Luni dimineata, la 10, eram in fata portii gradinitei cu Sabrina de manuta. Eu cu masina mea, el cu masina lui, ca sa ducem copilul impreuna si apoi sa ne vedem de treaba lui, fiecare. Aveam in minte doar ideea ca n-am sa o las acolo plangand, ca de ar fi sa planga mi-ar placea sa stau cu ea pana ii trece, sa-i arat ca ne putem juca impreuna, ca gradinita e distractiva si frumoasa. Iata ca buburuza ne-a luat prin surprindere si nu a plans, educatoarea a inchis usa si mi-a spus ca mai bine plec, sa nu o fac sa planga, ca cu cat plec mai repede cu atat mai bine. Dar eu aveam in cap ca am sa-i spun neaparat ca ma intorc, ca e in siguranta acolo, ca e iubita si ca nu o sa o paraseasca nimeni. Eu ce sa fac acum cu discursul meu, gata pregatit din timp, pentru un copil de 1 an care „prea mic sa ma inteleaga” dar eu stiu ca intelege ea mult mai multe si mult mai bine. Cum sa-mi las eu copilul crescut doar de mine, zi de zi, intr-un loc strain cu oameni pe care nu i-a mai vazut niciodata, fara sa ii spun macar ca ma intorc? Am mai deschis usa o data, tot nu plangea, asa ca la sfatul educatoarei n-am avut decat sa ies si sa sper sa fie tot asa toata ziua, chiar si cand o vedea ca eu nu sunt iar ea nu stie unde e. Si m-am urcat la volan cu mainile tremurande, si l-am sunat pe al meu si i-am zis „ma mie imi vine sa plang.” „daca ea crede ca noi am parasit-o acolo, si nu cunoaste pe nimeni mititica, si nici ei pe ea„. El, barbat serios ” nu domne, ca tu fii atenta la drum si lasa astea, ca o sa fie bine.” Povestea fiecarei familii in prima zi de gradinita a buburuzei lor.
Restul saptamanii a decurs mai usor, in sensul ca in timpul zilei eram cat de cat linistita ca a mea buburuza e cuminte si ingrijita. Joi dimineata nici n-a vrut sa plece de la el din brate cand a lasat-o la gradi, doar cu lacrimi si plansete. Bineinteles ca m-am revoltat si l-am mustrat ca a lasat copilul in lacrimi, copil care incearca disperat sa transmita ca nu vrea sa plece din locul in care se simte in siguranta si ca poate ii e frica sau teama, si tu te faci ca nu intelegi si pleci. Saptamana asta, luni si marti, am luat-o de acolo plangand in hohote, cu mucii in barbie, ca mi s-a rupt sufletul si azi am tinut-o acasa sa o rasfat cum doar eu stiu si doar ea stie. Copiii plang dimineata si seara, dimineata cand sunt lasati si seara, ca vin alti parinti sa isi ia copiii, e forfota, fete noi, educatoarea lipseste sa predea alti copii. Asa mi s-a spus. Dar nu mai pot de ea cand o vad rosie toata si cu mucii in barbie, ca orice justificare imi trece pe langa urechi si se zbarleste parul pe mine, si vreau doar sa o iau in brate si sa o iubesc, iar si iar si iar.
A fost o saptamana destul de grea, mai ales ca a trebuit sa isi schimbe si programul de somn si de masa dupa cel al gradinitei. Acasa dormea de doua ori pe zi, acolo doarme o data, intre 12 si 4. La inceput seara era foarte obosita si nu ne intelegeam deloc, dar acum e mai bine, pentru ca la maxim 21:00 doarme pana a doua zi la 8 30. Timpul petrecut impreuna e mult mai putin, de la 18:30 la 20:30, timp in care trebuie sa imi dau seama daca e obosita, o dor gingiile, ii dau dintii, ii e foame, are probleme de stomac, etc. Lucru ce mi s-a parut destul de greu la inceput, abia acum incep sa ma obisnuiesc.
De la gradinita o iau curata, schimbata, are acolo si schimburi de haine in caz de nevoie. Copiii sunt scosi afara, dati in leagan, tinuti in brate, ajutati sa mearga, daca e nevoie. N-am de ce sa ma plang, doar de componente ce tin de comunicare, intelegerea copilului si ajutarea lui spre o acomodare cat mai usoara. O abordare gresita in toate gradinitele de la noi, dupa parerea mea. Desi am citit de gradinite unde educatorul vine acasa, cunoaste familia, copilul, mediul in care acesta a crescut. Pare mai mult SF pentru mine genul acesta de descriere, asa ca nu cred pana nu vad cu ochii mei.
Ce mi-am dorit de la gradinita? Sa scoata copiii afara la joaca, sa faca activitati, sa nu fie prea multi copii intr-o grupa, sa aiba camere, sa stiu din alte surse – parinti cu copii- ca acolo e bine si n-are ce sa se intample, sa nu treaca de 1500 ron.
Ce mi-as fi dorit mai mult? o adaptare blanda si usoara, sa stai in primele zile cu copilul acolo, sa-l ajuti sa cunoasca locul si educatoarele, sa ii arati ca e distractiv si frumos, sa vezi mai bine cum decurg lucrurile. Sa stai macar pe hol, fara sa deranjezi niciun copil si copilul sa fie adus sa te vada atunci cand plange. Iata doua variante viabile pentru o acomodare mai frumoasa, variante ce ar putea fi folosite la orice gradinita, as putea spune. Pentru ca nu doar copilul trebuie sa cunoasca locul si personalul, dar si educatoarele trebuie sa il cunoasca pe el, sa stie cand ii e foame/sete/somn, cand are o problema, cu ce ii place sa se joace, ce prefera, etc. Comunicare. Comunicare si iar comunicare. Sa stiu ce si cat a mancat, cand si cum. daca a facut caca si de cate ori. Ce a facut in restul zilei, ce prefera sa faca, ce coleg preferat are si orice altceva legat de copilul meu si actvitatea lui pe parcursul zilei.
Cam astea sunt lucrurile care s-au facut simtite cel mai mult in prima saptamana de gradinita. Daca ai sfaturi pentru noi, sau pentru alti parinti ca si mine, cum sa trecem mai usor peste aceasta perioada, le poti lasa in comentarii mai jos.