Pe strazile Bucurestiului – descoperind Muzeul Theodor Aman

guestpost

Deși stau în Capitală de mai bine de 20 de ani, niciodată nu m-am întrebat de ce ar fi celebră strada C.A. Rosetti. Pe lângă faptul că răspunsul am plecat să-l caut într-o zi toridă de vară, ceea ce am descoperit am să împat cu voi, iubitori de frumos.

Căutarea mea își are izvorul în discuțiile un pic filosofice, purtate cu un om cult, iubitor de artă și nu numai, care m-a dojenit pentru faptul că de ani buni acest oraș și-a deschis brațele pentru mine, dar eu nu am deschis niciodată, cu adevărat, ochii pentru el.

Astfel, răspunsul stă la numărul 8, unde am găsit cel mai vechi lăcaș muzeal din București !

În anul 1981, la vârsa de 60 de ani, se stingea din viață cel care a fost întâiul pictor de seamă al României. La 17 ani de la acest eveniment, în anul 1908, îndeplinind o ultimă dorință a sa, își deshide porțile primul muzeu al Capitalei, închinat vieții, artei și omului Theodor Aman!

Fără prea multă extravaganță exterioară, însă de un bun gust remarcabil, interiorul casei frapează prin încărcătură culturală. Aerul boem de la intrare, parchetul ce scârțâie sub tălpi te poatră cu gandul la vremuri boierești.

Muzeul reprezintă casa în care a locuit artistul și care a fost ridicată după chiar planurile acestuia.

Fațada casei, orientată spre strada Rosetti, păstrează elemente arhitecturale deosebite: basoreliefuri cu chipurile lui Leonardo da Vinci si Michelangelo, care se spune că sunt lucrate chiar de Aman și două statui ascunse în nișe, ce pare că străjuiesc clădirea.

theodoraman (2) theodoraman1 (5)

theodoraman (3) theodoraman (4)

În camerele toate dispuse la parter, se regăsesc numeroase lucrări ale artistului, deschizându-se în fața privitorului întreaga personalitate complexă a acestuia. Aflăm astfel că Aman nu a fost doar pictor și întemeietor al primei școli de Belle Arte din România (n.b. Școala Națională de Arte Frumoase – înființată la 5 octombrie 1864 prin Decret dat de A.I.Cuza, ca urmare a demersurilor făcute de Th.Aman și colegul său, pictorul Gheorghe Tattarescu) ci și sculptor și gravor.

Talentul mare cu care a fost înzestrat vibrează în tot ce este în această casa pe care, într-o altă epocă a locuit-o: de la planurile arhitecturale, la design-ul și execuția întregului mobilier, la picturile murale și decorațiuni.

Un lucru mai puțin cunoscut este că Aman este cel care a realizat conceptul sceptrului și a coroanei regale, oferite lui Carol I în anul 1881 și purtate mai apoi de toți regii României, ale căror schițe se află în muzeu.

Complexul a intrat în restaurare cu totul, iar după terminarea lucrărilor în anul 2013, arată ca nou, chiar și operele părând că au cerneala neuscată. În muzeu, în sufrageria lui Aman împodobită cu o uluitoare bibliotecă în stil gotic, ce păstrează încă mirosul celebrilor pașilor ce i-au trecut pragul, se organizează frecvent seri de joi culturale, cu muzică bună, pentru cunoscători.

TA TA2 TA4

Un cuvânt aș mai spune: perioada în care a trait Aman, 1831-1891, a fost marcată de numeroase și importante momente istorice și sociale, ce se regăsesc ca teme în picturile sale: revoluția pașoptistă, Unirea Principatelor Române, Războiul de Independență.

Cartea “Centenar – Theodor Aman”, scoasă comemorativ de Editura Venus în anul în care se împlinea veacul trecerii în neființă a marelui artist, se găsește de cumpărat în incintta muzeului și costă astăzi 1,5 lei, adică 10.500 lei vechi, adică zecemiicincisute..adică 30 de eurocenți și are 300 de pagini pline cu opera și viața marelui artist.

Biletul de intrare în cel mai vechi muzeu bucureștean costă 5 lei pentru adulți – o uimire pentru străinii cărora trebuie să le traduci convingător “one euro” însă nu se pot face fotografii în interior.

Eclectic este cuvântul de ordine. Artistic și vibrant. Acestea au fost sentimentele care m-au însoțit mult după ce am parasit muzeul.

Daca si voi aveti chef sa hoinariti pe strazile Bucurestiului, strada C.A. Rosetti va asteapta sa o descoperiti impreuna cu toate secretele ei.

articol scris de Alina Mihai

sursa foto

Noaptea Muzeelor – 17 mai 2014

Noaptea Muzeelor se afla deja la a zecea editie, si anul acesta, ca in fiecare an, in lunga noapte de 17 mai toate muzeele vor fi mega pline!

Evenimentul este sub egida Consiliul Europei, UNESCO și Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM). Evenimentul a pornit din Franta iar acum este sarbatorit in peste 3000 de muzee din toata Europa.

Ca si anul trecut, in seara de 17 mai, începând cu ora 19:00, toate modelele MINI stau la dispoziţia celor care vor să descopere muzeele din Bucureşti pentru un serviciu de MINI TAXI gratuit, de asemenea traseul între muzee este asigurat de autobuzele RATB, prin linia specială Noaptea Muzeelor.

