofta, cu toate mainile din dotare. Pana la urma, verde cu roz chiar se potriveste, culorile se scoteau in evidenta mult mai bine una pe alta. V-am zis ca eram zen…de la mirosul de tei.

Dupa cei doi burgeri a urmat un desert absolut delicios. Am gustat din tarta cu lamaie si placinta de mere asezonata cu inghetata de ghimbir si scortisoara. O super combinatie, trebuie neaparat incercata. Chef Sissoko mi-a spus personal ca aluaturile sunt facut de ei in bucatarie, cu produse de calitate, inghetata fiind comandata de la o cofetarie artizanala (adica inghetata este facuta manual, din ingrediente proaspete si sanatoase).

View this post on Instagram

#dessert #miammiam still at #norma

A post shared by Maria Pur Si Simplu (@mariapursisimplu) on

Cred ca este pentru prima data cand merg la o terasa cu gandul de a ma relaxa, in timp ce copilul este la gradinita. Cred ca n-a fost rau deloc, ba chiar as mai repeta figura si v-as recomanda sa faceti la fel. Restaurantul se afla pe strada Teodor Iliescu, 33 Dorobanti

Pana data viitoare, zile frumoase cu limonada rece si buna va urez!

Inspiratie pentru tinute de vara si vis de vacanta

Va propun pentru inspiratie o colectie noua si o camasa de vacanta, numai bune de purtat primavara asta. Sau poate la vara, cand valurile marii or sa ne cante in surdina, in timp ce sorbim dintr-un pahar cu vin de porto.

„Fiti liberi sa traiti exact asa cum visati.” ne provoaca Irina Marinescu prin colectia Belvedere pentru primavara-vara 2016. O colectie dulce si suava, feminina, in tendinte, cu un albastru placut – culoarea anului si dungi atat de „la moda”.

Belvedere irina marinescudig.4

belvedere colectie primavara vara 2016 colectie primavara vara 2016 irina marinescu

Povestea colectiei
„…Belvedere este despre a face totul asa cum simt si nicidecum conform asteptarilor, despre profunzimea lucrurilor si nevoia de a le transforma in instrumente cu care sa ma pot juca in voie.
Lucrurile ar trebui sa fie intotdeauna asa cum ni le dorim. Ar trebui sa reflecte cum si ce simti, si cu atat mai mult in cazul particular, cand vine vorba despre o rochie. Mi-am luat libertatea de a produce o colectie fara a considera asteptarile celorlalti, de a fi suficient de egoista pentru a face ceea ce cred a fi mai bine intr-un moment in care viteza este una din trasaturile esentiale ale modei, dar care nu se regaseste si in prioritatile mele; o colectie care sa-mi satisfaca placerea nesfarsita de a desena, de a broda, de a transforma tesaturile in piese, cu apetenta ca isi vor pastra contemporaneitatea, fara a ma teme de trecerea timpului, de disparitia principiilor, a unei estetici anume sau a feminitătii.”

„La cat mai multe vacante, cu amintiri frumoase si camasi albe in briza marii.” La vacanta de vara ne trimite cu gandul cea mai cool camasa alba a acestui sezon. Camasa alba de vacanta este cea mai recenta colaborare Noemi Meilman si Alina Rachieru, Pineberry Shirts.

Povestea camasii albe de vacanta a inceput in primavara lui 2015, atunci cand Noemi si Alina s-au intalnit la cursurile Naked PR. Noemi isi dorea o camasa alba, simpla, unisex, cu spatele brodat sau imprimat. Alina are brandul Pineberry si discutiile au demarat in toamna lui 2015, atunci cand Noemi si-a facut ordine in albumul de calatorii si a gasit doua fotografii numai bune de imprimat pe spatele camasilor.

Noemi Meilman si Alina Rachieru

camasa alba de vara meilman noemi

Camasile pot fi achizitionate de pe http://www.pineberry.ro  si in curand si din concept store-ul Molecule-f din Promenada. Pretul unei camasi este de 150 de lei.

