Acum doua saptamani am fost internata 4 zile la Municipal. Cu contractii si cu risc de avort in saptamana 23, am fost terminata atat psihic cat si fizic. Contractiile au incetat. Am venit acasa cu promisiunea sa stau cuminte in pat, cu no-spa si eventual sticle cu apa calda.
N-am rezistat sa stau in pat asa ca m-am agitat si eu cum am putut, daca nu la facultate macar prin casa, si tot am stat cam toata ziua in picioare. Normal, a aparut o medie de „doua zile bine – doua zile rau”.
Ieri a fost una din zilele de „rau” si a inceput cu o durere imensa de burta, aparuta din senin, si atat de puternica incat imi venea sa vomit numai din cauza durerii pe care o simteam. Durerea de burta a coborat incet dar sigur spre uter…care a inceput iar sa doara, sa intepe, sa ma fulgere si toate nebuniile (cu care deja m-am obisnuit). Dar nu s-a oprit aici.
Noaptea nu a fost deloc linistita, chiar si cu no-spa durerile n-au incetat…abia am reusit sa adorm spre dimineata si…puiul meu de om a inceput sa se agite. Apoi a aparut visul.
Invaluita in linistea diminetii, abia adormita…dupa atata durere fizica si psihica…
am inceput sa ma visez in mijlocul strazii, tipand la al meu in timp ce aveam lacrimi pe obraz, zbierand ca eu nu vreau copilul asta si dand cu pumnii in burta. Visam ca tipam atat de tare incat nu mai aveam voce si ca loveam atat de tare incat credeam ca ii sparg capul.
Probabil ca asociam durerile mele si loviturile ei ca fiind loviturile mele…si probabil o vedeam pe ea cauza acestor dureri si chinuri prin care trec in ultima perioada.
Pe langa socul acestui vis urat, din care m-am trezit singura tipand, ma simt atat de vinovata ca visez urat cand ea e in burtica si nu vreau sa ii transmit niciun gand atat de nelinistitor.
Sper ca voi dormiti bine noaptea…