Picurii astia mari de ploaie mi-au adus in suflet melancolie. Iar melancolia, la randul ei, mi-a adus un fior usor, un gand de toamna care a trecut lin pe langa urechea mea si m-a facut sa-mi intorc capul zambind…stiind ca nu e nimeni acolo.
Nu vreau o iubire de-o vara! Focul ei se va stinge la fel de repede cum se topesc doua cuburi de gheata intr-un cocktail pe plaja. Iubirea de vara e superficiala, se imparte cu prietenii si cu prietenele, se soarbe cu un pai colorat dintr-un pahar.
Atingerile ei vor fi precum valurile care ating malul si il erodeaza, vor fi mereu involburate dar niciodata statornice.
Vreau o iubire de-o toamna! o iubire ca si ploaia care aduce lacrimi! O iubire care iti aduce in suflet miros de aer curat si umed. O iubire care vine dupa seceta si te hraneste, ca pe un pamant ce moare de sete. O iubire plina de culorile toamnei, de la verde crud la maro tomnatic. O iubire profunda, melancolica, o iubire ca o toamna tarzie, fara sfarsit. O iubire unde nu te sufoci de cald, dar nici nu mori de la inghet. O vreme numai buna pentru iubire si aroma de ceai de frunze de cires.