N-am citit toate cartile de parenting si nici pe toate cele despre cum sa iti cresti copilul. Nu, nu am fost la seminarii la Alfie Kohn si nici la altele. Nici la ghicitoare si nici la preot. Asta e, sunt o mama rea.
De cand s-a nascut Sabrina si pana acum, am crescut-o conform instinctelor mele materne, si am avut in ele (cat si in Sabrina) toata increderea din lume, inca din prima clipa.
Nu mai tinusem un copil asa mic in brate pana atunci (un copil de doar cateva ore), dar eu consider ca m-am descurcat minunat, atat cu alaptatul cat si cu toate celelalte aventuri din zilele, saptamanile si lunile de dupa.
N-am tinut cu dintii de un principiu sau altul si am facut in fiecare moment asa cum am simtit atunci, asa cum am crezut ca e mai bine pentru noi. Aud des „nu dorm cu el NICIODATA, ca e suficient o data si apoi asa se invata” , dar nici nu am acceptat co-sleeping-ul ca fiind singura metoda cu adevarat viabila. Le-am impreunat frumos, cand am simtit ca e agitata si are nevoie de mine, am dormit impreuna, in noptile cu febra, tot impreuna, iar in restul timpului, am dormit separat, fiecare in patul ei.
Da, am respectat intotdeauna nevoile mele si mi le-am satisfacut pe cat posibil, pentru ca nu-ti aduce nicio fericire sa fii obosita si nespalata, frustrata ca n-ai putut sa faci ceva ce iti place si, bineinteles, descarcatul pe copil, ca doar din cauza lui nu esti tu odihnita si frumos mirositoare.
Ghici ce? Sabrina n-a mancat fructe la conserva pana la un an si jumatate cand, dintr-o curiozitate si o „Hai ma, ca nu o sa moara din asta!” i-am cumparat primul borcanas. Acum rar se intampla cand mai luam asa ceva, sa avem in frigider in caz de…fugim la film si trebuie sa-i las ceva. Da, m-am chinuit sa-i gatesc in fiecare zi, mereu proaspat si mereu bun.
Da, stiu, sunt o mama rea ca nu i-am dat o nicio gura de ciocolata pana acum, niciun crenvuste, si nici sa guste spuma de bere/cafea sau vreo gurita de vin. Vaaaii…dar cum e posibil? Eh, uite ca nici ea nu a plans si nu si-a exprimat in niciun fel aceasta dorinta de a bea bere si de a manca ciocolata si pizza si sarmale. O adevarata nenorocire!
Da, uite ca nu are inca un desen preferat sau un personaj de desene animate preferat, pentru ca nu a stat niciodata in fata televizorului dat pe desene minute in sir. Dar a primit cativa Olaf de plus cu care s-a jucat si pe care i-a indragit nemasurat, si multe alte jucarii pentru care a dezvoltat afinitate. Incerc sa o fac sa descopere ca joaca reala e mult mai interesanta, chiar si cu o simpla cutie de carton. Si da, o invat sa imparta si cu alti copii, sa nu se supere cand cineva ii smulge jucaria, sa gaseasca noi modalitati de distractie indiferent de cine si cum se pune in calea fericirii ei. Stiu, e in dezacord total cu regula de aur „daca copilul nu imparte, e foarte bine, lasa-l sa nu imparta, ca nici tu nu ti-ai da masina sau alte obiecte personale„. Dar uite ca si acei copii cresc, si problemele lor de integrare sunt mari, pentru ca, asta e, societatea inseamna si norme de comportament sau reguli, ca de aia nu e jungla.
Si da, cred in reguli. Pentru ca, o regula stabilita il ajuta pe copil sa nu se simta pierdut. Sa stie ce ii este permis si ce nu, sa se incadreze si integreze in societate, dar si in rutina zilnica. Le place sa stie ce urmeaza, asa ca un program ii ajuta sa nu se simta pierduti in spatiu si timp, inca de cand sunt mici. Le place sa testeze si sa descopere, si regulile nu trebuie sa limiteze libertatea lor de descoperire, ci doar sa ii ajute sa creasca adulti responsabili care se integreaza usor, care coopereaza si care, socializeaza si se adapteaza cu spor.
Nu, nu ii spun NU la nimic, dar ii explic ca unele lucruri, pur si simplu, nu sunt pentru ea sau nu le putem face. Pe regula „imi pare rau, dar nu te pot lasa sa faci asta, insa poti face asta si asta si cealalta.” Pentru ca asa invata si ea sa gaseasca optiuni, si sa nu se blocheze atunci cand ceva nu ii este permis sau nu putem face la momentul respectiv. Inca n-avem crize de tantrum la activ, nici aruncari pe jos si nici urlete sau tipete.
Cred ca pana acum instinctele mele materne nu m-au inselat, si tin sa cred ca Sabrina se dezvolta exact asa cum trebuie, fara ca ceva sa o ingradeasca in descoperirile ei zilnice, in ciuda faptului ca…da, mai sunt si reguli.
Impreuna cu Sabrina care creste or sa vina alte si alte probleme, insa sunt sigura ca vom invata sa trecem peste ele, si ca instinctele mele precum si increderea in propriul copil ma vor ajuta sa gasesc calea cea mai buna de rezolvare pentru amandoua.
Ai incredere in tine si in copilul tau! Sa-i crestem cu dragoste!