Belvedere poate fi achizitionata din showroom-ul din Intrarea Pristolului nr. 3 sau online. http://irinamarinescu.com

 

5 sfaturi despre cum sa iti alegi pantofii potriviti si 150 de perechi de pantofi din partea Mega Mall

Pantofii sunt un subiect hot pentru fiecare dintre noi, ma incumet sa declar. Familia mea stie care e cadoul perfect pentru mine, iar al meu se declara invins de multitudinea de pantofi din dulapul special. O traditie de Paste ar spune ca atunci cand se ciocnesc ouale, ar trebui sa avem in picioare o pereche noua de…stiletto!

Uite 5 sfaturi ca sa alegi perechea de pantofi potrivita tie si stilului tau de viata! Ca să te asiguri că îți alegi o pereche de pantofi care să ți se potrivească, amintește-ți sfaturile specialiștilor. Te pot ajuta să pleci acasă cu o pereche de pantofi de care să te bucuri multă vreme!

  • Caută-ți măsura potrivită! De cele mai multe ori asta înseamnă să încerci trei mărimi diferite, dar merită! Asigură-te că te simți confortabil, nu doar sexy.
  • Probează pantofii seara! Picioarele sunt mai umflate în ultima parte a zilei și e important să te asiguri că aceia pe care îi vei alege ți se vor potrivi în orice moment al zilei.
  • Ține cont de hainele pe care le ai deja! Ai la ce sa îi asortezi sau vor sta în dulap până când îți vei schimba garderoba sau chiar stilul de viață?
  • Îmbracă-te pentru pantofii pe care urmează să îi probezi! Asta presupune să nu îți alegi pantofii cu toc în timp ce ești îmbrăcată cu hainele de yoga. Odată ce-i integrezi într-un outfit, este mai ușor să-ți dai seama dacă ți se potrivesc sau nu.
  • Alege tendințele care ți se potrivesc! Cu siguranță magazinele au pregătit produse conform celor mai noi trenduri, însă încearcă să le adaptezi corpului și stilului tău de viață.
  • Mega Mall_vizual

Am o veste buna pentru toate pasionatele de pantofi dar şi de shopping! Mega Mall a pregătit o campanie inedită prin care premiază cumpărătorii cu  150 de perechi de pantofi. Concursul organizat în perioada 16.04 – 30.04.2016 răsplătește cumpărăturile de minim 250 lei într-o singură zi cu 10 perechi de pantofi  oferite zilnic.

Premiile includ pantofi pentru femei, bărbați și copii, din colecțiile de primăvară/vară 2016. Încălţămintea a fost selecționată din magazine precum Aldo, Anna Cori, Bata, Bby, Benvenuti, Buzz, C&A, Catali, Deichmann, Hilfiger Denim, Gherasos, Il passo, Kix, Lee Cooper, Marks&Spencer, Next, Noriel, Otter, Parfois, Pepper, Shoes Couture, Sport Vision, Vans.

Ramai la curent cu detalii despre concurs pe pagina lor de facebook sau pe site-ul mega mall.

Siropurile Yo se alatura trendului de Craft Cocktails: obiceiul de consum de cocktail acasa

Cocktailuri facute acasa?! De ce nu?
Inca de cativa ani, se pare ca ne place tot mai mult sa consumam cocktailuri alcoolice sau non alcoolice acasa, precum si sa incercam mixuri simple (ca de exemplu: limonada cu sirop si fructe).
Aceasta crestere a interesului pentru bauturile speciale consumate acasa a fost descoperita de nimeni altul decat Google Trends. Față de anul 2011, anul trecut Google Trends a remarcat o creștere a căutărilor de peste 284% a cuvintelor cheie pentru prepararea mixurilor de cocktailuri. Creșterea a vizat în special ustensilele, cum ar fi articolele din sticlă, decorațiunile personalizate și ingredientele pentru prepararea acestora. 
În România, doar în acest an s-au înregistrat peste 368.000 de căutări pentru termenul ,,cocktail”. 

Siropurile Yo sarbatoresc 60 de ani si s-au gandit sa ne faca o surpriza!
Ne ofera 6 videouri despre cum sa ne pregatim acasa cocktailuri cu siropuri YO, dar si o aplicatie de Facebook pentru popularizarea acestui concept.

