3 lucruri care-ți vor face săptămâna mai bună!

Mai ales când te întorci din concediu sau chiar după o mini-vacanță (precum cea de Paște), să te întorci la birou poate deveni și mai greu decât de obicei.

Dacă jobul tău e pasiunea ta, munca devine doar un mod de a-ți petrece timpul și nu te deranjează neapărat că este LUNI sau că vacanța s-a sfârșit.

În realitate însă, o să apară tot felul de lucruri care pot să te scoată din Zen-ul pe care ai încercat să-l adopți în vacanță.

Uite 3 lucruri foarte simple de care eu țin cont și care mă relaxează aproape instant, chiar și atunci când aș mai fi rămas pe plajele colorate ale Ciprului, în loc să mă întorc la birou!

1. Dă glas grijilor tale

Majoritatea ne ascundem îngrijorările și nu vorbim deschis despre ele. Oprește-te 5 minute și respiră adânc. Enumeră cu voce tare ce te stresează în ziua sau săptămâna care urmează, care sunt taskuri-le majore și ce ai de rezolvat. Enumeră absolut totul, chiar dacă unele ți se par prea mici sau poate prostești. Cu cât le exteriorizezi mai mult, cu atât le vei privi mult mai detașat!

2. Pune task-urile în ordine

Fie că vrei să începi cu ce e mai ușor sau mai greu, nu contează foarte mult atâta timp cât ai o listă făcută și o ordine clară. Le vei bifa pe rând și nu te vei panica atunci când va părea că ziua se termină și nu ai lucrat suficient. Lista va fi acolo să-ți arate tot ce ai făcut. Acum te poți și recompensa cu o gustare favorită sau o baie cu spumă( poate știți relația mea cu băile cu spumă dintr-o postare anterioară, hihi).

3. Don’t forget to have fun along the way!

Să te bucuri de călătorie este mai important decât să ajungi la destinație! Ai cumpărături de făcut, să plătești facturi sau să împăturești rufe? Viața cu copii e deja mult mai amuzantă în aceste situații, credeți-mă pe cuvânt! Eu mă duc la cumpărături cu bebeșul meu de 5 luni, Sabrina mă ajută să sortez facturile și tot ea a inventat un dans special atunci când împăturim hainele. Nu uita să faci îndatoririle amuzante pentru că astfel nu le vei simți ca pe niște obligații.

Spor și ZEN în această săptămână!

Comentariile nu închise.

Propulsat cu mândrie de WordPress | Temă: Baskerville 2 de Anders Noren.

SUS ↑