Adidași Chunky pentru 2019 – cum îi porți?

Mâna sus dacă și tu îți cauți adidași noi în acest sezon! Well, vara tocmai a trecut, îmi pare rau să îți spun treaba asta, și tu trebuie să îți pregătești (iar?) garderoba de toamnă!

Ca să îți sar în ajutor, am făcut un pic de cercetare, pentru că nici eu nu sunt vreun trendsetter d-asta nou, abia apuc să mai port tocuri din când în când și să pun pe mine o culoare care, se spune, e la modă.

Astfel că, Îți place sau nu, adidașii cu tălpi distincte, caracterizați de un profil puternic, rămân printre preferințele din anul 2019, toamnă-iarnă. Se numesc adidași Chunky sau ,,adidași urâți” și distorsionează silueta, făcând-o să pară ,,pierdută” și mai lată.

Adidașii stilul chunky vor fi piesa cheie în acest sezon, mai ales în combinații de materiale precum textil și piele, sau în combinații de culori captivante.

Cum îi poți purta

În prezent, încălțămintea chunky atinge toate podiumurile în săptămânile modei de pe tot globul însă, încorporarea acesteia într-o garderobă de zi cu zi, funcțională, poate reprezenta o provocare.

Probabil că îți va fi greu să faci trecerea de la stilul minimalist al adidasului alb, subțire și simplu, croit ca ,,o șosetă,, dar iată cum îi poți asorta

1. În primul rând, nu îi purta într-o ținută minimalistă. Vor deveni astfel punctul de atracție al ținutei tale, și asta nu este un lucru bun. Adidașii chunky lățesc silueta, astfel că trebuie să creezi un echilibru
2. Poartă haine în mai multe straturi sus, pentru a crea acest echilibru. O bustiere cu tricou peste și un hanorac în culori tari este tot ce ai nevoie!
3. Poartă haine care își distorsionează puțin silueta, de exemplu un crop top sau pantaloni oversize.Se potrivesc de minune și hainele sport sau treningurile. Culorile tari pot fi de efect.

Mărcile deja cunoscute Champion, Fila, New Balance, Nike, Puma și Asicstiger sunt din nou în trend! Toate acestea se găsesc în magazinele HUMANIC.

Comentariile nu închise.

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