Cand stii ca trebuie sa renunti?

De prea multe ori ne spunem in gand ca ar trebui sa mai incercam o data. Ca ar trebui sa ne mai daruim un pic, sa ne mai amagim un pic, ca poate o sa mearga, ca poate o sa fie mai bine, ca poate…
De prea multe ori mai facem un compromis, mai renuntam la noi o secunda, mai lasam iarasi capul jos…

De prea multe ori nu realizam ca am ramas fara vise si visuri in incercarea disperata de a ramane la suprafata. Pentru ca atunci cand esti pe moarte, nu vezi mai departe de secunda imediat urmatoare in care trebuie sa supravietuiesti. Toate sistemele tale se opresc iar corpul functioneaza la capacitate maxima cat sa te ajute sa supravietuiesti, sa respiri, sa te trezesti si maine. Visele si visurile, planurile, zambetele, tot ce e mai frumos ramane pe planul doi. Iar tu incepi si crezi ca e bine, ca asa trebuie sa fie, ca asta inseamna viata.

Si, iata! Confundam supravietuirea cu traitul! Parca ieri m-am trezit dintr-un somn adanc si fara vise, iar azi am simtit pentru prima oara o rafala de vant. Sunt aici, traiesc cu toate simturile si nu vreau decat sa ma bucur de asta.

Trebuie sa ai curaj, cand ramai fara visuri, sa mergi mai departe. Sa ii dai drumul, sa stii cand sa renunti. Curajul inseamna sa stii cand sa renunti! Nu ai pierdut nimic, doar timpul in care ai mai tinut cu dintii inca un pic de o iluzie.

Da-ti sansa sa mergi mai departe, sa descoperi, sa traiesti. Orice drum inchis inseamna alte 1000 de posibilitati, orice sansa pierduta inseamna alte 1000 de oportunitati. Trebuie doar sa fii acolo, doar sa ai curaj. Sa fii tu, tu cel real, cu vise si visuri! Sa nu mai lasi capul jos, sa privesti inainte. Sa ai curaj, sa nu iti fie frica. Schimba drumul cand nimic nu mai merge chiar daca nu stii pe ce alta carare sa o iei. O sa te mai impiedici, o sa se faca si noapte, poate frig, dar o sa simti ca traiesti. Si nu uita: dimineata iese soarele!

7 octombrie 2016

Ce port cu mine in bagajul vietii mele

De pe la 16 ani sustin „teoria” conform careia viata e o calatorie. Ma gandeam atunci ca asa a fost, ca omul meu sa stea intr-un tren prea mult si sa coboare apoi exact in statia in care trebuia ca sa ma gaseasca pe mine. Altfel nu inteleg de ce am trecut cumva amandoi prin aceleasi locuri de-a lungul vietii, fara sa ne intersectam pentru ca, pur si simplu, nu ar fi fost momentul potrivit.
In timpul calatoriei avem langa noi tot felul de oameni. Pentru unii incepem si dezvoltam sentimente, cu altii colaboram, unii dintre ei coboara mai devreme din trenul vietii, si tot asa…

Nu m-am gandit, insa, la bagajul pe care il purtam cu noi. Ce tinem in bagaj si la ce ne foloseste, ce ni-l ingreuneaza sau ce il face mai usor si ne ajuta sa-l caram. Fiecare bagaj e unic si diferit in functie de experientele calatorului, si fiecare dintre noi trebuie sa stie ce sa scoata din bagaj intr-un anumit moment si sa se ajute de acel lucru.

Cred ca a venit timpul sa fac ordine in bagajul meu, ca am adunat prea multe lucruri pe care nu le vreau acolo!
ura– ingreuneaza bagajul si nu ajuta in nicio situatie. viata e o calatorie prea scurta ca sa cari ura dupa tine.
frustrarile – am niste frustrari legate de doua interviuri de angajare unde m-am simtit discriminata din cauza faptului ca sunt mama. Desi ma lovesc des de ele, le dau la o parte si le las acolo. Nu! Vreau sa le scot de tot! Cu totii avem in bagaj frustrari. Pe unele nu le putem scoate, sunt parte din noi, mai ales cele din copilarie.
prietenii de o zi – cei care te cauta doar cand au nevoie de tine. Imi pare rau, dar nu va vreau langa mine in calatoria asta.