Raspberry Love_

Șase rețete de cocktail-uri celebre pe care brandul YO Sirop de fructe le prezintă în colaborare cu bartenderul Costin Gache. Rețetele folosite pentru prepararea acestor cocktailuri sunt cele clasice, însă elementul diferențiator este siropul de fructe YO. În ultimii ani, conceptul „Do It Yourself” a migrat și către zona de food și bartending, din dorința oamenilor de pretutindeni de a învăța cum să își pregătească singuri diferite feluri de mâncare, băuturi și chiar decorațiuni sau alte obiecte de uz casnic. Această tendință se înregistrează și pe canalele de YouTube, unde încărcarea de videoclipuri cu rețete de cocktailuri a crescut cu 70%, față de anul trecut! 

Cu ingredientele necesare și imaginație, orice rețetă de cocktail poate fi făcută și acasă
„Oricine poate prepara un cocktail dacă are ingredientele necesare și puțină imaginație, la fel cum orice rețetă de cocktail poate fi făcută și acasă! Un mic secret este să porniți de la clasicele rețete care nu dau greș niciodată, dar să le adăugați o notă personală.”, bartenderul Costin Gache.

Va las mai jos videouri-le pentru fiecare cocktail in parte, in caz ca vi s-a facut pofta!

Cosmopolitan 

, Hugo 

, Mojito

Raspberry Love 

, Pink Lemonade 

Purple Light 

 

Siropurile Yo premiază creativitatea

Aplicația „YO sărbătorește 60 de ani” va fi disponibilă pe pagina oficială de Facebook a brandului YO Sirop de fructe. În perioada 6 aprilie – 6 octombrie 2016, YO premiază participanții și oferă șase vacanțe în Austria, câte una în fiecare lună, timp de șase luni. Pentru a câștiga unul dintre marile premii, utilizatorii trebuie să se înregistreze în aplicație, să voteze rețeta preferată și să răspundă la întrebarea „Tu ce sărbătorești anul acesta?”.

 

 

Making Sounds – OhBaby, Fuck, Yeah,Shh…

„Gândim, simțim, imaginăm, dorim, întrebăm și ne răspundem. Atingem, creăm sunete și apoi le purtăm.” Cam așa a luat naștere MAKING SOUNDS, noua colecție de bijuterii Skin Deep gândită și realizată în colaborare cu Andreea Mogoșanu (Moogu Contemporary Jewellery).

campanie_oh_1-01[1]

Colecția cuprinde piese proaspete din argint și argint placat cu aur rose disponibile online, in-store și la cerere.

Despre ce sunte este vorba…veti afla imediat.

 

fuck[1] oh_baby[1]

YEAH_MS_SD_MG-01[1]

Cred ca ar trebui sa fii super curajoasa sa porti un asa lantisor la gat, dar mi se pare ca vine super cu o tinuta all white sau cu tinute girlish, in culori pastelate.

Bijuteriile se gasesc online:
WWW.TOUCHSKINDEEP.COMWWW.MOOGUSHOP.COM,

WWW.MOLECULE-F.COM , ask@touchskindeep.com

in-store:
MOLECULE F CONCEPT STORE, PROMENADA MALL

price range: STERLING SILVER NECKLACES – 60 EUR
GOLD PLATED STERLING SILVER NECKLACES – 70 EUR

Portret de Femeie 2016 – mii de poze profesionale si tot atatea femei fericite

Portret de Femeie este un cea mai frumoasa campanie de fotografie din Romania, anul acesta ajungand la cea de-a sasea editie. Este un eveniment tradițional Foto Union, organizat în parteneriat cu Bitdefender,cea mai de succes companie romanească de IT si unul dintre liderii mondiali in materie de securitate a datelor

Pentru publicul larg el va debuta, marți, 1 martie 2016 și va dura pana pe 8 martie. La Cărturești Carusel.

Portret de femeie este mai mult decat un maraton de mii de fotografii, ci un cadou pe care si-l face orice femeie. Este o poza unica, profesionala, editata si perfectionata pana la ultimul detaliu.

portret_de_femeie_2016_fotounion (1)
Pentru ca am tot vazut poze din anii trecuti, circuland online si trezind curiozitati, la aceasta editie am sa particip si eu. Abia astept sa ma aflu in fata aparatului de fotografiat si , apoi, sa imi privesc mandra, poza.

