Inainte de Craciun va povesteam de dorinta mea de a-i lua un joc de Puzzle Sabrinei.
Stiu, poate pare ca este inca prea mica pentru asta, dar exista tot felul de puzzle-uri interesante, chiar si pentru bebelusi.
Ce este un joc de puzzle?
Jocurile de puzzle sunt seturi de piese, de obicei cu forme neregulate. Fiecare piesă conține o „bucățică” dintr o imagine. Scopul jocului este reconstituirea imaginii originale, îmbinând piesele de puzzle.
Inca ma gandesc ca cea mai buna varianta pentru ea ar fi un puzzle cu piese din lemn, mari, si nu foarte multe( 6 sau 8 piese). Stiu sigur ca o sa ii placa foarte tare. Acum cateva luni, am achizitionat un astfel de puzzle, pe care l-am daruit cuiva drag. Avea si un “traseu” sculptat oarecum in piese, astfel ca dupa ce puneai toate piesele la locul lor aparea un drum. In el inserai o buburuza care mergea de la un capat la altul. Mi-a placut mult, dar n-am avut atunci inspiratie sa iau doua, sa pastrez si eu unul.
Am descoperit ca exista si carti cu stickere din care poti face un puzzle. E un contur desenat iar tu (nu tu, Copilul!)trebuie sa lipesti stickere-le respective in locurile in care se potrivesc. Asta daca nu face precum Sabrina, adica sa ia stickerele si sa le lipeasca pe picioare. Sunt sigura ca dupa ce o sa ne luam un puzzle frumos, cu piese din lemn si frumos colorat, o sa ne jucam si mai mult.
Cercetez piata in cautarea jocului de puzzle perfect si ma gandesc cat de ciudat este, ca noi (ma rog, unii dintre noi) alegem jucariile care ne plac noua, iar cei mici le vad total diferit, gasindu-le mereu alte intrebuintari, precum cutiile goale care pot sa fie si casa si ascunzatoare si cam…orice.
Pentru inspiratie ma mai uit pe site-ul Noriel.
Sa ne jucam cu dragoste!