De prea multe ori ne spunem in gand ca ar trebui sa mai incercam o data. Ca ar trebui sa ne mai daruim un pic, sa ne mai amagim un pic, ca poate o sa mearga, ca poate o sa fie mai bine, ca poate…
De prea multe ori mai facem un compromis, mai renuntam la noi o secunda, mai lasam iarasi capul jos…
De prea multe ori nu realizam ca am ramas fara vise si visuri in incercarea disperata de a ramane la suprafata. Pentru ca atunci cand esti pe moarte, nu vezi mai departe de secunda imediat urmatoare in care trebuie sa supravietuiesti. Toate sistemele tale se opresc iar corpul functioneaza la capacitate maxima cat sa te ajute sa supravietuiesti, sa respiri, sa te trezesti si maine. Visele si visurile, planurile, zambetele, tot ce e mai frumos ramane pe planul doi. Iar tu incepi si crezi ca e bine, ca asa trebuie sa fie, ca asta inseamna viata.
Si, iata! Confundam supravietuirea cu traitul! Parca ieri m-am trezit dintr-un somn adanc si fara vise, iar azi am simtit pentru prima oara o rafala de vant. Sunt aici, traiesc cu toate simturile si nu vreau decat sa ma bucur de asta.
Trebuie sa ai curaj, cand ramai fara visuri, sa mergi mai departe. Sa ii dai drumul, sa stii cand sa renunti. Curajul inseamna sa stii cand sa renunti! Nu ai pierdut nimic, doar timpul in care ai mai tinut cu dintii inca un pic de o iluzie.
Da-ti sansa sa mergi mai departe, sa descoperi, sa traiesti. Orice drum inchis inseamna alte 1000 de posibilitati, orice sansa pierduta inseamna alte 1000 de oportunitati. Trebuie doar sa fii acolo, doar sa ai curaj. Sa fii tu, tu cel real, cu vise si visuri! Sa nu mai lasi capul jos, sa privesti inainte. Sa ai curaj, sa nu iti fie frica. Schimba drumul cand nimic nu mai merge chiar daca nu stii pe ce alta carare sa o iei. O sa te mai impiedici, o sa se faca si noapte, poate frig, dar o sa simti ca traiesti. Si nu uita: dimineata iese soarele!