Este prima oara cand scriu pe blog despre cele doua liniute. Exact, cele doua liniute care inseamna: pozitiv. Vine barza, aduce copilul. Dar nu o sa vorbesc despre emotiile declansate si nici despre fericirea imensa de care vorbeste toata lumea. Nici macar despre greturi, oboseala sau despre cum am impartasit mai mult sau mai putin aceasta veste. O sa vorbesc despre temerile pe care le am din acel moment, care cresc cu fiecare luna ce trece si care nu se vor stinge niciodata…
1. Teama ca lumea asta e prea rea si prea urata pentru a aduce un copil in ea. Imi fac mii de griji despre cat de rai sunt oamenii, despre cat de mult il vor face pe cel mic sa sufere. Despre faptul ca daca esti diferit, lumea te arata cu degetul. Daca ai idei noi, lumea te pune la colt. Daca ai pasiuni greu de inteles, lumea te izoleaza. Si uite asa ma gandesc la cate lacrimi o sa verse, la cate injuraturi o sa auda si la cati ii vor da coate si se vor baga in fata lui la coada. Sunt atatea lucruri pe care n-as vrea ca al meu copil sa le vada in lumea asta. Sange, razboaie, dar mai ales dureri sufletesti care ii vor rupe sufletul. Ma linistesc insa cu o vorba, si anume ca am sa-i dau copilului meu atata incredere in el, incat intreaga lume sa nu poata sa i-o distruga. Am sa-l invat sa fie puternic, sa fie increzator, sa vada lucrurile frumoase, sa se opreasca dintr-un ritm haotic si sa miroasa o foloare. Am sa ii dau voie sa viseze, sa cante, sa faca piruete, sa se bucure de soare si de ploaie in acelasi fel.
2. Teama ca poate sa pateasca ceva rau, ceva ce nu tine de mine sau de el. Teama ca se va imbolnavi sau ca va fi agresat. Teama de lucruri ce nu pot fi controlate de mine. Si pentru ca nu le pot controla, teama asta ma omoara. E ceva neprevazut, ceva ce te rogi sa nu se intample niciodata. Stiu ca am sa tresar de fiecare data cand suna telefonul iar el nu e langa mine, si ma intreb: cum rezista parintii nostri?
3. Teama ca am sa patesc eu sau tatal lui ceva. Teama ca n-am sa-l vad cand creste sau ca n-am sa fiu acolo langa el in momente cheie. Frica de lucruri inevitabile, si tot asa incepi si te gandesti tot mai mult la lucruri urate: la moarte. Tot acum, am inceput sa-mi fac multe griji cu privire la fiecare membru al familiei mele. Momentul cand te gandesti ca aduci o noua viata e momentul in care iti dai seama ce inseamna viata de fapt: un drum ce are un sfarsit. Ma gandesc la tristetea lui in astfel de momente, si sunt lucruri pe care nici nu vreau sa mi le imaginez.
4. Teama ca se va ineca in somn. E motivul pentru care cred ca n-am sa dorm oricum nopti bune dupa ce se va naste. Ma voi bucura sa planga, sa tipe, sa-i fie foame, sa vrea sa se joace sau sa fie tinut in brate, dar cu siguranta ii voi veghea somnul, cel putin primele luni.
Totusi, toate temerile astea sunt normale, pentru ca ele te ajuta in pregatirea de a deveni mama, de a deveni responsabil, si trezesc in tine un necunoscut, ceva ce nici nu stiai ca exista sau ca poate exista. Temerile sunt bune. Si nu imi este frica de frica. Temerile fac bine, si pe langa ele, toata iubirea si fericirea pe care o simti fac ca aceasta experienta sa fie minunata.
foto autor : Bertrand Devouard