Ce-mi ajuta bagajul? Iubirea. Ii da aripi. Ii ia din greutate, ma ajuta sa il car cu tot cu experient grele si responsabilitati. Speranta. Optimismul. Ce imi mai ajuta bagajul? Cunostintele, pe care le scot ori de cate ori am nevoie, amintirile frumoase, muzica buna, arta, dansul.

Ce as lua cu mine pe o insula pustie? Iubirea, ca sa-mi tina de urat. Amintirile, ca sa imi dea putere sa ma intorc inapoi la cei iubiti, zambetele oamenilor. Abilitati tehnice. Asta as tine in bagajul meu.

Din pacate, ajungem la destinatie prea devreme, cocosati de la caratul unor lucruri total inutile si chiar daunatoare.

Vine toamna. Fa curat in bagajul tau. Scoate de acolo tot ce te framanta, le-ai lasat prea mult, te-ai lovit prea mult de ele crezand ca, poate, se vor schimba. Scoate-le din bagaj si fa curat in viata ta!

13 august 2016

Simplu: viata e despre alegeri!

Asa cum tu alegi sa vezi jumatatea plina sau jumatatea goala a paharului, asa e viata, despre alegeri!

Ne trezim dimineata cu planul gata facut, acelasi lucru zi de zi, pregatiti sa mergem la munca, sa avem grija de copii, sa ne intoarcem acasa obositi…pentru ca trebuie, nu-i asa?Nimic nu trebuie! Totul e o alegere! Trezitul dimineata cu zambetul pe buze si plin de energie sau gata plictisit de rutina zilnica – e o alegere!

Ca vreau sa fiu sanatos si sa alerg 30 de minute zi de zi, sau ca vreau sa stau lungit in canapea cu orele pierdut la televizor…tot o alegere este. Tot ce ai astazi a fost candva o alegere.

Problema alegerii, insa, este mereu aceeasi: Cum ar fi fost daca?
Viata noastra pare la fel zi de zi, in schimb, daca te uiti in urma vezi cat de mare este schimbarea! De ce? Pentru ca ai ales zi de zi ceea ce ai vrut sa pastrezi si sa ai in viata ta. Iar alegerile tale te-au adus astazi aici, unde esti acum. Ne uitam inapoi la alegerile noastre, de la cele mai vechi pana la banalele alegeri de ieri, cum ar fi fost daca….?

Nimeni nu are raspunsul. Caci daca alegeai invers, tot te-ai fi intrebat: cum ar fi fost daca? Asa ca ai mereu grija ce iti doresti, nu doar acum, ci si pe viitor. Pentru ca alegerile noastre de azi dicteaza ziua de maine. Si banalele alegeri de maine, vor dicta zilele din anii urmatori.

Pana data viitoare: Alege asumat!

sursa foto

13 ianuarie 2016

Sa cresti intr-o lume frumoasa

Am vazut atata tristete zilele astea, lacrimi si suferinta… si miroase a moarte. Lumea e plina de fum si cenusa, aproape neagra.

Mi-am dorit sa vezi lumea altfel, cu ochii tai de copil senin, sa vezi lumea asa frumoasa cum ar trebui sa fie! Sa vezi soarele cu alti ochii, cu ochii aia ce aduc lumina, sa vezi florile cu fericire, sa nu stii ca se aduna pentru coroane funerare.

Mi-am dorit sa te simti protejata, in lumea asta mare, si sa nu imi fie frica la fiecare pas ca nu poti avea incredere in nimeni, ca oamenii mint, se prefac sau fura. Ca de cele mai multe ori nu poarta masti doar de Halloween, si ma simt obligata sa iti spun ca nu iti poti lasa sufletul liber in fata oricui, pentru ca risti sa pleci cu el facut bucati si sa iti fie frica apoi de oameni.

Mi-am dorit sa nu mi se faca inima ghem cand esti bolnava pentru ca nu stiu unde sa te duc si daca cumva, la spital, nu o sa iti fie mai rau decat acasa.

Mi-am dorit sa te poti juca cu alti copii in parc, dar alti copii au vanatai si lacrimi, iar parintii lor ii trag de o mana si nu ii lasa sa mai stea 5 minute cu tine pentru inca o tura pe tobogan.

Mi-am dorit sa te apar de tot si de toate, sa vezi doar lumea asta frumoasa, atunci cand dai praful de cenusa deoparte. Ca poti sa vezi soarele si norii, sa simti ploaia, sa te bucuri de zambete sincere. Am vrut sa crezi ca ii poti spune oricui „Te iubesc” fara sa simti nicio frica, pentru ca asa ar fi normal, sa te simti liber.