Așa cum era de așteptat, toate locurile pentru ediția de anul acesta au fost ocupate în mai puțin de 24 de ore de la anunțul oficial. Din acest motiv, o listă de așteptare pentru situațiile în care cineva renunță la programare a fost deschisa.  Va trebui să-ti alegi un interval orar in perioada 1-8 martie 2016, intre orele 16.00 și 21.00. Ședintele foto dureaza circa 10 minute pentru fiecare persoană iar fotografiile vor fi livrate începand de a doua zi.

Pentru ca poza pe care ai sa o primesti este un cadou pe care ti-l faci, o poti inrama sau da in dar familiei tale, rudelor sau prietenilor, din acest motiv, o oferta de pret a fost creata special pentru tine!

Un detaliu important al ediției de anul acesta este că fotografiile realizate vor fi livrate în format digital, iar pentru persoanele care doresc un print de calitate profesională, prietenii de la Cameleo au pregătit o ofertă specială de print pentru „Portret de Femeie”: 40/30 cm (99 de lei), 60/45 cm (129 lei), 80/60 cm (199 lei).

Poti intra pe pagina de facebook dedicata evenimentului sau direct in studioul Foto Union de la Cărturești Carusel.

Ne vedem acolo!

De Dragobete mi-am facut un cadou! Lenovo Ideapad 100S. Ce emoticon imi oferi?

Imi doresc de ceva vreme un laptop mic. Unul mic si usor, pe care sa il pot purta in geanta oriunde. Am gasit de multe ori drept motiv ca nu scriu asa de des pe blog precum mi-as dori faptul ca ajung acasa la calculator tarziu, cand deja trebuie sa ma ocup de ale casei. Apoi, gasesc util un laptop mic pe care sa il ai tot timpul la tine, mai ales daca petreci mult timp in oras si nu intr-un loc anume, cand se poate sa ai nevoie de email, net, sau acces la documente ori poze.

De Dragobete mi-am facut un cadou si mi-am comandat laptop-ul mult visat. Nu e Mac (Apple), ci mi-am dorit un laptop mic si usor de pe care sa scriu pe blog, sa navighez pe internet si…cam atat.

Lenovo IdeaPad 100S

Functioneaza cu sistemul de operare Windows 10 cu tehnologia InstantGo* care accelereaza procesul de pornire si de reluare a programelor deschise. Procesor quad-core Intel® Atom™  si ecran cu rezolutie HD, sunet Dolby® Advanced Audio™.M-am uitat sa aiba si porturi suficiente si diverse, precum USB 2.0 si HDMI si un slot pentru card microSD. De asemenea, are conectivitate wireless 802.11 b/g/n si Bluetooth® 4.0

Este mic si usor, exact ce cautam! 1 kg si numai 17.5 mm grosime.

Nu are memorie mare 2GB, dar se misca foarte foarte bine pentru cat de mica este memoria si pentru cat de mic este el. Sunt momentan multumita de el, am facut si update la software, am si Adobe pentru editare foto si contul de pe microsoft imi permite sa ii instalez tot ce am nevoie.

L-am comandat de pe emag cu 1100 Ron si acum cand a venit, si am cautat specificatiile, am vazut ca l-au redus! Acum costa 899 Ron. Super afacere ce am facut!

facebook-reactions-icons-640x139

foto: Facebook

Macar sunt fericita ca pot sa folosesc emoticon-urile alea noi si atat de discutate de pe laptop-ul meu cel nou. Yayx!

Cum iti recapeti energia in pauza de cafea cu Biscuitii McVitie`s si laptele Maresi

Coffee break-ul poate fi benefic chiar si la locul de munca, deoarece o pauza luata la momentul potrivit poate elimina stresul si unele tensiuni, crescand astfel eficacitatea la locul de munca. Studii recente realizate la London School of Hygiene and Tropical Medicine au aratat ca, prin consumul de cafea in pauze, memoria si concentrarea sunt imbunatatite, iar numarul greselilor facute de angajati este redus considerabil. De asemenea, momentul relaxant al pauzei de cafea favorizeaza creativitatea si procesul de socializare dintre angajati.

