Cand te urci in tren nu stii niciodata cum o sa fie calatoria ta pana ajungi la destinatie. Asa se intampla si in viata de zi cu zi, viata nu urmeaza planurile tale.
Te urci singur si cobori singur, iar daca ai norocul sa te urci si sa cobori din intamplare cu aceeasi persoana, pe care ai avut ocazia sa o cunosti foarte bine in timpul calatoriei, unul din voi coboara oricum primul.
Te uiti pe geam si te bucuri de peisajele intalnite, din cand in cand iti verifici ceasul, vrei sa vezi cat timp mai ai. Daca ridici privirea, observi ca si ceilalti calatori se uita pe geam, stii ca le trec prin cap aceleasi ganduri ca si ale tale, toti se gandesc la vietile lor:la problemele lor, la familii, la ce au de facut…
Poate ai norocul sa ai langa tine oameni cu care sa impartasesti povesti si zambete, sau lacrimi, si oameni cu care calatoria sa devina mai frumoasa. Cu siguranta in acelasi tren sunt oameni pe care aproape ca nici nu ii remarci, dar care au puterea sa iti schimbe toata calatoria. Poate te vor convinge ca alta destinatie e mai frumoasa, ca alta ruta e mai usoara, poate ai sa cobori sa iei alt tren…poate ca ai sa ramai in asta pana la sfarsit.
Totusi, nu poti sa calatoresti vesnic, o sa vina timpul sa cobori in gara.
Si atunci, ce rost mai au toate astea? Ce rost are sa te superi pe controlorul de bilete care s-a uitat urat la tine, sau pe cei care ti-au facut remarci despre bagajul tau prea greu sau prea mare? Ce rost are sa te superi ca locul tau nu e la geam, cand poti sa te bucuri ca esti mai aproape de culoar si poti sa te plimbi oricand vrei fara sa deranjezi pe nimeni? De ce sa pierzi timpul gandindu-te ca mancarea a fost rece, cand te poti bucura ca ai impartit-o cu cei de langa tine cu care apoi ai ras si ai spus povesti?
De ce sa nu te bucuri de calatorie?
Iar atunci cand ai sa intrebi ,,Gata? Am ajuns?” sa nu iti para rau ca n-ai facut mai multe, ca n-ai aflat mai multe, ca n-ai ras mai mult, sau ca nu ti-ai terminat povestea…a fost calatoria vietii tale.