Am vrut sa te aduc intr-o lume mai buna, dar realizez ca te-am adus gresit, in ceata si fum. Sa nu te superi pe mine, caci te-am adus din IUBIRE. Si totusi, undeva acolo, stiu eu sigur…exista o sclipire de SPERANTA.

IUBESTE, ZAMBESTE, TRAIESTE, si invata-i tu si pe cei din jurul tau. Poate faci TU din lumea asta o lume mai buna. Poate aduci TU iubire. Poate aduci TU seninatate. Poate dai TU mastile jos prin mangaieri calde si vorbe bune. Poate poti TU…

9 noiembrie 2015

Cadou de ziua lui

Astazi este ziua lui, a barbatului langa care ma trezesc de 6 ani zi de zi. A barbatului generos, linistit si calm din viata mea, a tatalui Sabrinei.

Astazi simt ca i-am daruit deja cel mai frumos cadou: un copil bun, sanatos, frumos, fericit si vesel. O parte din mine, o parte din noi.

Astazi mai vreau sa ii urez atat:

-Sa fii fericit iubitul meu si sa faci alegeri care sa te faca mandru peste ani, cand tot ce vei mai avea vor fi niste franturi de amintiri.

-Sa ai curajul sa faci tot ce iti doresti si tot ce visezi, sa te simti liber sa zbori si sa nu ai teama ca o sa cazi.

-Sa ai increderea ca noi suntem aici sa te ridicam.

-Sa ai mereu vorbe bune la tine si calde pentru oricine are nevoie de ele si de umarul tau.

-Sa ai rabdare si iubire pentru mine si pentru Sabrina

-Sa te simti iubit si inteles zi de zi de catre familia si prietenii tai

-Sa ai puterea sa plangi si sa razi atunci cand simti asta, fara sa te simti stanjenit

-Sa ai un dram de noroc, dar nu pe tot. Ci doar cat sa te ajute in ambitiile tale pentru care ai sa muncesti din greu

-Sa iti ramana speranta, cu aripile intinse si in zbor, atunci cand ai sa simti ca nu mai ai pamantul sub picioare

-Sa te bucuri de noi si sa zambesti, sa apreciezi ceea ce ai si sa ii multumesti Domnului zi de zi pentru ceea ce esti

Astazi iti trimit gandurile mele cele mai bune si calde pentru omul care esti si pe care il iubesc. Astazi iti doresc aceste lucruri pentru toti anii ce vor urma. Iti doresc sa fii fericit.

sursa foto

29 iulie 2015

Traieste in ritmul tau

Cel mai frumos este cand esti tanar, se spune, insa frumusetea vietii trebuie descoperita in fiecare etapa a ei.

Sa-ti traiesti viata in ritmul tau, sa nu urmezi retete. Nu exista retete pentru fericire. Nimeni nu stie ce te face pe tine fericit si cum iti doresti tu sa traiesti.

Poti sa nu iei viata pas cu pas, ai tot dreptul. Poti sa traiesti in ritmul tau. Unii merg mai incet, altii mai repede…altii cu pas saltat. N-am crezut niciodata ca saritul „peste etape” (cum spune lumea) o sa aduca mari regrete. Daca tu esti acolo unde ti-ai dorit…atunci poti sa spui ca ai trait frumos.

Doctorita mea imi tot spunea ,, esti asa de tanara ca ai inca inocenta necesara pentru a face un copil „.

Pai da. Ca poate daca eram trecuta de 3 decenii luam in calcul mai multi factori, mai multe tabieturi deja formate si greu de schimbat, o adaptare mai grea, mai multe griji referitoare la sanatate, bani, cariera, timp liber si altele.

In prima saptamana acasa cu copilul am alergat intre mesele lui si restante, am stat noaptea sa scriu pentru facultate intre baita si masa bebelusului. Am inceput fiecare zi cu un zambet si am trait o noua provocare. Nu m-am plans de nopti nedormite, nici de cearcane si nici de plansete inconsolabile. M-am adaptat repede, m-am refacut si mai repede, ne-am iubit extrem de repede si de mult( probabil inca de cand era doar o celula) si nu imi pare rau de nimic.

