Imi amintesc foarte clar glumele de acum un an de zile, de pe masa de operatie. Atunci cand doctorita imi spunea ca trebuie sa beau o cafea tare si sa merg cat mai repede, asa ca eu i-am spus ca imediat ce voi naste voi da o fuga pe jos pana la starbucks si inapoi. Apoi a fost liniste si dupa s-a auzit cel mai frumos tipat. In acel moment s-a nascut Sabrina si o data cu ea s-a nascut si mama din mine.
Iata ca a trecut un an, primul an si poate cel mai greu din viata noastra impreuna. Iti dai seama ca ceea ce vedeai tu din exterior la familiile cu copii era doar o fata a monedei si ca realitatea este alta. Scriu acest articol cu cele mai reale amintiri ale mele si cu gandul ca as fi vrut sa stiu toate astea, dar nimeni nu ti le spune.
Cele mai grele momente
Primele zile acasa, atunci cand te dor toate cele, operatia si sanii, cand abia te ridici, cand te simti izolata de lume si nu stii daca ce faci faci bine. Atunci cand abia iti revii dupa nastere dar nu ai timp de odihna si totul este nou si se simte ciudat. Depresia post-partum, nu poti evita furtuna hormonala care este in tine oricat ai incerca. Primele incercari de alaptare cand cu siguranta ai sa crezi ca nu esti facuta pentru asta, primele dusuri calde cand incepe sa iti curga lapte din sani si nu mai reusesti sa il opresti. Colici si planset neconsolat. Prima raceala/boala cand nu stii ce sa faci, la ce doctor sa mergi si pe ce cale sa o apuci. Cel mai greu si mai greu: adaptarea. O noua fiinta si o noua viata de care sa ai grija – non stop cu tine. Adaptarea la noile responsabilitati, la tot ce faceai inainte si nu mai poti sa faci, la alaptare, la nevoile lui, la plans, la sentimentul total de nesiguranta pe care il ai.
Cele mai frumoase momente
Primul zambet, cand vezi ca te recunoaste dupa voce. Mirosul lui de lapte si de bebelus. Atunci cand ti se abandoneaza cu totul. Cand dormiti imbratisati. Sentimentul de iubire infinita pe care nu l-ai cunoscut niciodata pana acum. Sarutari calde si imbratisari pline de iubire. Primul „mama”. Joaca impreuna. Fiecare moment cand ii vezi chipul.
Ce am invatat
Sa renunti la viata sociala si la somn, toate noptile nedormite sau trezirile din doua in doua ore nu te ajuta deloc. Este important sa te relaxezi (atat cat iti permite timpul). Sa expiri si inspiri linistita, sa sculti muzica, o plimbare in parc, sa stai seara o ora si sa vezi un film, orice te relaxeaza si iti face bine. Stiu din proprie experienta ca nu face nimeni coaada la usa ta ca sa stea cu copilul asa ca sa incerci sa ai cat mai putine asteptari de la rude te scuteste de o dezamagire profunda. Roaga-ti partenerul sa stea cu bebe cat sa faci un dus sau sa te duci o ora pana la magazin. Ai rabdare, desi partenerul o sa fie cam stangaci initial, multumeste-i ca te ajuta si lasa-l sa se descurce cum stie. Asa va prinde incredere in el si in copil iar tu ai sa reusesti sa te relaxezi putin. Intelege ca si la partener este o perioada de adaptare cu tine ca mama si cu noua fiinta din viata voastra. Ii este cu atat mai greu cu cat el nu a avut parte ca si tine de cele noua luni pregatitoare. Ia vitamine, plimba-te in aer liber si gandeste-te ca nu este totul un capat de tara. Nu este un capat de tara daca nu speli vasele si ai rufele nestranse, daca vine soacra si e dezordine, daca nu te simti bine sa iesi intr-o seara cu prietenii. Dormi cat poti, cand poti, si incearca(pe langa toate grijile si treburile) sa te bucuri macar un pic de copilul tau.