Buna dimineata! Nu am mai scris de aproape o saptamana, de cand va povesteam ca incerc fara succes sa fac bagajul, recunosc ca mi s-a facut dor.
Cat timp Sabrina isi alege cerealele cu lingurita una cate una am sa va scriu repede si pe scurt cum decurge vacanta noastra la mare in Bulgaria.
Suntem cazati la The Cliff beach and Spa Resort, in Obzor, am ales hotelul dupa pret, review-uri si locatie. Am mai crezut ca este un loc pentru familii, dar ajunsi aici mi-am dat seama ca m-am cam inselat.
Sabrina poate deschide usa camerei care nu are niciun sistem de inchidere pe interior, asa ca stam destul de stresati cand ea se duce glont pe usa pentru ca vrea la apa. Locul de masa are niste scari care coboara spre pisicina, astfel ca mancam doar pe rand, unul dintre noi pazind copilul sa nu cada in piscina. Din pacate, nu suntem singurii, cam toti parintii au acelasi stres aici. Locul de joaca este alcatuit dintr-un tobogan si un leagan, pe tobogan nu se aluneca iar leaganul este prea mare. Intr-o seara, o doamna a inceput sa tipe, toata lumea a sarit de la masa crezand ca inevitabilul s-a produs, ca un copil este probabil in piscina. In realitate, copilul cazuse de pe leagan si s-a ales cu o zgarietura pe fata din care curgea sange. Asadar, nu recomand locul pentru familii cu copii. Daca am fi fost singuri ar fi fost insa perfect.
Marea e frumoasa si curata, nisipul este fin. Plaja din zona hotelului este neamenajata, ne-am cumparat umbreluta.
Avem asigurat micul-dejun si cina, mancarea nu este excelenta, exista cam 4 feluri principale in fiecare seara din care poti alege. Bulgarii astia nu se pricep deloc la paste, totusi in fiecare seara un fel este alcatuit din paste!
Intre timp, ne bucuram cat putem de soare si de marea albastra, deja sunt mai obosta decat am plecat dupa 6 zile de alergat dupa Sabrina. Am gasit in apropiere un fel de ferma animalelor de la noi, in aer liber, animalele au mult loc, sunt ingrijite, par fericite.
P.S. Aperol nu aveau, ca ramasesera fara sampanie. Dar va astept si pe voi la un Mojito!