Lista lunga a muzeelor si organizatiilor culturale deschise in noaptea de 17 mai in Bucuresti:

Muzeul de Artă „Vasile Grigore” – pictor şi colecţionar; Muzeul de Artă Veche Apuseană „Dumitru Furnică Minovici”; Muzeul Bellu
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”; Muzeul Municipiului Bucureşti: sediul central; Muzeul „Theodor Aman”; Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”; Palatul Voievodal Curtea Veche; Muzeul Naţional de Artă Contemporană: sediul central, Sala Dalles
Muzeul Naţional de Artă al României; Muzeul Naţional al Aviaţiei Române; Muzeul Naţional de Geologie; Muzeul Naţional „George Enescu” (Palatul Cantacuzino); Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi; Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”; Muzeul Naţional de Istorie a României; Muzeul Naţional al Literaturii Române; Muzeul Naţional al Pompierilor – Foişorul de Foc; Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”; Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”; Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Organizatii culturale: ARCEN – Școala Centrală; Arhivele Naţionale ale României; Biblioteca Centrală Universitară „CAROL I”; Centrul Cultural ArtSociety; Eclectico Studio – Palatul Știrbei; Ferma Animalelor; Fundaţia Löwendal; Galeria Galateca; Romanian Design Week- Palatul Camerei Comerț; Universitatea „Spiru Haret”; World Press Photo România – Piaţa Universităţii.

Mie imi place tare mult evenimentul, mai ales ca este tot mai frumos, mai mare si mai interesant cu fiecare editie!

Singura problema cu care m-am intalnit an de an este faptul ca trebuie sa stai la niste cozi interminabile, uneori intinse pe kilometri si pe cateva randuri.

Cateva sfaturi daca vrei sa-ti petreci noaptea de 17 mai in muzee:

1. Gandeste-te din timp care sunt locurile pe care vrei sa le vezi si fa-ti un traseu, pentru ca oricum o sa pierzi foarte mult timp pe drum si la cozi.

2. Intereseaza-te la ce ora se deschid si se inchid locatiile si incearca sa mergi din timp.

3.Desi in general intrarea este gratuita, unele muzee au taxe pentru anumite parti ale expozitiei.

4. Pe site-ul www.noapteamuzeelor.ro gasesti toate informatiile de care ai putea avea nevoie, programul muzeelor, eventuale tarife precum si harti ale organizatiilor participante.

Ne vedem acolo! :)

Ultima moda pe facebook – oameni „culti”

Vorba aia, explica-i prostului ca-i prost daca vrei sa pierzi timpul de pomana. De fapt sunt multe vorbe pe care mi le aduc aminte, una de am invatat-o de multe ori pe pielea mea ” nu te pune cu prostii sau cu nebunii ca ei n-au limite”, si da maica, ca asa e.

Azi de dimineata am deschis si eu facebook-ul sa vad ce mai e nou. La moda era sa dai share unor picturi. Toti care faceau treaba asta promovau vezi doamne arta si cultul si chestiile frumoase. Dar eu ma gandesc, daca ai chef de arta sau sa te culturalizezi dai o fuga pe la teatru, pe la expozitie sau poate chiar citesti si o carte. Sa dai asa la nimereala share la o pictura mi se pare kitsch in materie de arta, plus ca cei care faceau asta aveau statusuri anterioare in care isi bateau joc clar de limba romana. Acuma, cu picturile „pe perete”, oamenii se simteau tare inteligenti si interesanti. Mie asa mi se cam pare normal sa platesti arta, ca na, unii oameni si-au pierdut ani intregi ca sa creeze ceva frumos, de care tu sa te bucuri, si sa dai asa la misto share pe facebook…zi tu, nu-i nasol? Pentru toate tipurile de arta poti sa platesti, sa-ti iei bilet la teatru sau la concert, sau daca-ti place pictura sa mergi la muzeu sau la expozitii. Arta merita bani si timp. Numai faptul ca pui niste picturi pe facebook denota ca nu vrei sa investesti resurse (de orice natura) in cultura ta si in lucruri ce tin de propria ta dezvoltare.

Si frumos mi-am exprimat si eu opinia vis-a-vis de noua moda, care sper si banuiesc ca nu o sa tina mai mult de doua zile. Na, ca aia de dadusera share toata ziua si aveau wall-ul plin de picturi nici n-au intarziat sa apara. Au inceput sa lase comentarii care mai de care la statusul meu „modest” fata de picturile lor grandioase.

Problema e cu oamenii ofuscati, ca restu fac ce vor. Eh, aia ofuscati care nu stiu cum sa reactioneze altfel decat animalic. Ca atunci cand nu mai ai argumente si iti vine sa-l bati pe ala din fata ta. Si asa, s-a trezit una (desi stiu ca urmeaza sa ma fac de ras, da, studenta si ea la Comunicare si Relatii Publice in SNSPA) sa dea share la o poza cu mine in costum de baie. Adica eu stiu ca sunt frumoasa, „superbitate” cum zice actorul ala in „Ramai cu mine” de pe HBO, dar nici chiar asa. Cred ca era un mod ironic prin care ea a zis ca promoveaza frumosul. Multumesc, dar si pentru asta exista concurs. Si i-am zis fetei ca n-are niciun drept sa distribuie o poza cu mine, facuta de mine, postata de mine si toate cele fara acordul meu. Corect? Nuu…ea mi-a zis ca nu sunt pusa la punct cu ultimele „reglementari”, ca daca facebook-ul are buton de share…ai domne voie sa faci ce vrei. Si-am murit de ras. Dar nu stiam daca sa rad sau sa plang.

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