Ma bucur sa traiesc in ritmul meu. Ma bucur sa fiu inca prea putin panicata. Ma bucur sa am acum atata timp liber de petrecut alaturi de copilul meu. Cu siguranta ne vom da in leagane impreuna, ne vom juli in coate impreuna pe role si bicicleta, vom dansa impreuna, vom plange dupa iubiri pierdute tot impreuna…vom invata sa traim in ritmul nostru.

Tu traiesti in ritmul tau?

26 septembrie 2014

Jungla de afara

Ma trezesc in fiecare dimineata, nu o iau ca pe o certitudine, asa ca imi promit de fiecare data sa fiu un om mai bun, sa ma bucur de ziua asta si sa descopar iubirea in lumea din jurul meu. Ii zambesc soarelui care e pe cer, si astept in fiecare zi sa cunosc lumea cu seninatate in ochi. O privesc cu caldura, cu iubire si cu uimire. Daca ieri am descoperit ceva urat in lumea din jurul meu imi promit ca azi sa vad ca lucrurile s-au schimbat, sa descopar frumosul, arta si culorile. Plec senina si vesela la drum, cu gandul ca nimic rau nu mi se poate intampla in aceasta lume plina de oameni calzi si blanzi. Nu in mult timp visele mele sunt spulberate, sentimentele mele de implinire sufleteasca murdarite de suflete reci si seci. Oamenii se uita in jos, nu in sus spre alti oameni, spre alte fete si alte suflete. Oamenii nu zambesc si au mutre triste, obosite si sunt gata sa sara la tine. Oamenii nu sunt darnici ci sunt egoisti, privesc cu rautate si scepticism, si nu spun Multumesc sau Te rog frumos. Oamenii nu plang cand simt ci aduna in ei ura, frustrari si nemultumiri, pe care le revarsa apoi sub forme brutale si urate peste tot pe unde pot. Oamenii sunt in stare sa mutileze plante, animale sau chiar alti oameni. Oamenii nu sunt deloc asa cum am crezut. Am fost pregatita sa fiu buna, am fost invatata ca binele invinge si ca iubirea merita orice sacrificiu…cum au avut oare curaj parintii mei sa ma scoata asa in lume? Total nepregatita pentru jungla de afara, total naiva si pierduta in spatiu, printre norisori de bunatate, loialitate, daruire si pace. Prietenia nu e asa cum m-a invatat mama, sau asa cum mi-a spus ea ca trebuie sa fiu ca sa fiu un prieten bun. Aici prietenii se mint, se tradeaza, si se cauta numai cand ai nevoie de ajutor. Aici iubirea se vinde pe bani iar sacrificiile nu se merita. Aici totul e diferit de ceea ce am invatat eu inainte sa cunosc lumea, si ma simt extrem de vulnerabila. Oare cum trebuiau parintii mei sa ma pregateasca pentru rautatea lumii? Sa-mi spuna oare ca ala care are mai mult tupeu va fi intotdeauna inaintea mea: la coada, la semafor, la un spectacol, la orice? Sa-mi spuna ca banii pot rezolva si cumpara orice, chiar si oameni, suflete si sentimente? Sa-mi spuna oare ca fetele tinere si frumoase nu iubesc, ci cauta sa-si creasca tariful? Sa-mi spuna ca nu merita sa fii bun caci nimeni nu se va purta frumos cu tine, si nimeni nu te va ajuta cand ai nevoie? Oare cum s-au gandit sa ma lase asa naiva si increzatoare in lumea asta? Lume care nu functioneaza deloc dupa regulile pe care le cunosc eu…

