Ma trezesc in fiecare dimineata, nu o iau ca pe o certitudine, asa ca imi promit de fiecare data sa fiu un om mai bun, sa ma bucur de ziua asta si sa descopar iubirea in lumea din jurul meu. Ii zambesc soarelui care e pe cer, si astept in fiecare zi sa cunosc lumea cu seninatate in ochi. O privesc cu caldura, cu iubire si cu uimire. Daca ieri am descoperit ceva urat in lumea din jurul meu imi promit ca azi sa vad ca lucrurile s-au schimbat, sa descopar frumosul, arta si culorile. Plec senina si vesela la drum, cu gandul ca nimic rau nu mi se poate intampla in aceasta lume plina de oameni calzi si blanzi. Nu in mult timp visele mele sunt spulberate, sentimentele mele de implinire sufleteasca murdarite de suflete reci si seci. Oamenii se uita in jos, nu in sus spre alti oameni, spre alte fete si alte suflete. Oamenii nu zambesc si au mutre triste, obosite si sunt gata sa sara la tine. Oamenii nu sunt darnici ci sunt egoisti, privesc cu rautate si scepticism, si nu spun Multumesc sau Te rog frumos. Oamenii nu plang cand simt ci aduna in ei ura, frustrari si nemultumiri, pe care le revarsa apoi sub forme brutale si urate peste tot pe unde pot. Oamenii sunt in stare sa mutileze plante, animale sau chiar alti oameni. Oamenii nu sunt deloc asa cum am crezut. Am fost pregatita sa fiu buna, am fost invatata ca binele invinge si ca iubirea merita orice sacrificiu…cum au avut oare curaj parintii mei sa ma scoata asa in lume? Total nepregatita pentru jungla de afara, total naiva si pierduta in spatiu, printre norisori de bunatate, loialitate, daruire si pace. Prietenia nu e asa cum m-a invatat mama, sau asa cum mi-a spus ea ca trebuie sa fiu ca sa fiu un prieten bun. Aici prietenii se mint, se tradeaza, si se cauta numai cand ai nevoie de ajutor. Aici iubirea se vinde pe bani iar sacrificiile nu se merita. Aici totul e diferit de ceea ce am invatat eu inainte sa cunosc lumea, si ma simt extrem de vulnerabila. Oare cum trebuiau parintii mei sa ma pregateasca pentru rautatea lumii? Sa-mi spuna oare ca ala care are mai mult tupeu va fi intotdeauna inaintea mea: la coada, la semafor, la un spectacol, la orice? Sa-mi spuna ca banii pot rezolva si cumpara orice, chiar si oameni, suflete si sentimente? Sa-mi spuna oare ca fetele tinere si frumoase nu iubesc, ci cauta sa-si creasca tariful? Sa-mi spuna ca nu merita sa fii bun caci nimeni nu se va purta frumos cu tine, si nimeni nu te va ajuta cand ai nevoie? Oare cum s-au gandit sa ma lase asa naiva si increzatoare in lumea asta? Lume care nu functioneaza deloc dupa regulile pe care le cunosc eu…