12325062_1104379669586297_2135680637_n

Cafea cu lapte condensat, Myamy!
Cafeaua cu lapte nu este o inovatie. Ea a aparut inca din perioada in care cafeaua era un produs greu de gasit. Pentru a atenua amaraciunea boabelor, oamenii au inceput sa adauge lapte, transformand banala cafea intr-o incantare pentru simturi.
„Laptele Maresi este un produs 100% natural, fara conservanti si fara adaos de zahar, ce poate fi folosit in cafea, in ceai sau chiar in prepararea unor deserturi.”, a declarat Raluca Hendoreanu, Brand Manager Maresi Foodbroker.
Laptele condensat Maresi este obtinut din lapte proaspat din Alpii austrieci, in urma unui proces prin care cantitatea de apa din lapte este extrasa, ceea ce ii ofera un termen de valabilitate de pana la 12 luni de la data producerii.

Cu Biscuitii McVitie’s m-am cunoscut la Webstock
Biscuitii digestivi sunt printre cele mai consumate gustari, fiind nu doar nutritivi, ci si satiosi. De aceea, atunci cand apare pofta de dulce, acestia constituie gustarea perfecta pentru pauzele de la birou. McVitie`s Digestive nu contin coloranti sau arome artificiale si sunt produsi din ingrediente atent selectionate: faina de grau, faina integrala si bicarbonat de sodiu. Baza pentru cheesecake, budinca si fursecuri sau pur si simplu consumati cu ceai, branza sau cafea, McVitie`s au devenit cei mai indragiti biscuiti englezesti, aflandu-se in topul preferintelor consumatorilor din peste 100 de tari.
„Cu o traditie de peste 120 de ani, biscuitii McVitie`s sunt consumati in intreaga lume datorita continutului bogat in fibre, a ingredientelor sanatoase si a numarului de calorii scazut, dar si datorita ritualului de consum: cu cafea, ceai sau fresh de portocale. Nu doar ca sunt un start bun la inceput de zi, ci pot constitui si gustarea perfecta din pauzele de la munca, oferindu-ti energie de fiecare data cand ai nevoie”, a adaugat Liliana Bock, Brand Manager Maresi Foodbroker.

Ta dam…Tu cu ce alegi sa iti refaci energia in pauza de cafea?

Incepe Bucharest Fashion Week pe 1 Decembrie!

A mai ramas fix o saptamana pana la la startul celei de-a XXIV-a ediţii a Bucharest Fashion Week, eveniment fabulos care va avea loc în perioada 1-6 decembrie 2015, la Ambasad’Or, Otopeni.

Aproape 50 de prezentari de moda ale unor designeri de top din industria fashion mondiala dar si branduri cunoscute si tineri creatori extrem de talentati vor face din Bucuresti Capitala modei. În cadrul acestei ediţii, îşi vor prezenta cele mai noi colectii creatori de modă din: Italia, Franta, Spania, Portugalia, SUA, Germania, Olanda, Republica Moldova, Ungaria si, evident ,Romania.

afis BFW

Creatori cunoscuti in intreaga lume, precum spaniolul Roberto Lopez Etxeberria (care a realizat tinutele pentru filmul The Hunger Games – Mockingjay), germanca de origine mexicana Renatta Pruneda (care o imbraca pe Prima Doamna a Mexicului), italianul Alviero Martini (creatorul gentilor preferate de staruri precum Jessica Alba, Carmen Electra sau Dustin Hoffman), Haya al Houti, din Kuweit (designerul la care au apelat mai toate printesele din Golful Persic), precum si Andreea Dogaru (desemnata in 2014 designerul anului in Romania), Laura Olteanu, Ana Radu sau Nausica vor oferi publicului prezent un show unic.

Programul pe 1 Decembrie:
Andreea Dogaru
Eugen Olteanu
LelkaLor (Italia)
Ana Radu
Diana Voevutski (Republica Moldova)
Andreea David
Anki Permoda
Stephane St. Jaymes (Statele Unite ale Americii)

Programul pentru celelalte zile il puteti vedea aici

Hai la Teatru la Cinema! Invitatia ti-o dau eu!

