Oare au relatiile de iubire un termen de expirare? Oare simti momentul ala atat de prezent si de evident incat, realizezi cu mintea limpede ca totul s-a terminat? Oare intr-un interval anume se consuma tot si trebuie sa o iei de la capat?
Prima relatie am rezistat un an si un pic, aproape un an jumatate. Asta a fost perioada maxima de a suporta un om, de a incerca sa il cunosc mai bine, de a ma invata cu el. Am simtit brusc cum totul s-a terminat. Daca la inceput totul era roz, acum, la sfarsit, eram eu. Fara dor, fara iubire, fara ca macar sa-mi mai pese. Si asa mi-am dat seama foarte simplu si rapid ca aia a fost.
Sunt intr-o relatie de 7 ani. M-a deranjat ca frate-miu nu stia ca e Sfanta Maria si seara nu intelegea de ce imi zice lumea „La multi ani!”. Ce credeti? Nici el n-a stiut! Am asteptat toata ziua macar un telefon, un semn, o…ceva. Nimic! Pana la 22:00, cand n-am mai rezistat si cu lacrimi in ochi i-am zis…”stii, azi a fost ziua mea!”. A fost frumos, m-au sunat rudele, m-am vazut cu tata si cu bunicii, asa, doar ca sa stii si tu ce-am mai facut.
Serios. Doare ca naiba! Ce trezit cu flori dimineata, ce sunat in timpul zilei, ce pahar de vin seara? Ce e cu asteptarile astea normale exagerate? Ce daca a fost ziua mea, e na, si ce, nu-i o zi in fiecare zi? De ce trebuie sa fie ziua mea mai speciala? (nu stiu, intreb…). In fine. Ideea e ca toata treaba asta destul de dureroasa a trezit cu ea un sentiment ca…asta a fost. S-a terminat, asa simplu si repede. Sclipirea aia din ochi s-a dus, florile au lipsit cu desavarsire, surprizele se lasa asteptate….
Oare exista termen de expirare al iubirii? Am crezut mereu ca ignoranta maxima este termenul acesta. Atunci cand nu-ti mai pasa. Deloc. Cand iti e indiferent. Cand nu mai trezesti nicio emotie. Cand nu mai ai niciun vis, nicio dorinta, nicio asteptare. Eu nu mai am. Se pare ca nici el.
Si despre asta ar fi povestea noastra.