Anemia in sarcina: de ce apare si cum te poate afecta?

Anemia feripriva este extrem de frecventa, in special in tarile in curs de dezvoltare, atingand o stare de epidemie globala. Deficitul de fier in timpul sarcinii este una dintre principalele cauze de anemie la sugari si copiii mici.

Multe femei trec prin intreaga sarcina fara a atinge aportul minim necesar de fier. Literatura de specialitate a aratat ca deficitul de fier este o problema nutritionala globala, care afecteaza pana la 52% dintre femeile insarcinate. Multe dintre aceste femei sunt simptomatice.

Dr. Silviu Istoc, sef de sectie obstetrica-ginecologie in cadrul Medicover Hospital, iti prezinta tot ceea ce trebuie sa stii despre anemia in sarcina, simptome, riscuri si tratament.

Anemia este una dintre cele mai frecvente complicatii legate de sarcina. Modificarile fiziologice normale ce au loc in sarcina afecteaza hemoglobina (globulele rosii) si exista o reducere relativa sau absoluta a concentratiei acestora in sange. Cele mai frecvente anemii regasite in timpul sarcinii sunt anemia cu deficit de fier (aproximativ 75%) si anemia megaloblastica cu deficit de folat, care sunt mai frecvente la femeile care au diete inadecvate si care nu primesc suplimente prenatale de fier si folat.

Care sunt riscurile in sarcina asociate anemiei?

,,Anemia cu niveluri de hemoglobina mai mici de 6 gr/dl este asociata cu riscuri pentru sarcina. Prematuritatea, avorturile spontane, greutatea mica la nastere si decesele fetale sunt complicatii ale anemiei materne severe. Cu toate acestea, o deficienta de fier usoara pana la moderata nu pare sa provoace un efect semnificativ asupra concentratiei hemoglobinei fetale. Un nivel de Hb de 11 gr/dl in primul trimestru tarziu si, de asemenea, de 10 gr/dl in al doilea si al treilea trimestru sunt sugerate ca limite inferioare pentru concentratia de hemoglobina din sange.”, afirma dr. Silviu Istoc.

Care sunt cele mai frecvente simptome ale anemiei in sarcina?
• Pielea, buzele si unghiile par palide sau au o tenta galbuie
• Senzatie de oboseala sau slabiciune
• Ameteala
• Dificultati de respiratie
• Bataie rapida de inima
• Probleme de concentrare

,,In stadiile incipiente ale anemiei, este posibil sa nu existe simptome evidente. De asemenea, multe dintre simptome pot fi confundate cu stari generate de sarcina chiar daca nu exista o anemie diagnosticata. Astfel ca este important ca analizele de sange sa fie facute regulat si interpretate impreuna cu medicul care urmareste sarcina.”__, adauga dr. Silviu Istoc.

Anemia in sarcina – cum se trateaza?

In situatia deficitului de fier, trebuie administrate suplimente de fier si este indicata urmarirea hemoglobinei pentru a diagnostica anemiile care nu raspund la fier. Exista suplimente de fier si acid folic sub diverse forme, pilule, doze unice, iar in cazurile severe doctorul poate recomanda tratamentul intravenos, ce consta in montarea unei perfuzii in cadrul spitalului.

Cum poti preveni anemia in sarcina?

Printr-o dieta sanatoasa si echilibrata care sa includa consumul de alimente bogate in fier, cum ar fi carnea slaba, carnea de pasare, pestele, fasolea, lintea, nucile, semintele si cerealele fortificate. Alimentele bogate in vitamina C pot ajuta, de asemenea, organismul sa absoarba fierul, de aceea este importanta includerea fructelor si legumelor precum citrice, capsuni, ardei gras si broccoli.

Suplimente de fier pot ajuta la cresterea rezervelor de fier ale organismului si la prevenirea sau tratarea anemia. Este important sa discutati cu medicul urmaritor al sarcinii dozajul si modalitatea de administrare.

Suplimente cu acid folic, o vitamina B importanta pentru producerea de globule rosii. Femeile insarcinate ar trebui sa ia un supliment zilnic de 400-800 micrograme de acid folic pentru a ajuta la prevenirea anemiei.

Consultatii prenatale regulate pentru efectuarea unor teste de sange de rutina pentru a monitoriza nivelul hemoglobinei.

Evitarea alimentelor si a substantelor care pot interfera cu absorbtia fierului, cum ar fi ceaiul, cafeaua, alimentele bogate in calciu si antiacidele. Femeile insarcinate ar trebui sa evite consumul acestor alimente si substante in acelasi timp cu alimente sau suplimente bogate in fier.
Tratarea oricaror afectiuni medicale, cum ar fi boala celiaca sau boala inflamatorie intestinala, pot prezenta un risc mai mare de anemie in timpul sarcinii. Tratarea acestor afectiuni poate ajuta la prevenirea anemiei.

Ai grija de sanatatea ta si a bebelusului tau. Anemia in sarcina poate avea efecte adverse asupra mamei si a fatului, este important sa urmaresti posibilele simptome si sa iei legatura cu medicul tau.

Silviu Istoc este medic primar obstetrica-ginecologie, specializat in chirurgie ginecologica minim invaziva si Medicina materno-fetala. Competente: histerescopie, chirurgie ginecologica, ultrasonografie obstetricala si ginecologica, laparoscopie, chirurgie ginecologica minim invaziva si medicina materno-fetala.

Comentariile nu închise.

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