2 octombrie 2013 0

Iarta-ma…

Iarta-ma, Doamne, ca vin la tine numai atunci cand am probleme, si imediat ce-mi trec iti intorc spatele, si ma intorc la cele lumesti.
Iarta-ma, ca-ti promit iar si iar ca voi fi un om mai bun, si apoi ma surprinzi invidios, manios, capricios, gelos si cate si cate or mai fi.
Iarta-ma, ca uit ca n-am puterea Ta, si incerc sa domin lumea, animalele, si tot ce simt ca imi este inferior.
Iarta-ma, ca uit sa invat in fiecare zi, de la oricine, despre bunatate, iubire, daruire si tandrete.
Iarta-ma, Doamne, ca tu mi-ai dat viata iar eu nu stiu sa-o pretuiesc, sa o respect, si sa ma bucur de ea.
Iarta-ma, de asemenea ca multe zile trec fara sa zambesc, cand tu mi-ai dat rasul, si zambetul, si buzele frumoase.
Iarta-ma, ca trec zile intregi fara sa zic ceva frumos, cu vocea-mi blanda si calda. pe care ne-ai daruit-o noua, tuturor, pentru a infrumuseta lumea si zilele celorlalti.
Iarta-ma, ca deseori am impresia ca bunurile materiale si puterea m-au facut om, ci nu sufletul.
Iarta-ma, ca-ti cer iubire, grija, bunuri, atentie si cate si mai cate, iar eu uit sa le ofer la randul meu celor care au nevoie, si celor pe care ii iubesc.
Iarta-ma, Doamne, ca atunci cand tu imi dai copii, iar eu nu-i doresc, le rup sufletul si le arunc trupusorul lor firav, scos inainte de vreme prin pacate ce, Doamne, mi-e greu sa-ti rostesc.
Iarta-ma, ca mi-ai dat inima si suflet sa iubesc, iar eu arat asta prea rar.
Iarta-ma, ca in fiecare seara ma culc suparat, cu gandul la problemele mele, si uit sa-Ti multumesc pentru inca o zi, pentru viata, si pentru toate zambetele pe care le-am primit de la cei din jurul meu.
Iarta-ma, ca ma iau de tine pentru consecinte ale faptelor mele rele.
Iarta-ma, pentru tot si pentru toate, caci om sunt si supus sunt greselii.
Iti multumesc pentru ca ma ierti zi de zi, si-mi dai in schimb iubirea si atentia celor din jur. Iti promit ca am sa invat sa fiu asa cum un om ar trebui sa fie: Om inainte de toate. Si am sa pun oamenii din jurul meu inaintea tuturor gandurilor, dorintelor sau problemelor mele. Pentru ca restul toate-s trecatoare, in cele din urma… chiar si noi.
Eu, omul.

10 septembrie 2013 0

Sa ma joc cu mintea ta…

Vreau sa ma joc cu mintea ta. Lipsita de orice frica, si acceptand orice risc, vreau sa ma joc cu mintea ta. Si-am sa te intreb…ai fost vreodata la o sedinta la psiholog? E interesant. Crezi ca ai sa pleci cu mai multe raspunsuri, cand, de fapt, pleci cu mai multe intrebari si incepi sa te indoiesti chiar si de raspunsurile pe care credeai deja ce le ai. Imi doresc sa nu stii cand e noapte sau cand e zi in momentele in care esti langa mine. Timpul tau sa se scurga altfel. Ai sa crezi mereu ca intineresti, dar, de fapt, timpul trece mult mai repede decat iti poti imagina. Imi doresc sa te trezesti intr-o zi, si sa vezi ca am fost totul pentru tine, dar ca am disparut. N-a mai ramas nimic, decat putin nisip colorat intr-o clepsidra. Nu ai sa stii niciodata cand ma vezi pentru ultima oara, sau cand am sa ma intorc. Mereu aceeasi, mereu mai buna, mereu schimbata, sau mereu mai puternica. As vrea sa te las sa cazi intr-un abis din care doar eu, si numai eu sa te mai pot scoate. Ai sa depinzi de mine si…ai sa-ti doresti ca singurul lucru de care sa depinzi sa fiu eu. Tu ai sa-ti doresti asta cu toata fiinta ta. Imi imaginez ca-mi ingenunchezi si ma rogi sa te salvez. Dar nu. Mi-ai ingenunchiat deja, cu mintea si sufletul tau. Capcana mintii este ca, oricat de liber esti uneori, te simti captiv ca intr-o inchisoare. Dar tu vrei sa fii captiv! Te legi de ata aia subtire a mintii care te tine langa mine, si daca doar dependenta te apropie de mine, te legi de ea. Te legi de orice insemn eu. Imi simti parfumul peste tot, ma cauti in fiecare femeie, imi auzi vocea in toate melodiile, si cel mai rau, cu orice femeie esti langa tine iti imaginezi ca sunt eu. Imi cunosti fiecare curba a trupului si alunita de pe coapsa, imi stii nuantele parului cand apar primele raze de soare dimineata. Sunt ciudate jocurile astea. Cand crezi ca pisica face ce vrea cu soarecele…se poate ca dependenta de el sa o subjuge. Se poate ca ea sa fie cea picata in capcana. In obisnuinta. Oricat de puternica e…s-ar putea sa cada. Poate chiar sentimentul acela de control te controleaza, si atunci…te poate face sa-ti pierzi simturile. Sa nu stii daca controlezi sau esti controlat. Sa fii controlat de dependenta de control. Acum nu-mi mai dau seama care se joaca cu care. Si… intr-un fel diavolesc, zambesc lipsita de orice frica si probleme. Ma simt puternica si ma las pierduta in simtiri si trairi de moment. E periculos sa fii impulsiv. Este si mai periculos sa nu-ti asumi niciodata niciun risc…

2 septembrie 2013 0

De ce suntem debusolati cand dam piept cu realitatea?

