inainte sa devin mama Sabrinei nu imi era teama de nimic. Teama? Ce e aia, teama? Dupa, insa, lucrurile s-au schimbat enorm, si teama a devenit un sentiment care ma insoteste aproape la orice pas.
Puteam sa sar cu parasuta (dar n-am apucat), puteam sa ma urc in orice avion si sa plec oriunde in lume, puteam sa fac orice, fara nicio teama, fara uitat inapoi, fara gandit de 2 ori.

Sentimentul de neputinta nu l-am cunoscut niciodata cu adevarat, nu pana la prima injectie a Sabrinei. Nu pana in prima seara cu ea la spital, cand nu avea nici macar un an, pentru ca mancase o supa crema comandata special pentru bebelus pe litoralul romanesc. Si atunci am realizat cum se schimba lucrurile, ce inseamna neputinta si teama. Sentimentele cele mai reale si mai rele de pe pamant. Atunci cand ai da orice, dar – crede-ma – ORICE, ca al tau copil sa fie sanatos si fericit.

Multi dintre noi am trecut doar prin perioade de febra si cateva viroze sau enterocolite, nici nu vreau sa ma gandesc cat de curajosi si plini de speranta trebuie sa fie alti parinti care nu au avut intotdeauna norocul de partea lor. Nici nu vreau sa ma gandesc, dar pentru mine sunt adevarati luptatori.

Sabrina e un copil cu predispozitie spre febra. una, doua mercurul urca in termometre si o tine asa…pana nu mai poate. A avut un episod cu 11 zile de febra, cand umblam pe la medici, analize de viroza, ce sa ii dea, ce sa ii faca, ca viroza trece singura…Abia dupa ce a trecut, dupa ce nu mai stiam ce sa fac si unde sa ma duc, ne-am gandit ca poate a fost boala gura-mana-picior, o infectie virala pe care putea sa o ia din gradinita. Avea bubitele aferente in palme si la glezne, dar nefiind in numar foarte mare, nimeni nu a diagnosticat-o pana nu le-am spus chiar noi!

Zilele trecute Sabrina fierbea la 39,3 grade C. Si a tinut-o asa 12 ore, incepand ziua cu un frison in care buzele i s-au invinetit si fata i s-a facut galbena portocalie in timp ce incercam sa ii scad febra cu un dus. Cand am vazut-o asa am crezut ca o sa pic din picioare. A incheiat ziua cu ochii care i se inchideau de la atata chinuiala si cald, desi ea plangea si dorea sa ii mai tina deschisi.

asa realizezi ca nu exista durere mai mare decat sa iti vezi copilul chinuindu-se iar tu, pur si simplu, sa nu ai cu ce sa il ajuti. Cand se uita la tine cu ochii inlacrimati si iti cere ajutorul pe  care tu nu poti s ail oferi oricat ti-ai dori de mult. Indiferent ca e bolnav sau ca sufera din dragoste, ca trece printr-un divort sau ca are o zi mai proasta, faptul ca nu poti ajuta cea mai draga persoana din lume te face sa te simti neom.

Asa ca sentimentul de neputinta a devenit ca o a doua natura a mea si ma urmareste peste tot. Cand traversez o trecere, cand Sabrina e cu altcineva in parc, cand trebuie sa zbor cu avionul, cand…orice.

Pentru ca iti e frica sa nu patesti tu ceva, pentru ca al tau copil are nevoie de tine alaturi. Si pentru ca iti este frica sa nu pateasca el ceva, ca nu te-ai mai imagina fara el, si nici nu poti sa te gandesti la asta.
Cel mai des, nu ai ce sa faci. De aici vine neputinta. Trebuie doar sa accepti ca asta-i viata si sa speri ca o sa fie bine!

Sa va fie copiii sanatosi si paziti de orice pericole. Si voi la fel, sa fiti sanatosi pentru ei. In final, asta-i tot ce conteaza!