Edit: Castigatorul este comentariul cu numarul 3!

Concurs TLC

 

Cred in povesti.

Povestile sunt partea noastra de suflet, ramasa intr-o alta lume, una mai buna. Povestile ne arata mereu ca binele invinge, ca printesele sunt salvate de print si ca magia exista.

Tu cand ai fost ultima data la o piesa de teatru cu piciul tau? Nu-i nimic daca nu iti amintesti. Am sa iti ofer o invitatie tripla ca sa te bucuri impreuna cu toata familia de magia povestilor!

afi_afis_PETERPAN_68x98cm_Sun_Plaza

Te trimit la Peter Pan – teatru interactiv pentru copii. Sâmbătă 28 Noiembrie, ora 11:00 la Teatru la Cinema! Cinema City din Sun Plaza! Piesa este recomandata copiilor cu vârsta între 3 și 7 ani.

Veniţi alături de actori în Ţara de Nicăieri, ţara copilăriei veşnice! Peter Pan, Hook, Tinkerbell, Smee vă poartă cu veselie şi cu cântecele amuzante într-o lume minunată, în care joaca este la ea acasă.
Puteti sa fiti împreună cu toţii iar copii, sa va bucurati şi sa va distrati!

Distribuție: Claudia Chiraș și Oleg Apostol

Vrei sa castigi invitatia? Iata ce trebuie sa faci: Lasa-mi un comentariu in care sa imi spui de ce e bine ca, din cand in cand, sa ne pierdem in lumea povestilor. Castigatorul am sa il aleg prin random.org joi, 26 noiembrie, la ora 23:30.

teatru la cinema

Teatru la Cinema este o initiativa menita sa aduca teatrul mai aproape de tine si de piciul tau. Si povestile mai aproape de realitate. Asa ca Teatru la Cinema se gaseste in 3 dintre cele mai importante mall-uri din Bucuresti: AFI Palace Cotroceni, Sun Plaza si Mega Mall.

Daca totusi nu esti chiar norocos dar vrei sa mergi la teatru, cumpără-ţi bilete online de la www.teatrulacinema.ro sau direct de la casele de bilete ale Cinema City – Sun Plaza!
Rezervarea biletelor se poate face si la numarul de telefon: 031 005 1620.

Astept comentariile voastre!

 

 

O lampa cu tehnologie! The Lampster

O echipa de tineri creativi si pasionati de tehnologie, Radu si Andrei, si-au pus impreuna priceperea si creativitatea si au dat nastere unei lampi unice, sub forma de robotel – The Lampster.

office_solo-333x333 tractor_lampster_sun-333x333

O lampa cu atitudine! Lampa, ce banal suna! Tocmai ca cei doi au reinventat ideea de lampa si au adus acest obiect mai aproape de era tehnologiei.

Orice culoare vrei! – poti schimba culoarea luminii si intensitatea ei oricum doresti! Le poti seta folosind telefonul sau tableta!

Sincronizare pe muzica – pe Lampster poti sa il faci vedeta petrecerii. Sincronizeaza-l cu muzica ta si se va aprinde in ritmul ei, exact dupa beat. 

Daca vrei sa il aprinzi, trebuie doar sa il atingi.

Fiecare Lampster e unic! Pictat manual, poti alege orice culoare doresti dar si stiluri diferite, de exemplu army sau office.

Logo-ul tau pe el! fa-l sa semene cu super eroul tau preferat! Poti alege ce logo sa poarte, fie ca e un simbol sau o litera, e alegerea ta!