Pentru ca nu suntem pregatiti pentru ea. Pentru ca parintii ne cocolosesc iar scoala ne debusoleaza. Exista un moment, poate la cei 20-20 si ceva de ani, cand incepi sa te gandesti la faptul ca te vei angaja. Suna trist, dar exista. Iti ramane doar sa te gandesti ce cariera vrei sa urmezi, de unde incepi si ceea ce stii efectiv sa faci. Nu pare complicat. Nu, nici nu ar trebui sa fie, dar este. De abia acum realizez cat de tare ne afecteaza faptul ca, in scoala sau in liceu, practic, nu invatam nimic. Ba mai mult, tot ceea ce obisnuiam sa facem in scoala ne pune bete in roate. Iesim din liceu obisnuiti sa chiulim cat mai mult, nu-i asa? Absentele se motiveaza. Oare cum o sa rezistam noi 8-9 ore zi de zi la job? Iesim din liceu aproape siguri ca putem amana orice deadline, de atatea ori am lipsit de la teste ca nu eram pregatiti, si nici nu a mai trebuit sa le dam. Ni s-a pus asa, o nota, pe activitatea de la clasa. Cum pe care activitate? Nu tineai telefonul sub banca si trimiteai mesaje, sau nu stateai pe facebook in timpul orelor? Nu mai zic ca temele..nici macar alea nu erau obligatorii. Serios, in afara de cateva materii la ce iti mai verificau temele? Plecam din liceu cu gandul ca stim de toate si de fapt nu stim nimic. In primul an vrei sa te angajezi, super, esti la facultate, dar nici asta nu inseamna ca intr-adevar stii ceva. O tanara de la liceu zice ,,Pai eu stiu, eu am ECDL*”. Da, super. Si eu il am, l-am luat tare bucuroasa ca sa nu mai dau nu stiu ce proba de informatica la BAC. (despre examenul de bacalaureat nici macar nu vreau sa mai vorbesc). Cine te angajeaza pe tine ca ai ECDL-ul dar nu stii sa deschizi alt program in afara de Facebook? Plecam atat de increzatori in noi, ca stam bine la capitolul comunicare- ultima data cand am vorbit cu diriga am convins-o sa ne incheie o medie mai mare- dar nici macar nu suntem constienti de ceea ce ne asteapta. Apoi, mirati, ne intrebam de ce nu ne angajeaza nimeni, de ce salariile sunt atat de mici, de ce trebuie sa facem atatea lucruri pe care nu le stim si la care nici nu ne-am gandit vreodata. Cu siguranta nu este numai vina noastra…Stii care cred eu ca este vina noastra? Nu ne gandim niciodata la viitor. Consideram ca avem tot timpul din lume, si chiar credem ca sigur suntem mai destepti decat vreo 3-4 colegi, asa ca nu e bataie mare pe job-ul ala. Nu ne-am gandit niciodata in 20 de ani ce ne place, nu ne-am gandit sa invatam ceva pentru noi, sa aprofundam ceva, sa prindem niste cunostinte noi. Ne-am gandit mai mult cu ce sa ne imbracam in mall, si ce culori se poarta anul asta, dar nu ne-am gandit niciodata la cartea aparuta de curand. Nu ne-a atras nimic si nu ne-a placut nimic. Nici macar pentru noi. Suntem invatati ca tati si cu mami or sa aiba grija de noi, si daca nu o sa aiba, macar o vorba buna la un job o sa ne puna si ei. Stim toate statusurile de pe facebook afisate in ultima ora, dar nu stim cateva titluri de carti care ne-au invatat ceva sau ne-au inspirat in vreun fel. Trist, foarte trist.
*ECDL-European Computer Driving Licence

6 august 2013 3

Etichetă: viata