Se spune ca pe perioada sarcinii esti ca sub hipnoza. Adica iti aduci aminte secvente din copilaria ta, de mult uitate, si la care altfel nu ai avea acces. Se spune ca fericirea si linistea ta din timpul sarcinii sunt date de amintirile legate de copilaria ta, si de legaturile cu parintii tai din acea perioada.
Imi dau seama acum ce copilarie frumoasa am avut, eu si altii nascuti cand tehnologia nu era asa avansata.
Eu n-am fost la gradinita, ma imbolnaveam mereu. Veneam mereu racita, cu nasul in servetel si cu ochii rosii. Tata a trebuit sa ma care mereu dupa el. Cu functia de director adjunct, ma lua mereu dupa el la fabrica unde lucra. Cand imi aduc aminte de copilaria mea ma gandesc la RUDENI, RUDBIN RUDENI. Asa se numea locul de unde ieseau usi si fereste, si mobila din lemn masiv, facute aici, la noi.
Mie totul mi se parea o minune. Alergam prin gater si vedeam busteni mari, pregatiti de taiere. Dupa prelucrarea lor, la diferite aparate si prin cateva hale, ieseau cele mai frumoase usi, dulapuri sau…cosciuge, caci da…mai faceau si d’astea.
Ma aruncam in lada cu rumegus pe care o duceau la uzina sa o arda. Ciudat, desi la gradinita as fi avut alergie la un gram de praf…in lada aia nu pateam nimic. Imi aduc aminte ca eram toata un zambet in timp ce eram leganata de 4 oameni, doi in fata si doi in spate, care duceau lada de la hala la uzina.
Moldoveanu’ imi facea titrezi la strung, cei mai frumosi titirezi din lemn de stejar…din care puteam sa am cu sutele, ca pana seara se pierdeau cu totii. Imi placeau mai mult dupa ce treceam cu ei pe la vopsitorie si ii faceam in toate culorile. Ma trezeam mereu cu aschii prin degete si cu julituri in genunchi; ma duceam la muncitori, mancam mancarea lor in pauza de pranz. Se strangeau toti la o masa mare si mancau, erau veseli, iar eu ma strecuram printre ei si le ascultam povestile si problemele zilnice. Nu intelegeam nimic atunci, dar le am pe toate in minte acum.
Plecam cu tata la Turnu Severin si nu mai stiu unde dupa cherestea si busteni, mergeam cu el peste tot. Imi povesteau fetele de la contabilitate ca ma schimba de scutece pe birou, cu atata indemanare ca ele se speriau de siguranta miscarilor lui. Acolo am vazut primele facturi din viata mea, si tot ele au fost cele care m-au invatat sa scriu cu litere de tipar si sa numar.
Dormeam din cand in cand acasa la contabila, ca imi era drag de ea, iar pe secretara nu o suportam, ca zicea „hai sa-ti fac un ceas” si apoi ma musca de mana.
Veneam acasa plina de purici de la cateii din fabrica, atunci nu imi era frica de ei. Eram mereu murdara si ciufulita, cu vanatai si hainele rupte.
Am avut chiar si o casuta din lemn, si i-am pus foi cerate in gaurile pentru ferestre. Avea doua bancute mici si o masuta, ma jucam acolo cu fata omului care facea pavele.
N-am avut tableta, nici facebook, nici macar tetris nu ma jucam. Nu statea nimeni dupa mine toata ziua sa aiba grija sa nu racesc, sa nu ma murdaresc sau mai stiu eu ce. Dar nu-mi pare rau.
Am avut cea mai frumoasa copilarie.
Si ma gandesc la copiii din ziua de azi, oare ei mai stiu ce inseamna sa descoperi? Sa te murdaresti? Sa te julesti?