Mai multe informatii vezi pe www.thelampster.com sau pe www.kickstarter.com

 

 

 

After party – 5 ani impreuna cu From Mona With Gloss

From Mona with Gloss, blogul de beauty, fashion și lifestyle, a aniversat 5 ani de activitate. Mona Croitoru este beauty&fashion blogger, make-up artist și consilier de frumusețe și s-a remarcat pe lângă articolele apreciate de pe blog prin numeroase apariții în presa scrisă și TV, proiecte speciale și colaborări de ambasador de brand. Tot ea este și pe coperta revistei Avantaje în numarul de septembrie.

frommona
Ca și în anii trecuți, aniversarea FMWG a reprezentat un moment important în blogosfera românească și a fost sărbătorit printr-o mare petrecere glam.
“Mă bucur să păstrez tradiția și să organizez o nouă petrecere pentru sărbătorirea a încă unui an de activitate. De această dată, surpriza a constat în cornerele organizate special pentru invitate, unde acestea au putut să se coafeze, să opteze pentru mini manichiuri sau unghii imprimate digital, să testeze noi produse sau să se machieze. Bineînteles, nu au lipsit nici tombolele sau cadourile pentru participante! Și deja am noi idei pentru ediția viitoare.” a spus Mona Croitoru, beauty blogger From Mona with Gloss.
Petrecerea a avut loc în Restaurantul La Bordei, iar în cadrul evenimentului participantele au fost răsfățate la cornere speciale unde au putut încerca diverse servicii și au testat produse. Nu au lipsit nici exclusivitățile!

View this post on Instagram

Purple drink. From Mona #frommonawithgloss #fmwgfun

A post shared by Maria Pur Si Simplu (@mariapursisimplu) on


În cadrul evenimentului invitatele au putut încerca în premieră în România manichiura cu imprimare digitala efectuată de Ink Nails Studio. De asemenea, The Body Shop a lansat în premieră un nou parfum, Black Musk, care se alatură colecției de moscuri, dulce la exterior, pătimaș la interior, atât de captivant încât te va ademeni către latura sa „întunecată”.
La cornerul dedicat îngrijirii pielii, The Body Shop a fost prezent cu noua gamă Oils Of Life, ritualul intens revitalizant cu 3 uleiuri prețioase din semințe, ce dă o nouă viață tenului tau. Tot de răsfățul pielii s-au ocupat și specialiștii Secom la cornerul dedicat unde invitatele au putut testa texturi și arome, descoperind fito-dermatocosmeticele Life-flo.
De coafat s-a ocupat echipa de specialiști de la Robert Both Studio, iar pe partea de machiaj au fost disponibile sesiuni de make-up efectuate de make-up artistul Yves Rocher, în cadrul cărora invitatele au descoperit ultimele noutăți. De asemenea, machiaje au fost efectuate și la standul Flormar.
Participantele la petrecere au avut parte și de prezentări în care au aflat care sunt cele 5 tendințe în make-up în 2016 cu Flormar, care sunt cei 5 pași în ingrijirea tenului cu The Body Shop, 5 sfaturi pentru unghii sănătoase de la CND Vinulux și cum poți trece cu ușurință prin 3 stiluri diferite de coafuri în 5 minute cu specialiștii Robert Both Studio.

mona prezentare
Și bineînțeles, nu a putut lipsi o frumoasă prezentare de moda. Atelierul de creație Onebeat Fashion a prezentat o selecție de rochii de ocazie, perfecte pentru sezonul de toamnă. Materiale delicate, croieli aparte și dantele deosebite au fost folosite pentru a pune în evidență feminitatea și pentru a oferi un plus de eleganță. În deschiderea prezentării, Irina Lalciu a susținut un show de Vogue excepțional, un stil de dans inspirat din marile prezentări de modă. Multipla campioană a României la Hip Hop Internation alături de trupa sa, Frontline Crew, începând cu 2015, adaugă parmaresului ei și titlul de campioană europeană la Vogue în cadrul SDK Cehia. Îi mulțumim pentru onoarea de a o avea prezentă la eveniment prin amabilitatea OneBeat Entertainment Solutions.
Așadar, petrecerea a fost una specială, plină de surprize!
Sponsori și parteneri: The Body Shop, Yves Rocher, Secom, L’Oréal Paris, Maybelline, Flormar, Robert Both Studio, Ink Nails Studio, One Beat Fashion, Elmiplant, B.U., Centrul de Estetica Hipocrat, GWS Organic Beauty Center&SPA, Remington, CND Vinylux TopLine, Kashmir Hair System, Beauty Free.
Official hashtags : #FMWGparty, #FMWG5years, #FMWGfun.

sursa- comunicat de presa

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